VICEPRIMARUL ALEXANDRU GYÖRGY: ÎN ACEST AN AVEM INVESTIŢII RECORD ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE DIN TÂRGU-MUREŞ

Distribuie pe:

- La sfârşitul anului trecut, aţi primit între atribuţii şi coordonarea Direcţiei Școli, din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureş. Cum a decurs colaborarea, până acum?

- La preluarea mandatului, am spus că mă voi baza pe transparenţă, pe dialog şi soluţii concrete şi că voi face tot ce stă în puterile mele pentru a pune în practică cele mai bune proiecte pentru Târgu-Mureş. Pot să spun că am avut şi am o colaborare foarte bună cu reprezentanţii Direcţiei Școli, cărora le mulţumesc şi pe această cale, pentru implicare. 2021 a fost un an complicat de criza pandemică, însă am spus întotdeauna că educaţia trebuie să fie prioritară şi, ca atare, i-am alocat fonduri consistente în bugetul local pe acest an. Am avut zeci de subcapitole în buget, privind lucrări de reparaţii, investiţii şi achiziţii în unităţile şcolare din municipiu care ţin de Primăria municipiului Târgu-Mureş. Majoritatea au fost realizate până la începutul anului şcolar 2021-2022, dar, bineînţeles, continuăm cu investiţiile.

- Câteva cuvinte despre priorităţile şi investiţiile făcute în acest an...

- În ce priveşte baza materială, care ţine de Primăria municipiului Târgu-Mureş, am alocat fonduri pentru reabilitarea integrală a Școlii Gimnaziale “Nicolae Bălcescu”- Corpul C (Waldorf), asfaltarea terenului de sport şi instalarea dotărilor aferente la respectivul corp de clădire, dar şi pentru alte lucrări: modernizarea sistemului de încălzire şi înlocuirea ferestrelor vechi cu ferestre noi şi geam termopan, precum şi reabilitarea faţadei la Liceul Vocaţional de Artă, montarea unui sistem de încălzire centrală şi eliminarea sobelor de teracotă la “Bălcescu” - Corp B, reparaţii acoperiş la Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuşi”, înlocuire circuite de încălzire vechi şi ineficiente, colmatate, cu sistem nou de încălzire la Școala Gimnazială “Serafim Duicu”, asfaltarea curţii Liceului Tehnologic “Electromureş”, amenajarea unor alei şi reparaţia unor holuri, la Școala Gimnazială “Liviu Rebreanu”. Tot aici, am amenajat un cabinet stomatologic nou, de care să beneficieze toţi cei circa 2.000 de copii - elevi şi preşcolari - din cartierul Dâmbu Pietros.

Referitor la infrastructura şcolară existentă, punem un mare accent pe siguranţă. Avem în derulare contracte privind lucrări de reparaţii şi verificări reţele interioare de gaz, verificări tehnice periodice la centralele termice, lucrări de semnalizare si detecţie incendiu, de inspecţie video apă-canal, de reparaţii şi verificări panouri solare la unităţile şcolare din municipiu. Am finalizat lucrările pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 15, Grădiniţa cu Program prelungit nr. 16 a beneficiat de lucrări de refacere a exteriorului, urmează interiorul.

S-au terminat lucrările de asfaltare a curţii şi amenajarea aleilor la Grădiniţa “Licurici” şi, de asemenea, montarea de echipamente - parcuri de joacă la 14 grădiniţe. Totodată, sunt în curs de asamblare noi dotări pentru terenuri şi săli de sport, de care elevii să se bucure la revenirea din vacanţă. În ce priveşte dotările, am mai achiziţionat mii de scaune şi pupitre reglabile, pătuţuri stivuibile şi saltele. Ca noutate, am achiziţionat rampe mobile pentru elevii cu dizabilităţi. Ne mai putem lăuda cu un contract important pentru achiziţia de instrumente muzicale, pentru Liceul Vocaţional de Artă, prin PNDL. Tot prin acest program, avem în derulare o achiziţie de materiale didactice şi lot de maşini unelte. De asemenea, am reuşit extinderea reţelelor de internet, la unităţile de învăţământ din municipiu şi este în curs de achiziţie dotarea cu jocuri educative Playform.

- Am văzut că au fost extrem de bine primite şi tablele interactive...

- Da, am reuşit să dotăm cu astfel de instrumente noi, moderne, toate şcolile gimnaziale din Târgu-Mureş. A fost un real succes, astfel că am solicitat fonduri suplimentare, de 300.000 de lei, pentru noi achiziţii de table interactive, care sperăm că vor fi votate de consilierii locali la rectificarea bugetară de săptămâna viitoare.

- O altă veste bună a fost plata burselor şcolare restante din anii anteriori...

- Pe lângă plata acestor burse restante, am mai instituit, în acest an, şi premiile anuale “Gaudeamus” şi “Excelenţă în învăţământ”, pentru elevii de excepţie din municipiul nostru. În luna iulie, am acordat, în cadru festiv, alături de domnul primar şi consilierii locali, premii de excelenţă în valoare de 2.000 de lei şi diplome de excelenţă unui număr de 27 de şefi de promoţie din unităţile de învăţământ de stat, cu ciclu liceal, din Târgu-Mureş şi pentru 2 elevi, care au obţinut media 10 la examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, în anul şcolar 2020-2021. Alături de aceştia, au primit diplome de excelenţă şi profesorii diriginţi.

- Cum aţi gestionat situaţia legată de pandemie?

- Ne-am pregătit din timp pentru provocările noului an şcolar, prin achiziţia de materiale de protecţie şi soluţii dezinfectante în cantităţi impresionante: sute de mii de măşti chirurgicale de unică folosinţă, mănuşi chirurgicale, măşti cu filtru KN95, viziere de plastic, acoperitoare de pantofi, combinezoane, termometre tip pistol, covoare dezinfectante, soluţii dezinfectante pentru pardoseli, de mâini, săpun dezinfectant şi dezinfectanţi suprafeţe în cantităţi suficiente. Aceasta pe lângă achiziţiile în curs, de medicamente şi materiale sanitare, antiseptice şi dezinfectanţi pentru cabinetele medicale şi stomatologice, respectiv materiale pentru curăţenie de la unităţile de învăţământ - aici, procedura e în lucru, se vor da, până la sfârşitul acestui an, în valoare de 180.000 de lei plus TVA.

- Un cuvânt, de final...

- Pentru că ne apropiem de final, pot să spun că aproape tot ce ne-am propus în acest an a fost realizat. Cu dotări, reparaţii, burse, plata unor utilităţi, am investit în educaţia din municipiul nostru, din bugetul propriu şi nu numai, în acest an, peste 60 milioane de lei. Se poate şi mai bine, avem planuri mari, proiecte în pregătire şi pe viitor, dar, per total, suntem mulţumiţi.

CORNEL GROZA

Lasă un comentariu