PARVOVIROZA CANINĂ - UN PERICOL IMINENT PENTRU ORICE CĂȚEL NEVACCINAT!

Distribuie pe:

Parvoviroza canină este o boală foarte contagioasă și extrem de gravă. Afectează cu precădere cățeii cu vârste cuprinse între 5 săptămâni și 6 luni. Cei cu vârste între 6 și 12 luni fac de regulă forme mai ușoare de boală, în timp ce în cazul câinilor adulți, infecția este în 80% din cazuri asimptomatică.

Este produsă de Parvovirusul canin de tip 2. Acesta produce o afectare severă  a tractului intestinal și în cazuri mai rare afectarea mușchiului cardiac, determinând sechele pentru tot restul vieții.

Netratată, Parvoviroza are o rată de mortalitate de '90-95 %. Decesul apare de multe ori în 24-72 de ore de la apariția primelor simptome ca urmare a dezhidratării accentuate, a unor hemoragii digestive severe sau a unor infecții secundare produse de diferite bacterii.

Dacă este descoperită la timp și tratată corespunzător, rata de mortalitate se reduce la 35-40%.

Virusul pătrunde în organism pe cale bucală și ajunge în intestin unde provoacă inflamație. Boala poate fi transmisă de orice animal, om, obiect (pantofi, haine, lesă, boluri de apă sau mâncare) care intră în contact cu fecalele unui câine infectat.

Perioada de incubație este de obicei cuprinsă între 3 și 10 zile.

Virusul este foarte rezistent în mediu, în materiale organice (ex. pământ) poate rezista până la 12 luni. Nu poate fi anihilat cu detergenți sau alcool. Singurele soluții care-l pot distruge sunt cele pe bază de clor (ex. Ecocid, Virkon).

Parvovirusul canin nu afectează omul sau alte animale.

Simptomele parvovirozei canine:

- letargie

- febră

- anorexie (lipsa poftei de mâncare)

- vărsături

- diaree, adesea cu sânge

- deshidratare

Măsuri preventive:

- respectarea cu strictețe a schemei de vaccinare începând cu vârsta de 5-6 săptămâni și apoi revaccinarea anuală cu vaccin polivalent

- izolarea cățeilor nevaccinați de mediul extern și de alți câini

- dezinfectarea temeinică a tuturor suprafețelor și obiectelor care au venit în contact cu un câine bolnav

NU UITAȚI, e mai ușor să prevenim decât să tratăm!

Dr. MARIA CENGHER

Lasă un comentariu