SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ, DE LA STAREA DE HAOS, LA CATASTROFĂ

Distribuie pe:

O asemenea realitate este postulată, stimați cititori, de actualul președinte și confirmată de realitatea socială românească, în perioada de tranziție postdecembristă, prin care trecem, asemenea unui labirint, fără ieșire, unde ne-am înfundat aproape în mod iremediabil! Un labirint în care domină haosul, adică dezordinea socială și anarhia. Acestea depășind pragul critic pentru ca haosul să degenereze într-un spectru apocaliptic, comun cu catastrofa constatată de șeful statului eșuat! Mă așteptam ca, în afara strigătului de disperare impersonal, sinonim cu sintagma încetățenită “hoțul strigă hoții”, din partea acestuia, principalul “crizator”, fără asumarea implicării și vinovăției acestei catastrofe, să explice în mod științific cum s-a ajuns la această constatare empirică. Aceasta cu atât mai mult cu cât este profesor de fizică. Există în acest sens teorii științifice în domeniul matematicii și fizicii, cum ar fi teoria haosului și teoria catastrofei, aplicabile în explicarea și înțelegerea unor asemenea fenomene naturale și sociale, în vederea intervenției și a diminuării amplitudinii acestora, din sistemul medical și nu numai. Insist asupra acestor aspecte, întrucât ele aparțin exact domeniului de competență a actualului președinte, care nu ar trebui decât să facă un transfer analogic din domeniul matematicii și fizicii în domeniul social și politic, pentru a înțelege științific fenomenele, și nu doar a constata! Constatare corelativă cu cea legată de statul eșuat, care prin îngemănarea lor devin un argument plauzibil ce validează faptul că România se află, într-adevăr, într-o stare catastrofală, pe fondul haosului și anarhiei regăsite în sfera managementului politic și în politică în general, cu sincopele, incoerența și disfuncțiile care au condus spre aceste stări disfuncționale ale societății. Așa cum anticipam, haosul este studiat de o ramură a matematicii și fizicii moderne, denumită teoria haosului sau teoria sistemelor complexe, la care apelează și sociologia și politologia (părintele sociologiei, A. Comte, denumea sociologia “fizică socială”, cuprinzând două capitole esențiale din domeniul fizicii: statica și dinamica socială), care descriu comportamentul anumitor sisteme dinamice neliniare, cum este considerat și sistemul societal, care în asemenea context prezintă o stare de instabilitate prin anumite abateri și dereglări ale sistemului și/sau subsistemului de la funcționalitatea lor. Un asemenea fenomen, cum este în cazul de față haosul din sistemul sănătății, poate atinge un anumit prag critic, pe fondul unor variații mai lente și relativ reduse sub raport temporal, care nu permite asemenea variații și schimbări spontane, cum ar fi cele cauzate de pandemie, care au degenerat într-o stare de catastrofă. Fenomen supus explicațiilor cauzale și a modului de manifestare prin teoria catastrofei.

Asemenea teoriei haosului, formulată de Edwart Lorenz (1960), și această teorie a catastrofei aparține matematicii, constând într-un set de metode, pentru a studia și clasifica modurile în care un sistem - cel al sănătății, în cazul nostru -, poate suferi modificări bruște de comportament individual, organizațional și societal, întrucât una sau mai multe dintre variabilele independente care influențează sau determină aceste modificări - salturi, cum este pandemia, asociată carențelor de ordin organizațional și managerial, a infrastructurii medicale - spitale, a logisticii medicale, a lipsei unor medicamente specifice, a deficitului de personal medical specializat, a atitudinii negaționiste a unora față de vaccin și a spiritului de frondă, coroborate cu decredibilizarea intervenției în sistem prin oportunitățile create: testare și vaccinare în vederea reglării sistemului - stării de sănătate, și mai ales a celor care gestionează această pandemie, în mod deosebit a politicienilor, atât de decredibilizați!

Dintr-o perspectivă sistemică, haosul și catastrofa vizează trei coordonate, circumscrise unui sistem rectangular: axa orizontală sau abcisa sistemului, care circumscrie starea de fapt - elementele cauzale, obiective și subiective, care au condus la aceste fenomene și stări ale sistemului; axa verticală - ordonata, care vizează măsurile ce se impun în vederea reglării sistemului, în esență a reducerii sensibilității și instabilității acestuia, specifice stării de haos, care pot induce un impact stabilizator, prin aducerea sistemului la starea sa de normalitate-sanogeneză; dimensiunea temporală, prin care este proiectat un anumit orizont al așteptării efectelor, ca urmare a intervenției sistematizate și a ordonării elementelor sistemului. În cazul catastrofei din sistemul sănătății și a crizei generalizate, un rol deosebit revine factorului politic - decizional, în primul rând al președintelui și Guvernului, prin iresponsabilitatea și incompetența acestora, care așa cum se poate constata, apelează la tactica temporizării negative, prin lipsa voinței politice, amânând nepermis de mult intervenția statului, prin organele autorizate și competente, în vederea diminuării efectelor catastrofei, cuantifcată prin rata ridicată a mortalității și morbidității. Un asemenea model matematic trifactorial, pe care l-am schițat, cred că ar contribui la elaborarea unor strategii eficiente, precum și la o acțiune ordonată, și nu în mod pompieristic și arbitrar, pe fondul unei culturi a distrugerii, cum, din păcate, s-a acționat, pas cu pas, pentru a se ajunge la această situație limită în care se găsește societatea românească.

Conf. univ. dr. IOAN JUDE, sociolog

Lasă un comentariu