ISU MUREȘ LA DATORIE

Distribuie pe:

În perioada 1-2 noiembrie, pompierii mureșeni au fost solicitați la 70 de intervenții, o misiune pirotehnică, două alte situații de urgență, un accident rutier și 66 de intervenții SMURD. Dintre ele amintim:

Misiune pirotehnică:

- Luni, 1 noiembrie, în jurul orei 11.40, ISU Mureș a fost solicitat să intervină în localitatea Săcalul de Pădure, pentru ridicarea unei muniții rămasă neexplodată.

Au executat misiunea echipa pirotehnică din cadrul ISU Mureș, constatând că este vorba despre o grenadă defensivă. Echipa pirotehnică a ridicat, transportat și depozitat în siguranță muniția, urmând ca aceasta să fie distrusă cu alte muniții rămase neexplodate, în poligonul special amenajat.

Accident rutier:

Marți, 2 noiembrie, în jurul orei 5.59, s-a anunțat prin dispeceratul integrat 112, un accident rutier produs pe raza localității Chibed, cu o victimă încarcerată.

Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sovata. În urma impactului dintre un autoturism și o autoutilitară, a rezultat o victimă de sex feminin de cod galben, aceasta fiind încarcerată. Circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers. După extragerea victimei, aceasta a fost preluată de echipajul medical aflat la fața locului și transportată ulterior la UPU Târgu-Mureș pentru investigații suplimentare.

Lasă un comentariu