Biserica descrie îngerii drept “duhuri slujitoare”, “lumea nevăzută”, “cerul”, ființe fără de trupuri, slugi credincioase ale lui Dumnezeu, prieteni și ocrotitori ai noștri. Îngerii sunt uneori împlinitori ai pedepselor Sale, dar, în mod statornic, slujesc la apărarea și călăuzirea oamenilor. Ei duc rugăciunile noastre către Dumnezeu și ocrotesc pe cei drepți.
Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început a se celebra în Biserică prin veacul al cincilea, răspândindu-se repede în tot Răsăritul creștin.
Sfântul Arhanghel Mihail a fost rânduit drept căpetenie a îngerilor, numele său însemnând “Cine este asemenea lui Dumnezeu”. Împreună cu el, este celebrat și Arhanghelul Gavriil - “Omul lui Dumnezeu” sau “Dumnezeu este tăria mea” - cel care i-a tălmăcit prorocului Daniil vedenia despre istoria omenirii, prin care era vestită venirea lui Mesia. În Legea nouă, Gavriil descoperă preotului Zaharia nașterea lui Ioan, Botezătorul Domnului, anunță Fecioarei din Nazaret nașterea de la Duhul Sfânt a Domnului Hristos, Mântuitorul lumii. Se spune chiar că Arhanghelul Gavriil a fost cel care, în veșmânt alb, s-a pogorât din cer, a răsturnat piatra de pe ușa mormântului și a șezut asupra ei la ceasul Învierii. Tot el a fost acela care, cel dintâi, a dat Mironosițelor vestea Învierii. Arhanghelul Gavriil este cinstit atât de creștini, cât și de musulmani și mozaici, el fiind cel care i-a dictat Profetului Coranul, iar în apocrifa etiopiană, Cartea lui Enoch, Arhanghelul Gavriil este paznicul Paradisului.
VASILE BOTA