Într-o zi mohorâtă de toamnă târzie am văzut o fată rezemată de zidul Spitalului de urgență. Era murdară de noroi din cap până-n picioare, îmbrăcată dezordonat, fără ciorapi și cu pantofii uzați în ultimul hal. Avea un păr răvășit, năclăit, față tâmpă, palidă, privirea fixă, pierdută și cu luciul ochilor dispărut. După cum îi tremura mâna și graba ca să-și aprindă o nouă țigară de la un chiștoc pe terminate, m-a convins că avea nevoie de încă o doză. Cred că venise să ceară ajutor, dar patima era mai puternică. Mai văzusem într-o seară, pe Marektstreet, în San Francisco, niște tineri cu fețe și priviri asemănătoare, zăcând pe trotuar.
Drogul, (“droog” - cuvânt olandez care înseamnă “sec”) intră și înlocuiește treptat și pervers substanța nobilă din fanta sinaptică a circuitelor neuronale(cheia de boltă a vieții noastre) și-i alterează progresiv și ireversibil funcționalitatea. Așa se explică creșterea dozei de eficiență a drogului, așa se explică degradarea lent-progresivă fizică și morală, așa se ajunge la “imbeciliarizarea” și la decesul nesăbuiților.
Istoria halucinogenelor a început din timpuri imemoriale. Șamanii, vracii, tămăduitorii și escrocii foloseau stupefiantele pentu efectele lor analgetice, spectaculare și paranormale. Din cuvântul grecesc “opos”, care înseamnă “suc”, a apărut la romani cuvântul “opium”, adică suc de mac. Extractul uscat din latexul (suc lăptos) de mac (Papaver somniferum) se mestecă sau se fumează. Cunoscut din antichitate pentru stările de euforie urmate de somn oniric, drogul provoacă obișnuință, dependență, apoi, cu timpul, encefalopatie cu deteriorarea funcțională și structurală a creierului. Medicii din antichitate și din Evul Mediu foloseau aceste substanțe pentru uitarea durerii (ad oblivionem doloris). Incașii știau că din arbustul de coca se poate extrage o substanță cu efect afrodiziac, euforizant sau tranchlizant, în funcție de cantitatea folosită. Mescalina se extrage din cactusul peyotl și este un halucinogen agresiv. Hașișul, cuvânt arab care înseamnă “iarbă”, dar și “criminal”, ca și marihuana, sinonimul american, se prepară din cânepă, varietatea indiană (Cannabis Indica). Drogul are mai multe “viteze”. În funcție de cantitatea utilizată, amăgește, în prima fază, pe nefericit, pe pătimaș, cu bună dispoziție, cu îmblânzirea pornirilor violente, este un deconectant de la tensiunile psihice, ațâță pornirile sexuale dar, într-un târziu, devine un stupefiant cu un potențial malign greu de neutralizat. Pacostea este că planta se poate cultiva pe toate coclaurile.
În secolele XlX și XX medici și chimiști au descoperit, au produs și au adus completări la înțelegerea mecanismelor analgezicelor morfinice. Sydenham numea și considera tinctura de opiu mâna lui Dumnezeu. Freud a efectuat experiențe cu hașis pe propria-i “piele”. Seguin, chimist în armata lui Napoleon, a descoperit morfina. Hoffmann a descoperit întâmplător efectul halucinogen al LSD-ului. Glasson a descoperit stupefiantele sintetice. Muncă, muncă și iar muncă pentru alinarea durerii.
Charles Baudelaire, Théophile Gautier, Edgar Allan Poe, Gustave Flaubert, Jean Cocteau au dat o mână de ajutor la cunoașterea simptomelor provocate de stupefiante. După ce au fost “mușcați de șarpe” și după ce otrava a prins rădăcini în trupul și-n mintea lor, au prezentat cu lux de amănunte tot ce-au simțit, tot ce-au trăit - grandoare, forță, veselie, flux ideativ bogat, stare de fericire eliberată de grijile cotidiene - o adevărată nirvană. Fiind scriitori de mare talent, au creat opere nemuritoare. Pentru că au folosit stimulente și stupefiante, n-au trișat. Nu orice consumator de marihuana știe să descrie boala femeii de 30 de ani ca Flaubert, după cum nu orice alcoolic-boschetar poate să facă să filozofeze un corb, cum a făcut-o Poe.
Ei, scriitorii, n-aveau nicio idee despre pericolul halucinogenelor, ca dovadă că și-au deschis, la vedere, în hotelul Pimodon din Paris, un Club al hașișomanilor. Aici și-a scris Baudelaire prima parte a “Paradisurilor artificiale”. Necazurile poetului nu i-au venit de la droguri. Nu hașișul i-a intentat proces lui Baudelaire pentru “Les Fleurs du mal” și nu hașișul i-a refuzat scaunul din Academia Franceză, ci invidia pe geniul lui. Se purta și se poartă și pe-acolo, nu numai pe la noi.
“Al koh'l” este un cuvânt arab care se traduce cu “pătrunzător”, “subtil” și este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Obținerea, accesibilitatea și efectele alcoolului sunt arhicunoscute din antichitate.
Atât grecii cât și romanii au avut câte un zeu, Dionysos sau Bacchus, “responsabili” cu vița de vie, cu vinul și cu beția. Ei patronau toamna, după culesul strugurilor, orgiile, bacanalelel sărbători nocturne, conduse de către femei numite bacante. Acestea erau îmbrăcate în piei de cerbi, purtau într-o mână o torță aprinsă, iar în cealaltă un toiag și strigau în onoarea patronului -evohe! Erau numite și “evantes” adică cele care răcnesc. Năravul s-a transmis până în zilele noastre, mai ales în societățile avansate și civilizate, cu mici optimizări și anume: orgiile nu sunt organizate numai toamna, ci în tot cursul anului și au un caracter spontan sau premeditat. Răcnetele au fost încredințate unui singur personaj numit de italieni -urlator. Acesta este urcat pe-o scenă, ca să-l vadă toată lumea, i se pun în “mână” 120 de dB cu amplificatoare până la 6000 de wați pentru ca să poată transforma răcnetul în megaurlat. Femeile nu mai poartă îmbrăcăminte din piele de capră, care este greoaie și rău mirositoare, ci tanga, o îmbrăcăminte ușoară și sumară care nu acoperă nici esențialul. Unele evante moderne, în timpul dansului, își clatină mâinile deasupra capului și își unduiesc corpul fiecare după cum o “taie fundul”. Altele, mai pudice practică freak dancingul, în traducere liberă- sex cu hainele pe tine. Cu cât sunt mai frigide, cu atât se învălurează mai abitir în jurul bărbatului. Acesta, la început, este impresionat de ușurința succeselor lui, dar cu timpul, obosit, plictisit și dezgustat de dezmăț, de nerușinare, de imoralitate și de perversiune, i se face silă și trece în tabăra disfuncționalilor sexuali. Lovitura de grație i-o dau fetele de la bară fixă. Acestea se produc și se reproduc într-un spectacol rezervat băloșilor. În unele localuri se instalează un mic podium care are în mijloc, înțepenită în podea și în tavan, o bară metalică de inox. Pe ea se unduiesc, se rotesc, se coboară, se curbează și tremură ca gelatina, fete care se dezbracă progresiv. Dezmățatele zic că sunt artiste. Ele nu se dezgolesc, ele fac strip-tease. Îmbrăcămintea sumară folosește la început drept pușculiță. Acolo bărbații-surogat agață pe unde apucă hârtie/monedă de diferitre valori, după venit și după aspectul dansatoarei. Adevăratul spectacol nu este pe bină, ci în sală. Virilii, cu figurile căzute și congestionate, cu ochii ieșiți din orbite, înțepeniți în emoție, dau pe gât pahar după pahar până când, la început, scena se dublează, apoi dispare odată cu instalarea comei. Spectacolul n-are nicio tangență nici cu educația sexuală, nici cu conservarea speciei. Pentru omul cu mintea întreagă și cu hormonii apreciați normal de cântar, în marjă, spectacolul stârnește milă și îngrijorare.
Orgiile din zilele noastre nu mai seamănă cu sărbătorile dionisiace, ci mai degrabă cu cele din orașele Sodoma și Gomora. Bachanalele erau petreceri nocturne anuale, erau petreceri care nu conțineau morbul distrugerii, descompunerii fizice, morale și mentale. Sodomiadele de astăzi sunt maligne, se lasă totdeauna cu distrugeri masive în sistemul nervos central și periferic, carențe mari de proteine, de enzime și vitamine, cu consecinte grave asupra metabolismului, cu pancreatită, cu ciroză hepatică și cu stricăciuni primejdioase în sistemul imunitar, mai ales când, colac peste pupăză, negânditul și nefericitul se îmbolnăvește de SIDA. Dacă un alcoolic ar vedea și-ar auzi cum arată și cum scârțâie cuțitul când se autopsiază ficatul cirotic, dacă ar vedea cum arată pancreasul plin de sânge și plin de țesut mortificat și dacă ar mai vedea ce și cum halucinează un alcoolic în decursul unei crize de delirium tremens, sunt convins că s-ar lecui imediat de țoi. Așa da, educatie sanitară. Arată-i omului ce-l paște și-atunci te crede. Când vezi și auzi la televizor cum spun sau cum scriu, fără nici un pic de convingere, că alcoolul și tutunul dăunează grav sănătătii, te-apucă cheful de trăscău și de “Carpați” fără filtru.
Consumul de halucinogene sau de alcool este un viciu, este o patimă, este o boală, este o obișnuință, este o psihopatie sau sunt toate la un loc? Folosirea lor plasează omul intr-o stare de dependență care este mai puternică decât legile moralei, decât judecata, decât rușinea, decât iubirea, decât datoria, decât toate legile societății și decât frica de moarte.
Alcoolul și drogurile fac ravagii iremediabile, în majoritatea cazurilor, mai ales în rândul tinerilor. De-acum se cunosc foarte bine consecințele psihice ale toxicofiliei: neliniștii sufletești, depersonalizarea individului, depresie, tulburări de memorie, tentative de suicid, delir, disfuncții sexuale, cu repercusiunile sociale; probleme de serviciu, dificultăți financiare, accidente auto, delincvență. Cu toate acestea, pentru că fiecare toxicofil își spune “în barbă” că lui nu i se poate întâmpla așa ceva, numărul vicioșilor, depravaților, destrăbălaților și al corupților nu scade. La o discuție despre sexualitate, care a avut loc la radio, comentatorul și ascultătorii erau în unanimitate de părere că în disfuncțiile sexuale, stresul joacă un rol major. Moșii și strămoșii noștri, care trăiau numai în stres de dimineața până seara, aveau câte 10 copii și nu cunoașteau noțiunea de disfuncție sexuală. Nu stresul, domnilor, care-i ultimul pe listă, ci alcoolul, drogurile, tanga și revistele porno, obiectele de lucru ale lui SAT'AN - care în ebraică înseamnă adversar, acestea sunt cauzele tuturor disfuncțiilor. De cînd a apărul omul pe pământ, psihicul lui are o construcție și-o funcționalitate stabilă, mai ales spre zona instinctual-afectivă. Toate artificiile, modificările și pervertirile comportamentului, dezmățul și obrăznicia sexuală se întorc împotriva lui.
Se spune că atunci când drumul de întoarcere este imposibil și calea din față este pustie, disoluția de sine este inevitabilă.
Tinere, un singur pas, și totul se stinge!
Sursa foto: Facebook și Corina Chirilă
Dr. ONORIU CORFARIU
