ZIUA DRAMATURGIEI ROMÂNEȘTI

Distribuie pe:

Ziua Dramaturgiei Românești este sărbătorită, începând cu anul 2019, la 13 noiembrie. Este data la care se aniversează premiera spectacolului cu piesa “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, la 13 noiembrie 1884.

Proiectul legislativ privind instituirea acestei zile a fost inițiat de deputatul Varujan Vosganian (ALDE) și de senatorul Ion Hadârcă (ALDE), ce au propus ca la această dată să fie sărbătorită “creația dramaturgică românească”, având în vedere că “peste ani, comedia lui Caragiale (n. red. “O scrisoare pierdută”) a devenit cea mai cunoscută piesă din întreg repertoriul dramaturgiei naționale”.

Piesa de teatru “O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale este o comedie de moravuri sociale și politice, în patru acte, scrisă în anul 1884 și publicată în revista “Convorbiri literare” în 1885. Premiera piesei a avut loc pe scena Teatrului Național din București, avându-i în distribuție pe Constantin Nottara (Tipătescu) și pe Aristița Romanescu (Zoe). A avut atunci 11 reprezentații consecutive pe parcursul a trei săptămâni, iar până la finalul anului 1884 a fost preluată și jucată pe scenele altor teatre mari din țară - la Craiova, la Iași, potrivit volumului “Dicționar analitic de opere literare românești” de Ion Pop, apărut la Casa Cărții de Știință, 2007. Încă de la premiera din 1884, piesa cunoaște un succes răsunător, de care se bucură și în acest moment. (sursa - agepres.ro)

Lasă un comentariu