TERMEN PRELUNGIT: SALARIAȚII POT DEPUNE CERERI DE SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR DE MUNCĂ ÎN 45 DE ZILE!

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 1.076, din 10 noiembrie 2021, a fost publicată Legea nr.269/2021 pentru modificarea Legii dialogului social (nr. 62/2011) și a Legii nr. 53/2003 (Codul Muncii).

Astfel, art. 268 alineatul (1) din Legea nr. 53/2003 litera a), respectiv “În termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă” se modifică și va avea următorul cuprins:

“În termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani”.

Modificarea a intrat în vigoare la data de 10 noiembrie 2021, odată cu publicarea în Monitorul Oficial. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu