AI CERTIFICAT FALS, DAR VREI SĂ TE VACCINEZI PE BUNE? VALERIU GHEORGHIȚĂ SPUNE CE POȚI FACE ȘI CE RIȘTI

Distribuie pe:

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a fost întrebat, marți, într-o conferință de presă, cum pot să se vaccineze cei care au un certificat fals, dar între timp s-au răzgândit și vor efectiv să se imunizeze.

“În primul rând, trebuie să declare că au un certificat fals, asta înseamnă să devoalezi faptul că la un moment dat ai fost părtaș sau ai solicitat un astfel de gest și că cineva ți l-a și acordat.

Nu cred că există la acest moment un cadru legislativ care să te exonereze de vreo vină, dar da, cred că niciodată nu e prea târziu, persoanele respective au dreptul să se și vaccineze, nu doar să obțină un certificat fals în vaccinare, unde nu aveau acest drept, dar totuși l-au obținut într-un fel sau altul prin complicitatea celor care au dat curs unor astfel de solicitări”, a explicat Gheorghiță pentru News.ro

El consideră că autoritățile trebuie să se gândească la o astfel de măsură pentru că interesul este să existe cât mai multe persoane vaccinate.  

“Cred că aici, într-adevăr, trebuie să ne gândim foarte, foarte bine la această posibilitate, pentru că până la urmă din punct de vedere epidemiologic pe noi ne interesează ca persoanele să fie vaccinate, dar acum nu există un cadru legal în care persoana respectivă, dacă spune: domnule, eu m-am vaccinat, de fapt, fals, nu sunt vaccinat, dar am obținut acest certificat, sunt înregistrat în registrul electronic, este foarte greu să spun cum se poate rezolva concret.

Asta înseamnă să intri în baza de date, în baza unei decizii a unei autorități, să ștergi persoana respectivă și ulterior să o reintroduci ca fiind într-adevăr vaccinată.

Este cumva greu de spus la acest moment cum e bine de procedat, pentru că ar putea să vină o persoană care este vaccinată în mod real și să spună că nu sunt vaccinat în mod real, dar mai vreau să mă vaccinez o dată”, a afirmat coordonatorul campaniei de vaccinare. 

El a precizat că nu crede că cineva poate fi absolvit de vină, după ce a obținut un certificat fals de vaccinare și recunoaște acest lucru.   “Trebuie gândit un sistem, care să fie foarte clar, foarte transparent și care să prevadă niște lucruri de la început, dar nu cred că se poate absolvi toată lumea de vreo vină, în momentul în care, totuși, este o situație extrem de gravă, care s-a produs și care a decredibilizat foarte mult toată munca sistemului medical din această perioadă și nu doar pe plan intern, ci și pe plan internațional.

Vedem că sunt deja țări care se uită la România într-un mod nu foarte admirativ, în condițiile în care vedem că acest fenomen, din păcate, s-a produs în țara noastră”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiță. 

366 de dosare penale sunt în lucru, privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a peste 1.100 de certificate și adeverințe de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 868 de persoane, a anunțat, ieri, MAI.

Lasă un comentariu