ZIUA TEATRULUI ROMÂNESC LA TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Sunt date care marchează momente istorice în evoluția unor fenomene, instituții și destine. Data de 10 noiembrie 1962 va rămâne în posteritate ca ziua în care a avut loc premiera primului spectacol de teatru în limba română la Târgu-Mureș, marcând astfel prima cădere a cortinei la Teatrul de Stat Târgu-Mureș (pe scena Palatului Culturii, sediul de atunci al instituției).

Premiera spectacolului “Dacă vei fi întrebat” de Dorel Dorian, în direcția de scenă a lui Mihai Raicu și beneficiind de scenografia lui Ervin Kuttler, s-a bucurat de succes și a consfințit un debut artistic care avea să se constituie într-o tradiție din ce în ce mai prestigioasă atât pe plan local, cât și pe plan național. La eveniment au participat numeroase personalități ale vieții teatrale de la București și nu numai, printre care Radu Beligan și György Kovács.

Din distribuția spectacolului au făcut parte actorii (în mare parte proaspăt absolvenți): EUGEN MERCUS (Barbu Dragomir), MINODORA CONDUR, ELISABETA DAICU (Cernica Rareș), VALENTINO DAIN (Marin Străuț), MIHAI GINGULESCU (Traian Armașu), NAE FLOCA-ACILENI (Veniamin Roznovanu), LIVIA DUMA-BABA (Tilde), BARBU BARANGA (Mihai), ANCA ROȘU (Elena Herescu), AL. ANGHELESCU (Valeriu Enăchescu), VALENTINA IANCU (Bătrâna), VALERIU POPESCU (Panait Vancea), CONSTANTIN DIPLAN (Maiorul Walter), KINGA ILLYES (Janika), VASILE VASILIU (Moș Toader), ELISABETA DAICU, MINODORA CONDUR (Fira), MIHAI DOBRE și ION CHIȚOIU (Ștefan). Regia tehnică a fost asigurată de Ion Nanu, iar sufleUr a fost Ioana Floca.

Gazetarul Ion Chereji consemna în Steaua roșie nr. 273 din 17.11.1962: “Privit în ansamblu, spectacolul de deschidere al secției române, prin conturarea precisă a peisajului ideologic al textului dramatic, a fost primit de către publicul spectator cu căldură, datorită reușitei actului de creație artistică regizorală, cât și a dăruirii entuziaste a colectivului de actori în actul lor de creație interpretativă. Un spectacol prevestitor de stagiune teatrală bună”.

La aproape șase decenii de la acel moment esențial pentru teatrul mureșean încercăm să menținem ștacheta ridicată și să onorăm moștenirea pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri. Pentru comunitate și pentru toți cei care cred că teatrul ne face oameni mai buni.

P.R. MARKETING

Lasă un comentariu