DATINI, TRADIȚII, OBICEIURI - E VREMEA ȘEZĂTORILOR...

Distribuie pe:

“Șezătoare e din plin!

Fete-avem, ficiori nu vin.

Că ficiorii ni s-au dus

La șezătorea din sus!”

Odată cu terminarea muncilor agricole, când lumea satelor intra într-o perioadă de repaus, dar mai ales după lăsatul secului de Crăciun, începea sezonul șezătorilor, întâlniri comunitare cu caracter lucrativ, dar și distractiv, în cadrul cărora oamenii satelor îmbinau atât lucrul, cât și distracția. Era locul unde se învățau deprinderi practice, dar și multe obiceiuri.

În Postul Crăciunului, principala preocupare casnică era legată de industria textilă, torsul cânepii, a inului, lânii - munci care se făceau cu multă plăcere. Șezătorile erau organizate după criterii de vârstă, fiind șezători de fete, de femei și mixte.

Orice persoană putea participa la astfel de întâlniri. Erau organizate la anumite case, care erau și gazdele evenimentului. Participanții aveau anumite obligații față de gazdă: petrolul pentru luminat, lemnele de foc, iar uneori plăteau chiar și o taxă. Așezarea în încăpere era făcută după o anumită ierarhie, în locurile din față stăteau persoanele mai în vârstă și fetele mari, iar cei mai tineri stăteau înspre ușă.

La șezătoare particicipau și bărbați, care lucrau la cioplitul furcilor, împleteau mănuși etc., dar erau așteptați cu nerăbdare și feciorii, care veneau unde era fata îndrăgită. Aici, tinerii se cunoșteau observându-și calitățile, cât și defectele. Idealul de fată căutat era: harnică, frumoasă, sănătoasă, iar fata alegea un băiat care să aibă casa lui, să nu locuiască cu părinții și să aibă un loc de muncă.

În șezătoare se cânta, se spuneau ghicitori, glume, jocuri de șezători, se discutau noutățile din sat: nunți, morți, nașteri, accidente etc., în paralel se lucra.

Participantele mai în vârstă luau atitudine față de anumite comportamente sau fapte și sancționau ceea ce nu corespundea normelor societății sau moralei creștine. O funcție importantă a șezătorii era aceea de formare și transmitere a valorilor spirituale. (sursa - Muzeul de Etnografie “Anton Badea”, Reghin; foto din arhiva muzeului)

Lasă un comentariu