ZIDARUL, SCRIITORUL ȘI... POPORUL

* “Un popor nu-și poate justifica dreptul la existență distinctă în sânul unor popoare civilizate decât dacă poate contribui cu ceva la cultura universală, dându-i nota specifică a geniului său”, spunea odinioară criticul și istoric literar Garabet Ibrăileanu (1871-1936). De aceea “Tot poporul și în special oamenii de cultură și de știință trebuie să contribuie și să gândească la tot ceea ce face GLORIE PATRIEI SALE. În orice mare savant și om de cultură și știință veți găsi și un mare patriot”.

Luis Pasteur (1822-1895), chimist și biolog francez

***

* “Patria adevărată a strămoșilor mei, adevărata mea patrie e asemenea icoanelor: teandrică, divino-umană. O parte din patria mea este aici jos, în Carpați, cealaltă parte în cer. Asemenea icoanei și Bisericii, adevărata patrie este în cer; aici, jos, e doar o copie, alcătuită după chipul de sus. Cine vrea să exploreze patria mea românească, să-i înțeleagă pe locuitorii săi și faptele lor, trebuie așadar să se înarmeze nu numai cu o hartă geografică, ci și cu o cunoaștere a cerului și a lucrurilor de sus”.

Virgil Gheorghiu (1916-1992), preot și scriitor, personalitate de anvergură mondială, diplomat român interbelic, jurnalist, romancier, poet. Bunicul și tatăl său au fost preoți în localitatea Războieni-Neamț. Între anii 1928-1936 a studiat la Liceul Militar “Regele Ferdinand” din Chișinău. După ce a terminat liceul militar și a venit în București, a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. În 1943 a fost numit atașat de presă al ambasadei române din Croația. Atunci a început lungul drum al pribegiei sale, trecând prin Austria în Germania, unde s-a refugiat, pentru ca în 1948 să se stabilească în Franța, unde a publicat circa 40 de volume. În exil, a urmat studii de teologie la Heidelberg, astfel că în 1963 a fost hirotonit preot la Biserica Ortodoxă Română “Sfinții Arhangheli” din Paris.

***

* “Un zidar se coborî într-o fântână adâncă spre a repara ceva la fund. Când a ieșit afară, se uită în sus, spre cer, și exclamă: Ah, cu mult mai frumos am văzut cerul din adâncimea fântânei. Era limpede și albastru și era presărat cu stele lucitoare. Acum însă nu le mai văd”.

Așa și noi, creștinii, trebuie să vedem suferințele pe care le avem în viața noastră: ziditoare și de la Dumnezeu, ca din adâncimea suferințelor, durerilor, neputințelor să vedem mâna lui Dumnezeu ca ajutor spre purificarea vieții noastre sufletești, în drumul întâlnirii cu Hristos, la judecata viitoare.

P.S. Fiul risipitor, venindu-și în sine, a zis: “Câți argați ai tatălui meu au prisos de pâine, iar eu pier de foame aici! Mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit înaintea Ta și la cer. Nu mai sunt vrednic să fiu fiul tău, fă-mă ca unul din argații tăi!” (Luca- 15, 18-19).

PĂRINTELE ILIE

Lasă un comentariu