Apropierea Sărbătorilor de iarnă îi pune pe gânduri pe edilii orașelor și aduce noi cheltuieli, deloc mici, pe umerii firavi ai României. Avem nevoie de atmosferă de sărbătoare, avem nevoie de impulsuri vizuale și motivații optice să simțim că vom intra, curând, în Sărbători pentru că interiorul nostru a devenit cam rece, sec, vlăguit și stors de energie, resurse emoționale și sentimente. Fiecare dintre noi duce propria bătălie cu viața. Toți sperăm să putem simți din nou bucuria, chiar dacă o furăm puțin din ochii copiilor noștri, la vederea beculețelor festive, toți sperăm să regăsim, undeva, în adâncul nostru, acel sentiment de euforie trăit cândva, când încă știam să ne bucurăm.
Mai țineți minte când știam să facem planuri pentru sărbători? Mai țineți minte când organizarea unui Crăciun și a unui Revelion nu începea cu lista de cumpărături, ci cu o discuție despre cine ne dorim să fie alături de noi? Când, trecuți fiind de copilărie și adolescență, adulți fiind, ne bucura doar ideea de a fi împreună cu cei dragi? Cu toate că românului îi place, în general, masa îmbelșugată, ideea era să fim mulți, împreună, nu era lăsat nimeni pe dinafară. Cadourile erau mult mai simple, mai sugestive, masa era cu de toate pe ea, dar bucuria era reală, insuflată de sentimente pe care azi, doar le rostim ca pe niște sloganuri, care s-au golit de esență pentru că nu mai sunt alimentate de suflet. Să fim mai buni, să fim generoși, să fim.... cum ar trebui să fim tot timpul sunt, au ajuns să fie doar cuvinte. În noi s-a creat o gaură neagră care absoarbe lumină, energie, dar nu mai dă nimic înapoi. Am devenit strict consumatori de bucurii artificiale, materiale și frumos împodobite.
Suntem în Postul Crăciunului, e timp pentru introspecții, e timpul să luminăm întunericul din noi, nu cu beculețe colorate, ci cu revenirea la ceea ce este și înseamnă, de fapt, Sărbătorile de iarnă... Moș Nicolae, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos și Revelionul. E timpul să ne recunoaștem greșelile, golurile sufletești, să le îndreptăm și să le umplem cu ceea ce, de-a lungul timpului, am pierdut.
E minunat să ne gândim să împodobim orașele, sărbătorile trebuie să fie luminoase, frumoase și, categoric, acest aspect ajută la crearea unui sentiment de bine, dar să nu uităm că oricâte beculețe, ghirlande și globuri am folosi, oricât de scumpe, tehnologice și utile ar fi cadourile noastre pentru cei dragi, nu pot înlocui absența lor de la masă, sau absența noastră din viața lor.
Poate, dacă ne-am gândi, din timp, să facem un platou și pentru vecina noastră bătrână, sau ne-am gândi din timp să cumpărăm două “ciocolăți” în plus pentru copiii familiei de la blocul vecin unde el, tatăl, nu are salariul și posibilitățile noastre, iar mama, precis își face probleme pentru masa de Crăciun, poate dacă măcar am lăsa aceste gânduri să-și facă loc între ale noastre, Postul Crăciunului ar fi unul împlinit.
Poate, copiii, nepoții noștri s-ar bucura mai mult să ne stea pe genunchi decât să ne vadă pe web, poate, dacă fiecare dintre noi ar pune un glob deoparte, un cozonac, o pereche de papuci de casă sau un pulover, și toate acestea ar ajunge la un azil de bătrâni, la un orfelinat, întunericul din noi s-ar mai disipa. Poate dacă - și nu prin bani depuși în anumite conturi, ci la modul practic - fiecare dintre noi ar organiza o colectă la nivel de prieteni și și-ar sacrifica câteva ore pentru aceasta și pentru cumpărături concrete, destinate celor care au nevoie de noi, lumina care ar susține atmosfera de sărbătoare ar veni dinlăuntrul nostru, nu de pe stâlpi împodobiți.
Sursa foto: pinterest
ANTONELA DUMITRACHE
