Adio, Radames!
Sâmbătă seara am vrut să merg la operă. Nu mai văzusem și nu mai auzisem Aida de când eram student. Seara, înainte de spectacol, în timpul cinei, a venit la masa mea un absolvent al facultății de medicină. M-a rugat să stau de vorbă cu el numai câteva minute și să-l sfătuiesc ce este și cum este mai bine să se comporte ca proaspăt ocupant al postului de medic de circumscripție sanitară. Primise repartiție într-o localitate din raionul Darabani. Era neliniștit, îngândurat și dezorientat.
- Vă rog frumos nu mă lăsați. Mi-este așa de frică. Am aflat că ați fost trei ani într-o circumscripție sanitară foarte grea. Toți m-au sfătuit să vorbesc cu dumneavoastră.
N-am avut încotro și am acceptat să stau de vorbă cu el. M-am uitat la ceas și mi-am zis că în zece minute vom lămuri aspectele esențiale ale muncii de medic de țară ș-apoi voi putea să ajung la timp la operă.
- Asta ce este și aceea cum se face? Și cum să mă comport în caz de urgențe, dar nașterile distocice, dar accidentele? Cum să procedez cu copiii, cu bolnavii de tuberculoză, cu lueticii? Cum să rezolv probleme de igienă în general și de igienă școlară în special? Și întrebările nu mai conteneau. Mi-a făcut impresie bună tânărul medic care se interesa în amănunt de viața profesională care-l aștepta. Dădea atenție tuturor amănuntelor. Mi-am dat seama că este un tânăr neviciat, că va fi un medic conștiincios și doream să-l ajut.
- Să mă însor sau să nu mă însor? A fost ultima lui întrebare.
Am considerat întrebarea derizorie, eu nefiind în stare să-i dau o soluție.
- Bine, i-am spus. Câți ani ai?
- Douăzeci și șapte.
- Douăzeci și șapte? Cum așa? Am impresia că ai fost un student bun și conștiincios, care a știut să-și facă datoria. Și mai am impresia că vei fi un medic serios, corect și plin de solicitudine față de bolnav. De ce ai pierdut doi ani?
- În anul doi de medicină, mi-a răspuns proaspătul medic de circumscripție, m-am simțit rău. Amețeam, am slăbit în greutate mult, eram palid, inapetent și subfebril. M-am prezentat la policlinica studențească, iar de acolo am fost internat într-o clinică de specialitate unde mi s-a pus diagnosticul de leucemie.
- Și ce ai făcut?
- După două săptămâni de tratament medicamentos, m-am dus acasă și i-am spus tatălui meu că într-un an voi muri pentru că sunt foarte grav bolnav, iar medicina nu mă poate ajuta. Tatăl meu, preot, a convocat peste noapte familia, fără să știu eu, au deliberat, iar a doua zi mi-au comunicat hotărârea lor:
- Uite, mi-a spus tata, aceștia sunt banii pe care îi vei primi lunar. Întoarce-te la București, închiriază o garsonieră și distrează-te cum crezi tu de cuviință.
- Am înțeles mesajul familiei. Mi-am găsit o garsonieră destul de central, pe strada Lemnea, și am început să frecventez teatrele, cinematografele, restaurantele, crâșmele. Făceam din noapte zi și din zi noapte. Prin locuința mea se perindau zi și noapte tot felul de femei, de toate categoriile. Mi se trimeteau bani mulți, iar la sfârșit de lună nu mai aveam în buzunar nici o lăscaie. Cheltuiam fără milă și mai ales fără jenă. După un an mi-a revenit pofta de mâncare, am început să prind kilograme, am observat că mi-a revenit culoarea în obraji. M-am dus din nou la policlinică, iar de acolo m-au trimis la clinica de specialitate. Primele rezultate i-au debusolat pe medici. Au repetat și iar au repetat analizele și-n final mi-au spus că nu am leucemie, că a fost o viroză cu o reacție leucemoidă și că acum sunt un om sănătos.
- Și ce ai făcut?
- M-am dus acasă și i-am comunicat tatălui meu ultimele rezultate de laborator și marea bucurie. A fost sărbătoare în familie, dar în final, după ce s-a potolit veselia, tata m-a chemat deoparte și mi-a spus:
- Marș în cămin!
- Și ce ai făcut?
- Ei, na. Am făcut un duș cu apă fierbinte spunând că mă lapăd de satana și de viața dezordonată, apoi am umblat o săptămână să-mi recapăt patul din cămin și cartela de masă pentru cantină. Și uite așa am pierdut doi ani de facultate.
M-am uitat la ceas. Trecuseră mai bine de două ore. Adio, Aida.
- Știi, Cipriane. Când te urmărește ghinionul, greu scapi de el. Am mai pățit una, tot cu distracția și tot în București.
(Va urma)
Dr. ONORIU I. COFARIU
