„NU E CAZUL SĂ NE RELAXĂM, DAR NICI SĂ INTRĂM ÎN PANICĂ"

Convorbire cu Teodor Baconschi,  fost ministru de Externe al României

De la o vreme, scena politică internațională seamănă cu un butoi de pulbere. O scânteie și „pac", lumea ia foc. Adversitățile dintre SUA și China se-ascut, exercițiile NATO din România îl enervează pe Puțin, talibanii din Afganistan vor recunoaștere internațională, presiunea emigranților la granița Belarusului cu Polonia amenință să devină conflict armat... Avem a ne teme, sau la mijloc se află toxicitatea rețelelor de socializare, specializate în a crea isterie? Expert în politică externă, TEODOR BACONSCHI ne va răspunde la întrebări.

„MAI MULT CA ORICÂND, UN RĂZBOI NUCLEAR ESTE IMPROBABIL"

- Sunteți diplomat cu grad de ambasador și fost ministru de Externe al României. Ce vă spune experiența pe care o aveți? Situația internațională actuală anunță conflicte sau armonie?

- Echilibrul sistemului internațional e la fel de precar sau de solid ca oricând. Tot statele-națiuni rămân actorii principali ai scenei mondiale, chiar dacă ele împart azi puterea cu societatea civilă globală (sectorul non-guvernamental), cu multinaționalele (începând cu giganții digitali) și cu diverse alte entități capabile de „lobby". ONU rămâne indispensabil ca parlament al umanității. Pax americana, stabilită după cel de-Al Doilea Război Mondial, este de asemenea în vigoare, deși mulți încep să anticipeze un secol 21 dominat de China. Partea pozitivă a tabloului contemporan ține de interdependența tot mai mare dintre toți acești actori. Mai mult ca oricând, un război nuclear este improbabil, așa cum conflictele - comerciale, dar și teritoriale - se produc la scară cel mult regională și pot fi gestionate rezonabil, pentru a nu escalada. Găsim pe hartă câteva puncte fierbinți - Orientul Mijlociu, Asia de Sud Est, India-Pakistan etc., însă stabilitatea mondială e apărată atât prin alianțe de tipul NATO și de organizații regionale bine rodate (UE, Uniunea Africană, Liga Arabă, ASEAN etc.), cât și prin formate de negociere de soiul G7 și G20, care mențin destul de convingător suflul diplomației multilaterale.

- După hulitul Trump, SUA sunt conduse de un președinte calm și înțelept: Joe Biden. Se simte vreo schimbare în bine, la nivel internațional?

- Donald Trump a scos SUA dintr-o serie de acorduri internaționale, a schițat un război tarifar cu Uniunea Europeană, a încurajat Brexitul și a urmat o linie protecționistă, care părea să anunțe un nou ciclu „izolaționist" în politica externă americană. El încuraja, de asemenea, înțelegerile bilaterale, în detrimentul formatelor multilaterale, și părea să includă în aceste „mici înțelegeri", chiar și diverse regimuri autoritare (cu condiția ca ele să cumpere, de pildă, armament american). Cum Donald Trump nu a câștigat al doilea mandat - fiind contestat atât acasă, cât și în restul lumii - noua administrație a revenit la Acordul nuclear cu Iranul, a refăcut relația cu UE, caută să consolideze NATO și insistă pe ideea că SUA trebuie să-și remotiveze aliații tradiționali (UE, NATO, Australia, Japonia, India, Coreea de Sud etc.) pentru a se putea consacra inevitabilei confruntări cu China. Sigur, Franța a fost supărată pe Washington, Londra și Canberra, după ce a pierdut mega-contractul cu Australia, pentru submarinele sale nucleare, dar perspectiva unei „autonomizări strategice" a UE față de NATO (deci de SUA) nu e realistă, cel puțin pe termen mediu. Nici conflictul sino-american nu trebuie dramatizat excesiv: nu asistăm la un nou război rece, de felul celui care a opus, decenii de-a rândul, SUA și URSS. China alocă sectorului militar 200 miliarde de dolari, pe când bugetul american al Apărării se ridică la 738 miliarde de dolari. Ce-i drept, dacă URSS n-a depășit niciodată 40% din PIB-ul SUA, China e deja la 65% și ar putea ajunge în curând la 75% din produsul intern brut american. Numai că ea nu are, spre deosebire de fosta URSS, ambiția de a globaliza modelul comunist: regimul actual de la Beijing se sprijină mai mult pe naționalism și capitalism decât pe marxism-leninism...

„ERA MERKEL A FOST PAȘNICĂ"

- Angela Merkel, atotputernicul cancelar al Germaniei, s-a retras din activitate. Partidul ei, Uniunea Creștin-Democrată, s-a prăbușit în alegeri, care au fost câștigate de socialiști. Se va rupe echilibrul european?

- Germania are 83 de milioane de locuitori și un PIB de 3951 miliarde dolari, cu numai 5% șomaj și un excedent comercial de peste 200 miliarde de euro. Rigoarea managerială și puterea ei industrială sunt factorii care-i determină pe 84% dintre cetățenii germani să-și vadă țara ca pe puterea dominantă în UE. Totuși, Germania nu are datele unei puteri strategice, nu e membră permanentă în Consiliul de Securitate al ONU (ceea ce e total nedrept), nu deține arma atomică (spre deosebire de Franța și Marea Britanie) și își bazează prosperitatea pe relațiile comerciale cu alte state membre (sau cu China). Fără aceste exporturi legendare, economia germană ar fi grav penalizată. Pe de altă parte, era Merkel a fost pașnică - fosta cancelară având, mai cu seamă, talentul de a gestiona rațional crizele, chit că aceea a milionului de refugiați preluați în 2015 a constituit un parțial eșec. A fost unul dintre rarele cazuri în care Berlinul nu s-a consultat în prealabil cu partenerii europeni (și pentru că avea nevoia de a completa deficitul forței de muncă). În ce privește noul context politic, trebuie amintit că solida democrație a Germaniei contemporane, alianțele de centru-stânga și centru-dreapta reprezintă deja o tradiție, ca și izolarea extremismului. După Brexit, Germania a pierdut prin Anglia un aliat pro-capitalist și va fi acum mai singură în fața diverselor proiecte socialiste, alimentate de agenda adesea radicală a ecologiștilor. Nu m-aș teme însă din acest unghi de vedere. CDU și CSU au timp să facă reforme interne și bilanțuri sincere de etapă, iar noul cancelar - cel mai probabil socialistul Olaf Scholz, care a fost ministru de Finanțe și vicecancelar al Angelei Merkel, e cunoscut ca o personalitate politică echilibrată, capabilă să evite derapajele de orice fel. Trebuie să salutăm și generozitatea clar pro-europeană arătată de Berlin în timpul actualei pandemii Covid-19.

„POPULARITATEA LUI PUTIN DEPINDE DE CÂTĂ PROSPERITATE LIVREAZĂ ACASĂ"

- La granițele Ucrainei, Vladimir Putin trimite din nou armata Rusiei. Ar trebui să ne temem și noi, românii, sau apartenența la NATO e un scut?

- Vladimir Putin conduce autoritar Federația Rusă, imprimându-i o tendință neo-imperială și, cel puțin aparent, anti-occidentală. Liderul de la Kremlin a declarat prăbușirea URSS drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului 20", însă tot el a spus că, oricine ar vrea să refacă URSS „nu are cap". Popularitatea lui Putin depinde de câtă prosperitate livrează acasă - ceea ce nu-și mai îngăduie, inclusiv din cauza regimului de sancțiuni occidentale - și pe o atitudine super-critică față de Occident (extinderea NATO, războiul din Kosovo, sistemul anti-rachetă instalat în România și Polonia etc.). În același timp, el nu-și poate permite să atace Vestul. Rusia are un buget militar de 60 miliarde de dolari, pe când europenii din NATO alocă apărării 250 miliarde de dolari, iar SUA, după cum aminteam, cheltuie cu înarmarea 738 miliarde de dolari. PIB-ul Rusiei reprezintă numai 10% din cel american. Firește, nu putem nega faptul că relațiile Moscovei cu Occidentul sunt astăzi la un nivel minimal, cel puțin în raport cu primele două decenii post-sovietice. Dar marja de manevră a Kremlinului e destul de modestă. Conflictele înghețate sau „prelungite" din zona sa de influență apar tot mai mult ca niște exponate dintr-un Jurassic Park geopolitic... întrucât - mai ales după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea - Rusia s-a apropiat sensibil de granița estică a NATO, pe care se află și România, e normal ca țara noastră să atragă mereu atenția strategică americană față de zona Mării Negre. Și reușește să o facă, dacă ne uităm la investițiile recente făcute de SUA în modernizarea și extinderea infrastructurii militare din țara noastră (Deveselu, Câmpia Turzii, baza de la M. Kogălniceanu). Nu e cazul să ne relaxăm, dar nici să intrăm în panică. NATO e o alianță politico-militară solidă, viabilă, capabilă să-și actualizeze doctrina strategică în timp real...

„POLONIA ȘI UNGARIA N-AR VREA SĂ VADĂ O EUROPĂ TOTAL DECREȘTINATĂ"

- Polonia și Ungaria se află mereu în conflict cu politicile UE. Recent, polonezii au fost amendați cu plata a un milion de euro pe zi pentru întârzierea reformelor din sistemul judiciar. E posibilă o ieșire a Poloniei și Ungariei din UE? Cum vedeți viitorul Europei peste cinci ani?

- Personal, văd conflictul dintre conservatorii din cele două țări și instituțiile de la Bruxelles (Comisia Europeană sau Parlamentul European) într-o cheie ideologică: polonezii și ungurii se tem că neo-marxismul cultural poate slăbi identitatea (și deci construcția) europeană. Ca și noi, aceste națiuni au trăit comunismul real, nu și-au vindecat toate traumele produse de era sovietică și n-ar vrea să vadă o Europă total decreștinată, care-și distruge memoria, în vreme ce inaugurează, dezinvolt, statui ale lui Karl Marx... Nu cred însă că Budapesta sau Varșovia și-ar dori vreodată - adică în viitorul previzibil - părăsirea UE, mai ales că Brexit a demonstrat pe viu câte dureri de cap implică o asemenea opțiune. De altfel, dialogul politic dintre Budapesta, Varșovia și restul statelor-membre, dar și cu executivul comunitar se menține deschis, spre binele proiectului nostru de ansamblu. Pentru orice minte lucidă, Europa Centrală și de Est reprezintă o parte însemnată din civilizația europeană și din viitorul comun al Uniunii.

CRISTIAN CURTE Formula AS, noiembrie 2021

Lasă un comentariu