După 1990, una dintre acuzațiile aduse celor care au fugit din țară, faptă pedepsită, totuși, de regimul comunist sau celor care au rămas afară cu voie de la stăpânire a fost: nu ai mâncat salam cu soia cu noi! Nenorocitul de salam cu leguminoasă devenea, astfel, etalon, cine s-a sacrificat în țară, muncind și trăind la greu, înjurând Ceaușeștii, era mai român decât cel plecat sau fugit la capitaliștii cei putrezi, dar atât de primitori cu foștii comuniști. Apogeul replicii a fost în preajma alegerilor din 1990, mineriadei, episodului Piața Universității, după care românul cel patriot a început să mănânce, iar, salam cu soia, livrat, de data aceasta, de la capitaliștii autohtoni sau de străinii care au cumpărat întreprinderile foste comuniste. Acest salam al socialismului și al capitalismului s-a menținut cu bine și până în zilele noastre și nimeni nu mai e oripilat să cumpere ceva ce conține ceva carne, nu se știe ce calitate, în rest zahăr, dextroză, proteină din soia, pentru că, probabil, hrana capitalistă e superioară hranei comuniste! Suntem bombardați cu reclame, dar nu citim etichete, mai ales pe cea care nu e atât de curată și care conține chimicalele și aditivii, lipită, strategic, pe spatele produsului. Mâncăm, deci, în continuare, salam cu soia, dar măcar acum nu mai reproșăm cuiva că nu a mâncat/nu mănâncă salam cu soia cu noi!
Azi, ne minunăm câte milioane de români lucrează afară, majoritatea îngrijind bolnavi, bătrâni, chelnerind la mese și culegând fructe care există și în România și numărăm câte miliarde de euro trimit aceștia în țară, deși costul pentru țară e mult mai mare pierzând forță de muncă, îngrijindu-le în spitale și clinici părinții și educându-le copiii, pe care i-au lăsat în țară ca lest propriu și fără să se contribuie prea mult la PIB prin banii întorși, statistica spune vreo mie de euro per cap de român prestator în altă țară. Măcar acum românul care duce greul în țară nu se mai uită disprețuitor la cel plecat. În primul rând pentru că au trecut 31 de ani de la momentul căderii comunismului și cei revoltați atunci sunt niște bătrânei care îngrijesc exact copiii copiilor plecați să muncească afară pe niște bani în plus. Și în al doilea rând, pentru că și cei plecați afară, nu au evoluat din punct de vedere al alimentației și aceia mănâncă tot salam cu soia, în țara care le oferă un loc de muncă, de obicei mai prost plătit decât pentru forța de muncă indigenă. Și, astfel, paradoxal, ce a dezbinat în 1990 ne unește și în A.D. 2021! Trăiască salamul cu soia! Singura hrană care unește românii dintre granițe cu românii din afara ei!
E. STAN
