Neistovitul Poet IOAN GĂBUDEAN nu poate trăi decât scriind Poezie. A publicat, până la cei 70 de ani ai săi, circa 50 de volume, adică nesperat de multe cărți!
Dacă poezia n-ar exista, cum ar putea exista cel care crede în ea și se “hrănește” cu ea?!
“Firul de iarbă / va cuceri lumea /o va stăpâni cu siguranță / și nimeni nu i se va împotrivi // Scriu ca să nu descurajez firul de iarbă al Planetei. // Ave!” (Zece feluri de a privi iarba).
Impresionant este faptul că poetul Ioan Găbudean nu e redundant. E mereu proaspăt, temele sale mereu altele, “necomplicat”, sincer și, în ciuda simplității sale, jovial și chiar profund!
“Iubesc pietrele / care oricând / pot deveni statui...” (p.11 ) . “Poetul se risipește în poezie / precum un curcubeu în ploaia de vară” (p. 17 ). “Ce secol, domnilor, ce secol / să nu mai dai nici două parale / pe prietenia elogiată încă din antichitate / de celebrul scriitor și orator Cicero!” ( p. 32 ). “Port cu mine în portmoneu / două poze cu Eminescu și cu Bacovia. / De multe ori când mi se cere în autobus / legitimația de călătorie / îl arăt pe Eminescu ori pe Bacovia / și de fiecare dată iau câte o amendă... / Dar mie nu-mi pasă și strig în urma autobusului: / «Poezia înainte de toate!»“ (Călătorii în lumea artei).
În cele din urmă, poetului Ioan Găbudean, ajuns la oraș, i se pare că a lăsat în satul nașterii sale, Cipău, Cerul cu stelele lui dragi!
Salutăm cu prietenie acest nou volum de versuri!
Mai spuse cândva Ioan Găbudean:
“Ce-aș vrea să fiu?/
Poet până la moarte/
Și, mai ales, după moarte!”
AUREL HANCU
