În sfârșit avem Guvern, chiar dacă alianța politică dintre cele trei formațiuni este o făcătură împotriva firii. Mare minune să-i prindă primăvara împreună în pace și bunăvoire. M-a surprins apariția unui nou minister, al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, după ce am ascultat declarațiile doamnei Firea. Să-mi fie cu iertare, dar n-am înțeles care sunt atribuțiile concrete ale acestui minister. Dacă avem în vedere criza prin care trec familiile din România, în mare, provocată de cea mai mare emigrare de cetățeni în timp de pace, că sunt mii de copii rămași în grija bunicilor sau a rudelor, că divorțurile au luat o amploare nemaiîntâlnită în istoria neamului românesc născut creștin, nu făcut, că sunt tot mai numeroase cuplurile cu o căsătorie neoficializată civil și religios, o atenție deosebită din partea statului în acest domeniu este benefică. Întrebată despre avorturi, doamna Firea a scăldat-o cu demnitatea și libertatea femeilor de a face ce cred ele de cuviință cu trupul și sufletul lor. Distinsa doamnă senator precis cunoaște o realitate cutremurătoare, faptul că România are cel mai mare număr de mame minore și că la medicul ginecolog se prezintă multe mame cu fiicele de mână, pentru avort. Iarăși și iarăși se spune că elevii din România au nevoie de educație sexuală în școli. Dacă la școlile din mediul urban se mai poate vorbi de o asemenea educație, în mediul rural, unde, mai nou, elevii fug de școală, unde nu mai citesc o carte, o revistă pentru elevi, iar până și copiii de la grădiniță știu să caute pe telefonul mobil toate bazaconiile din lume, nu prea cred că doamna ministru va găsi o soluție pentru salvarea familiilor de la un declin moral. Atâta timp când preoții n-au voie să condamne sodomia și să susțină familiile tradiționale, normale, dintr-un bărbat și o femeie, în timp ce infracționalitatea în rândul tinerilor a devenit alarmantă, cum poate educa un părinte plecat în Italia, în Franța, Spania, când la rândul lui este divorțat sau trăiește în concubinaj? Apoi ce te faci cu copiii buieci, de bani gata? Din rândul acestei categorii sunt cei mai mulți consumatori de droguri, criminali, alcoolici.
Vreau să mă opresc mai mult supra familiei din mediul rural, fără pretenții că m-aș pricepe la sociologia rurală.
M-am oprit asupra satului, fiindcă aici lipsește informația, sursele de informații, chiar dacă populația este în vârstă. Odată, în majoritatea satelor din România nu mai există abonamente la presa locală și centrală, poate și datorită unui sistem deficitar de difuzare. Singurele surse de informații au rămas radioul și televiziunile, în care nu prea poți avea o încredere prea mare. În cel mai fericit caz, dacă te pricepi cât de cât, rămâne internetul. Informația față în față, prin simpozioane, întâlniri cu diferite personalități politice, sociale sau religioase au dispărut. Fenomenul nu este valabil doar în pandemie, fiind întâlnit în ultimii 30 de ani. Învățătorul, doctorul satului, șeful de post, cei care, prin natura profesiei, sunt chemați la apostolat, nu se mai implică în oferirea de informații. Preotul satului, dacă se abate de la pericopa Evangheliei de rând și se apucă să le vorbească oamenilor despre decăderea familiei, este criticat, acuzat că-i prea sfătos, iar dacă tace și nu se implică, este vorbit în sat că nu-i priceput.
Ar fi o utopie să cred că doamna Firea va încuraja activitățile din căminele culturale și bibliotecile comunale în oferirea de informații și educația familiilor. Satul românesc, pentru a fi ferit de dispariție, are, mai mult ca oricând, nevoie de educație, de informații directe, prin organizarea de activități la căminul cultural și de implicarea bisericilor, indiferent de confesiune. Imediat după revoluție, bibliotecile comunale au fost închise sau mutate în spații improprii, iar postul de bibliotecar desființat. În căminele culturale se organizau nunți, botezuri, parastase. Treptat, nici acestea nu se mai organizează, lumea s-a emancipat, evenimentele se țin în restaurante, iar serviciile de catering sunt la modă la înmormântări sau parastase. Pe vremuri, în căminele culturale din comunele județului Mureș se țineau adunările generale ale fostelor cooperative, baluri, discoteci, dezbateri profesionale privind învățământul agrozootehnic de masă. Fiecare sat avea cămin cultural, iar la nivel de comună exista un director coordonator, de regulă vice-primarul, cu propaganda. Pandemia nu este o scuză pentru lipsa de activități. Oricum, nădăjduim că odată și odată va trece și necazul cu virusul Covid-19.
Ministerul Familiei își va justifica existența doar dacă se va implica în teritoriu, prin informații și educație.
VASILE BOTA
