Istoria românilor a fost de-a lungul veacurilor zbuciumată. Ne-a dat Dumnezeu o țară frumoasă și bogată, dar, tocmai de aceea, a fost mereu râvnită de vecini care au venit de prin alte părți și s-au așezat împrejurul nostru. Ne-am născut ca popor român din daci și din romani și de la început am primit religia creștină. Prin părțile Dobrogei, care putem spune că este cristelnița neamului românesc, a predicat creștinismul Sfântul Apostol Andrei, ucenicul Domnului nostru, Iisus Hristos. De aceea, suntem singurul popor din lume care poate zice: noi ne-am născut ca popor și creștin în același timp. Și ne-am format așa, cu o mie de ani înaintea tuturor vecinilor noștri.
În primul mileniu au trecut peste pământul nostru o mulțime de popoare barbare. Marele poet român Mihai Eminescu spunea într-o poezie: Vin și hunii, vin și goții/ Vin potop, potop cu toții! Am fost, însă, popor puternic și credincios în Dumnezeu. Tuturor le-am rezistat. Ei au venit, au încercat să ne deznaționalizeze și să ne stăpânească, dar n-au putut. La nevoie ne-am retras în munți și mereu am supraviețuit, până când năvălitorii au plecat mai departe, în Europa.
Un proverb românesc zice: apa trece, pietrele rămân! Noi am fost pietrele. Am avut multe de suferit. Ne-au călcat și în mileniul al doilea, când tătarii, când turcii, în Transilvania ungurii, dar tuturor le-am rezistat. Și când ne-am putut organiza ca state românești, la începutul mileniului al doilea, am putut constata că pe tot întinsul pământului pe care ni l-a dat Dumnezeu, chiar dacă la început am fost organizați în mai multe state, cum era obiceiul vremii, toți românii, ori pe unde erau, aveau două lucruri în comun: limba română și credința strămoșească. Cu acestea am traversat o lungă istorie și ne-am păstrat unitatea națională.
A venit apoi și vremea ca această unitate să capete și o formă statală unitară, când toate provinciile românești s-au unit și au alcătuit România Mare. Aceasta s-a petrecut în anul 1918. În martie s-a unit cu Țara, Basarabia. În noiembrie s-a unit cu Bucovina, iar la 1 Decembrie 1918 s-a unit cu Ardealul.
Credința i-a ținut uniți în cuget și în simțiri pe toți românii. S-au închinat la fel. Și-au iubit trecutul. Au avut domnitori mari și plini de credință în Dumnezeu, ctitori de biserici și de mânăstiri, iubitori de carte, de tradiții și de obiceiuri strămoșești. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Matei Basarab, Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și mulți alții au fost domnitori iubitori de Dumnezeu și de neam. În Transilvania erau de viță românească Ioan Corvin de Hunedoara și Matei Corvin. Țara e plină de ctitorii domnești, de la Putna la Curtea de Argeș, de la Hurez la Sâmbăta de Sus, de la Neamț la Căpriana din Basarabia noastră românească.
Credința și limba ne-au ținut uniți întotdeauna. Și ne vor ține mereu așa. Și ne vom dobândi din nou unitatea și cu Basarabia și cu Bucovina, căci românești sunt codrii Orheiului și ai Lăpușnei, codrii Cosminului și cetățile de pe Nistru.
L-am iubit pe Dumnezeu și Dumnezeu ne-a iubit pe noi. Și chiar dacă au fost momente când dușmanii ne-au dezbinat, întotdeauna tot noi am izbândit să ne refacem unitatea, pentru că am avut permanent în comun limba românească și credința strămoșească. Pe acestea să le iubim și să le apărăm, peste tot și fără încetare, și Dumnezeul eternității și al istoriei, Cel care a creat popoarele și le-a dat în stăpânire pământul pe care le-a așezat, va fi pururea cu noi.
Să fim uniți, români, pentru totdeauna, să milităm permanent pentru apărarea unității
FLORIN BENGEAN
