Numele, dar mai ales prenumele, face să se nască spontan în mintea noastră o reprezentare somato-psihică pricinuită de asociația pe care o facem cu înfățișarea și trăsăturile spirituale caracteristice unui personaj model cunoscut nouă sau oferit de-a gata de cultură.
Profilul psiho-somatic tipizat din mintea noastră poate să se potrivească sau, din contră, să fie inadvertent cu aspectul interlocutorului sau cu semantica numelui pe care-l poartă.
Mihai, cuvânt de obârșie ebraică, se tălmăcește cu “cine se aseamănă cu Jehova”. Imediat în mintea noastră îl asociem cu un bărbat curajos, cu un conducător de oști hotărât, cu un iubitor de țară și întregitor de neam, asasinat de un nemernic, de un mișel lipsit de curaj și de sentimentul onoarei, care i-a înfipt jungherul în spate.
Leonard, cuvânt vechi germanic care înseamnă “puterea leului”, iscă, mai ales în mintea seniorilor români, imaginea vestitului tenor al companiei Grigoriu care a încântat atâtea generații cu muzica lui Lehár și a lui Kálmán, dar matematicienilor și fizicienilor le fuge imediat mintea la Leonardo Pisano, cel care a introdus în Europa cifrele arabe. Cei mai mulți se gândesc la toscanul din orășelul Vinci, geniul care picta, sculpta, calcula și scria așa cum gândea, pentru că așa este natura geniului să spună ce are în cap, pe șleau, nu să umble cu “coduri”.
Prenumele Nadia vine de la cuvântul rusesc “nadejda”, care însemnă “speranță”. Auzindu-l, gândul ne duce imediat la sportiva care a fost “încoronată” cu prima notă de 10 din istoria olimpiadelor și care a rămas mândria, dar mai ales speranța că și la noi se poate.
De mult timp am fost curios să observ dacă există similitudini sau, din contră, discrepanțe între numele sau prenumele purtat de o persoană și profilul psiho-somatic iscat în mintea mea de acest nume.
*
L-am cunoscut la un simpozion medical. Mi l-a prezentat un coleg. Era mic de statură, slab, palid, retras, temător și foarte emotiv. Hainele-i stăteau pe el ca “pe cuier”. S-a recomandat Uriașu Mihai. Parcă-i prea mult, mi-am zis, și Uriașu și Mihai! Pe loc, gândul mi-a zburat la prietenul meu din copilărie cu care am început clasele primare. Împreună mergeam la școală, împreună ne jucam, împreună cutreieram dealurile și munții Săcelelor, dar viața ne-a trimis pe fiecare în locuri și profesiuni diferite. Terminase jurnalistica și îi plăcea nespus meseria. Când ne-am revăzut după mulți ani, m-a izbit înfățișarea lui. Ajunsese un bărbat înalt ca un brad, frumos, un adevărat atlet. Prietenul meu se numea Piticu Mugurel. Nu i se poate imputa nașului numele de Piticu. El nu are nicio vină, dar cum de l-a nimerit cu un asemenea prenume pe acest Tarzan cu voce baritonală, plin de vigoare și energie androgenă? Mugurel!
*
Din limba latină a ajuns la noi cuvântul carmen, care înseamnă - cântec, poezie, text în versuri, dar și prorocire, vrajă. Cred că de la vrajă i-a venit ideea lui Prosper Mérimée să-i hărăzească numele personajului pasional din nuvelă. Lui Georges Bizet, ahtiat după muzica iberică plină de expresivitate melodică și forță dramatică, i-a căzut subiectul tratat de Mérimée cum nu se poate mai bine și a compus cu ajutorul libretului scris de Meilhac și Halévy o operă nemuritoare. Spiritul francez și temperamentul iberic au creat o operă grandioasă. Toți cei care cunosc opera lui BIZET, asociază numele de Carmen personajului temperamental, pasional, instabil, din opera cu același nume.
Într-o zi mohorâtă de toamnă, a intrat pe ușa cabinetului medical și a cerut ajutor o pacientă blondă, cu părul rar și neîngrijit, potrivită de înălțime, slabă, cu fața suptă, palidă, încercănată și cu câțiva pistrui pe nas. Timidă, cu mișcări nesigure, ezitante, îmbrăcată cu o rochie de stambă șifonată și decolorată, a început să-și spună durerea.
- De câteva luni nu dorm, mă doare capul și plâng întruna.
- Cum ați ajuns în această stare de depresie? Au existat motive?
- Soțul și-a găsit altă femeie. Se îmbată cu ea aproape zilnic. Vrea să divorțeze. Îmi spune că nu mă mai vrea, nu mă mai iubește, că-i este silă de mine. Zilnic îmi aruncă vorbe grele, îmi spune că sunt ieșită din uz, că sunt expirată. Auziți ce cuvinte golănești folosește. La începutul căsătoriei a fost tandru, atent, amabil și afectuos, dar după câțiva ani a devenit bădăran, mahalagiu, mojic, necivilizat, și chiar ordinar. Am primit de la el în câteva rânduri bătaie “soră cu moartea”, de mi-a sunat apa în cap o jumătate de an. Îmi vine să mă sinucid.
Uneori mă bate gândul să-i vâr cuțitul în inimă până-n prăsele și-apoi să meargă la poliție să mă reclame.
Numai să mai aibă cine să se plângă la poliție, după ce i-a ajuns cuțitul în inimă, mi-am zis în sinea mea.
- Câți ani aveți?
- 27.
- Aveți copii?
- Două fete.
- Cum vă numiți?
- Carmen.
O halenă cu miros de alcool venea dinspre ea. Unde ești, măi, don Jose, să vezi cum mai arată astăzi Carmen? Unde ești Mérimée să vezi cum soarta vrea să pună cuțitul și-n mâna molâiei. Nu numai gelozia știe să vâre șișul în inimă, ci și băutura contrafăcută în care colcăie aldehidele și care “afumă” grav înțelegerea, voința, moravurile și năravurile viciosului.
“Să-i vâr cuțitul în inimă până-n prăsele și-apoi să meargă să mă reclame”.
*
Astăzi, pe glob, se cunosc peste 300 de rase de câini. Dulăul nu este o rasă nobilă cu pedigree. El este un câine mare și lățos care trăiește mai ales la stână, dar și pe lângă casa omului. Dulăul latră în tonalitate joasă, este bun cu stăpânii, dar mai ales cu copiii casei, își face datoria din plin ori de câte ori intră un “străin” pe teritoriul lui. La stână nu se concepe viața fără el, prezența lui este obligatorie. Când turma de oi este păzită de dulăi, ursul se apropie doar în cazul când este extrem de flămând, când i-a ajuns cuțitul la os, și-atunci moș Martin este extrem de periculos. Nu odată, la stână, am văzut dulăi răniți în lupta cu ursul.
Am avut un coleg care era mic de statură, slab, cu părul castaniu și față ovală. Era timid, ascultător, docil, cu mentalitate de subaltern. Nu se enerva niciodată. Era împăciuitor, îngăduitor cu părerile altora și se lăsa ușor înduplecat. Avea un umor fin. Era omul care nu putea să spună nu, nimănui, și în nicio problemă. Se numea DULĂU.
(Va urma)
Dr. ONORIU I. COFARIU
