Sfântul Andrei este apostolul care a creștinat românii. Așa se explică și faptul că el este unul dintre cei mai populari sfinți ai noștri și că numele lui este viu nu numai în evlavia, ci și în folclorul românesc.
Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Nu se cunoaște cu exactitate anul morții sale, se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuțiile lui Nero (54-68) sau Domițian (81-96). Potrivit tradiției, a fost răstignit pe o cruce în formă de “X”.
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în 1997,
Sfântul Andrei a fost proclamat “Ocrotitorul României”.
Numele Andrei este de origine grecească: Andreas stă în legătură cu andreia, “bărbăție, îndrăzneală” (de la aner, andros, “bărbat”).
Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică, este cumpăna anotimpurilor, când se crede că hotarul dintre lumea viilor și a morților este foarte penetrabil, iar strămoșii mitici se reîntorc pe Pământ, sub forma diferiților strigoi sau a unor animale totemice. Se crede că în această noapte “umblă strigoii” să fure “mana vacilor”, “mințile oamenilor” și “rodul livezilor”.
Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește agheasmă, leuștean, smirnă, tămâie și mai ales usturoi, care pune pe fugă toate făpturile malefice. În egală măsură, casa, grajdul, cotețele, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni și animale. Fetele stau peste noapte în fața unei oglinzi, mărginite de două lumânări, până ce zăresc chipul viitorului bărbat; pun busuioc sub pernă și apoi se culcă, sperând să-și viseze soțul, sau cu o zi înainte de Sfântul Andrei nu mănâncă decât o turtă foarte sărată și nu beau apă, sperând să viseze noaptea un flăcău care îi aduce apă, acesta devenindu-i soț. (surse și foto - azm.gov.ro, doxologia.ro, crestinortodox.ro)
ILEANA SANDU
