FURNICILE, VECINA ȘI... SOARELE

* “Când soarele apune este ca și cum ar muri. Cine, oare, văzând pentru prima dată un apus de soare, ar putea să creadă că soarele va veni iarăși? Nimeni. Oricine va mărturisi cu jurământ că soarele s-a stins pentru totdeauna. A murit. Și, totuși, soarele răsare din nou. Moare odată cu apusul, dar înviază odată cu răsăritul. Tot astfel, și cu morții: mor asemenea soarelui, dar vor și învia asemenea lui. Semănăm în pământ sămânța. Însă aceasta putrezește, devine țărână și noroi. Cine ar putea să creadă, dacă a observat pentru prima dată acest fenomen, că sămânța va încolți și va face spic? Și totuși, sămânța încolțește și rodește. La fel se întâmplă cu trupul mort. “Se seamănă”, se aruncă în groapă “întru stricăciune, fiind trecut pe lista deteriorării și descompunerii” întru nestricăciune. Se îngroapă trup slăbănog și înviază plin de putere.

Tertulian Quintus Septimius Florens (160-220), scriitor și apologet creștin, fiind primul scriitor patristic care a publicat în limba latină, motiv pentru care a fost numit “părintele creștinătății apusene” și “fondatorul teologiei creștine”. A contribuit la definirea Ortodoxiei creștine.

***

* “O femeie se plânse vecinei sale că soțul ei nu vrea să vină la Biserică să-L cunoască pe Dumnezeu, deși zilnic îi vorbește de cele sufletești, dar el nu înțelege nimic. Aceasta fiind o femeie credincioasă și înțeleaptă, îi răspunde astfel: «Vorbește cu soțul tău mai puțin de Dumnezeu, și vorbește cu Dumnezeu mai mult despre soțul tău.

Roagă-te pentru el mai mult și Dumnezeu te va asculta». Femeia a ascultat sfatul bun, iar soțul ei a început să se schimbe. Mare este puterea rugăciunii, când omul vorbește cu Dumnezeu”. “Bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios” (I Corinteni cap. 7, vers. 14).

Iosif Trifa (1888-1938), preot ortodox, care a pus bazele “Oastei Domnului”, scriitor bisericesc.

***

* “Vara, furnicile se constituie într-un adevărat furnicar; o adevărată cetate. Ele scot afară din furnicar, la soare, larvele, adică ouăle din care vor învia noile furnici. Iar când vine ploaie și vreme rea, le bagă iarăși cu grăbire înăuntru. De ce fac furnicile lucrul acesta? Pentru că fără căldura soarelui, ouăle nu vor putea lua viață”.

Noi, oamenii, trebuie asemenea furnicilor să căutăm căldura soarelui, adică cea a credinței în Dumnezeu, care prin legile ei multimilenare, sunt singura șansă a unei păci, ordini și bunăstări mondiale. “Dacă nu ieșim din ploaia fărădelegilor, dezordinii și păcatelor nu vom putea fi fericiți sub căldura Soarelui-Hristos” (n.a.).

P.S. “Din cauza desfrânării, fiecare bărbat să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea și femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia” (I Corinteni cap. 7. vers. 2-4).

PĂRINTELE ILIE

Lasă un comentariu