Sextil s-a acomodat destul de repede cu noul loc de muncă obținut după un examen de selecție extrem de exigent susținut în Capitală. Pregătirea profesională și comportamentul lui i-au adus repede o opinie publică favorabilă și o reputație profesională de excepție. Pentru că era al șaselea copil, notarul satului l-a sfătuit pe Iorgu, tatăl noului născut, să-i pună numele Sextil, adică “al șaselea”. Se trăgea dintr-un neam de învățători și oieri din mărginimea Sibiului. Bunicul și unchii lui aveau peste o mie de oi. Le țineau răzlețite pe la vreo zece stâne, și acestea pe trei, patru munți, pentru ca oficialitățile comuniste să nu le cunoască numărul. Pericolul de a fi făcuți exploatatori, de a le confisca toată averea și de a-i deporta în Bărăgan era mare.
În timpul verii, Sextil mergea la stână și stătea acolo până hăt, târziu, când începeau cursurile. Citea, studia, mai mâna câteodată turma la păscut, iar seara, la mulsul oilor și la prepararea brânzei, dădea o mână de ajutor ciobanilor. Îi făcea plăcere să pregătească bulzul. Când mămăliga era gata, făcea la comandă cocoloașe mai mari, mai mici, le aplica câte un pumn, iar în urma lăsată băga brânză. Muruia adâncitura umplută cu un capac tot de mămăligă, și punea “minunea” pe jar. Fiecare cioban își scotea bucata după preferințe. Unii doreau gogoloiul fierbinte, să simtă bine gustul brânzei, alții preferau bulzul crocant, cu mămăliga îmbibată bine de grăsimea și de aroma brânzei de burduf. Mai mâncau și urdă, iar setea și-o potoleau cu jintiță proaspătă. Duminica și în zilele de sărbători, unul dintre ei știa să prepare ca nimeni altul tochitura din bucăți mici de carne de porc, din organe și din cârnăciori, toate alandala aruncate în ceaun, prăjite și servite cu mămăligă, cu ochiuri, presărate deasupra cu brânză fărâmițată între degete. După ce Sextil a ajuns medic, a devenit extrem de ocupat. Numai în timpul concediului își mai putea petrece câteva zile pe la stâne. Nu și-a uitat rudele și nici obârșia. Ciobanii îl iubeau. Spuneau despre el că este os de domn pentru că este mare cu cei mari și mic cu cei mici și nu mare cu cei mici și mic cu cei mari. Devenise un bărbat potrivit de înalt, corpolent, cu păr negru cu onduleuri largi, cu o față ovală și nas roman. Făcea atletism și înot. Îi plăcea muzica și literatura rusă. Era inteligent, ager și înzestrat cu umor.
*
- Cum, ai văzut ursul atât de aproape? Nu ți-a fost frică?, se minuna Reka de povestea lui Sextil.
- Ciobanii erau plecați cu oile la păscut, departe, pe coasta unui munte. La stână, în țarc, rămăseseră vreo zece oi. Eram întins pe iarbă, nu departe de stână și citeam. Deodată, în fața mea, la vreo 3 metri, a “răsărit” ca din pământ un urs. Mergea grăbit spre țarc. Când a dat cu ochii de mine s-a oprit brusc, și-a întins botul și a început să adulmece. M-a privit lung. Și-a pus capul în pământ, apoi din nou și-a întins botul spre mine și m-a fixat. Încremenisem. Un val de frig mi-a înghețat șira spinării, apoi furnicături mărunte și violente mi-au cuprins fața, trupul și membrele inferioare. Ursul m-a privit încă o dată, apoi, agale, a luat-o către stână. Cu o lovitură de labă a zdrobit îngrăditura țarcului, a intrat, a luat o oaie și a dus-o la piept. S-a auzit o scurtă icnitură și oaia zăcea fleașcă la subsuoara lui. Cu pas alert a luat-o pe curmătura muntelui, spre pădure, târând după el oaia moartă. Huiduieli și fluierături se auzeau din depărtare, de pe coasta muntelui. Mi-am dat seama că ciobanii au observat ceva și ațâțau câinii. O haită de cinci câini ciobănești coborau în fugă panta muntelui, lătrând amenințător. La vreo câteva minute după ce ursul și haita de câini au intrat în pădure, s-a instalat brusc o liniște inexplicabilă. Ori i-au pierdut urma ursului, mi-am zis, și atunci haita trebuie să se întoarcă, sau l-au ajuns pe urs, dar atunci ar fi trebuit să se audă o hărmălaie care să “mute” muntele din loc. Atent la ce se întâmplă, am zărit ursul în vale venind în graba mare spre stână. Am avut timp să intru în stână și să închid ușa. Prin crăpăturile scândurilor am văzut ursul că se îndreaptă spre coteț. O izbitură puternică și ușa s-a făcut țăndări. A intrat în coteț și a luat un porc. O singură lovitură de labă și porcul a rămas lipsit de viață după două-trei convulsii. L-a luat și prin vale a dispărut în brădetul muntelui de vizavi de noi. După vreo zece minute au apărut și câinii. Veneau agale, sătui, de la ospățul oferit de urs care a sfâșiat oaia, a lăsat-o în calea câinilor ca să scape de ei, iar el, moș Martin, netulburat, și-a făcut hatârul. De porc îi era poftă.
Reka asculta fascinată povestea. Nu-și imagina că ursul este în stare de o gândire atât de elaborată.
Sextil o cunoscuse pe Reka la o expoziție internațională de carte. S-au întâlnit, la început mai rar, apoi din ce în ce mai des. Se simțeau bine amândoi, aveau ce discuta. Unul de la altul auzeau lucruri noi și interesante. Amândoi iubeau muzica, teatrul și literatura. Au început să meargă împreună la concertele filarmonicii. Reka era profesoară de limba maghiară și engleză. Era și se pretindea o intelectuală. Avea un comportament ales, era bine informată, dar cunoștințele ei referitoare la cultura română erau precare. Știa de Eminescu, de Rebreanu și văzuse piesele lui Mihail Sebastian și cam atât. Credea că Brâncuși, Cioran și Ionesco sunt francezi. Mare i-a fost mirarea și a rămas contrariată de confuziile, cunoștințele, ideile și părerile ei greșite despre cei trei mari revendicați “in toto” de francezi.
- Știi, i-am spus mamei despre întâlnirile și de legătura noastră și ar dori să te cunoască. M-a rugat să te invit duminică la dejun. Ce zici?
- Nicio problemă, a replicat Sextil. Și eu doresc să îți cunosc familia.
(Va urma)
Dr. ONORIU I. COFARIU
