Conform recomandărilor Comisiei Europene, ar trebui să renunțăm și la Crăciun, pentru a nu nedreptăți sau jigni persoanele cu alte religii decât cea creștină. Deci, Comisia Europeană ne cere să ne despuiem, să ne lepădăm și de credință. Cam la ce ar mai trebui să renunțăm, noi, cei născuți, botezați, crescuți și educați de bunicii și strămoșii noștri în credința creștină? Cine mă poate opri pe mine, creștină fiind, să celebrez, să mă bucur de Nașterea Mântuitorului, de Crăciun, de bucuria creștină pe care o are la bază Crăciunul?
Am văzut, am trăit și am simțit în Occident lipsa esenței Crăciunului. În mare parte, în Occident, colinzile fac trimitere la nevoia de a fi mai buni, mai iubitori, mai înțelegători, dar nu se face nicio referire la ceea ce sărbătorim cu adevărat, mai exact Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. E doar o perioadă din an, mai colorată, mai strălucitoare, mai costisitoare, care are la bază bradul împodobit și fuga nebună după cadouri.
Ei bine, copilăria mea a fost marcată și îmbogățită de Părintele Streza, care în aceea vreme slujea la Biserica de piatră de aici, din Târgu-Mureș. Duminică de duminică și, în mod special, înaintea Crăciunului (cu toate că trăiam sub comunism), făceam drumul pe jos din Tudor până la biserică, pentru a-l asculta, și nu neapărat la Liturghie. Avea acel om un dar de a pătrunde în sufletele noastre de copii, de a ne vorbi și povesti despre Iisus, despre Biblie, de a ne învăța rugăciuni și colinzi, de a ne ajuta să înțelegem adevărul și rânduirea creștină, ba sub formă de poveste, ba sub formă de cântec, încât sentimentul persistă și acum în sufletul meu, iar imaginea lui a rămas întipărită pe retină.
Cu ajutorul lui, am înțeles ce înseamnă Crăciunul. Nu voi fi ipocrită să spun că nu mă bucurau portocala și banana găsite sub brad, eventual și un pulovăr, dar atunci când credința îți atinge și pătrunde sufletul, orice altceva pălește, își pierde importanța.
Ani în șir, de Crăciun, ca și copil și apoi ca și adult, am umblat la colindat. Colinzile, pricesnele pe care le cântam ca vestitori ai Nașterii Mântuitorului, ca suflete care doreau să împartă această bucurie cu alți creștini erau absolut deosebite. Acum, vine Comisia Europeană și îmi interzice să mai simt, să mă bucur, îmi cere să-mi reneg credința și moștenirea pentru că se supără cel care ține Ramadanul, pentru că sărbătoarea mea de suflet jignește budistul și e o lipsă de respect față de iehovist și multe alte religii, pe care noi nu i-am împiedicat niciodată să se manifeste, să celebreze și să-și trăiască convingerile religioase.
Am copilărit cu Moș Gerilă pe buze și cu Crăciunul în suflet. Ei bine, știm cu toții că ceea ce e scris în suflet rămâne, chiar dacă de pe buze se șterge. Doamnelor și domnilor comisari europeni, nu ne puteți fura Crăciunul, nu îl puteți minimaliza la o sărbătoare, pentru că noi, creștinii, trăim zi de zi prin rugăciune și recunoaștere a nașterii Fiului lui Dumnezeu... un Crăciun!
ANTONELA DUMITRACHE
