“UN COMUNISM NEOMARXIST, TOTAL DĂUNĂTOR...”

Distribuie pe:

“Nu vă referiți la perioada Crăciunului și nu folosiți nume creștine precum Maria sau Ioan, pentru a evita rănirea sentimentelor unora” - așa sună indicațiile absurde ale unui document intern al Comisiei Europene.

Același document interzice utilizarea adresărilor cu “domnișoară sau doamnă”, folosirea unor termeni precum “lucrători sau polițiști”, iar formularea clasică “doamnelor și domnilor” trebuie înlocuită cu “stimați colegi”.

Personal, nu știu până unde vor continua toate aceste inepții. Corectitudinea politică sumbră, promovată fanatic la nivel european, nu dorește altceva decât eliminarea oricărei urme a identității individuale, incluzând etica, religiozitatea si spiritualitatea cetățenilor statelor membre.

Vorbim despre “unitate în diversitate”, când de fapt avem de a face cu un uniformism de tip nivelator. Un comunism neomarxist, total dăunător, pe care națiunea noastră l-a mai traversat.

“Doamnelor și domnilor”, oricât ar supăra: mama rămâne mamă, el rămâne el, iar perioada Crăciunului va reprezenta miracolul nașterii Mântuitorului de către Maria. Pentru totdeauna!

Corectitudinea politică nu dă dreptul nimănui la eliminarea valorilor fundamentale ale acestui continent! Doamne, dă-le mintea de pe urmă! (sursa - Facebook)

N.red. Potrivit statisticilor UE, aproximativ 44% dintre europeni sunt de credință catolică, aproximativ 10% de credință ortodoxă, respectiv protestantă, 26% declară că nu aparțin vreunei religii, 2% sunt musulmani, 0,6% budiști și aproximativ un milion aparțin credinței evreiești.         

BEN-ONI ARDELEAN, deputat în Parlamentul României

Lasă un comentariu