Sărbătorile de iarnă în Târgu-Mureș - IMPLICARE. COMUNITATE. SOCIETATE CIVILĂ. SUSTENABILITATE

Distribuie pe:

Prin decizia Consiliului local, Primăria municipiului Târgu-Mureș alături de comunitatea locală, reprezentată de ONG-uri și organizații caritabile, organizează, în perioada 3 - 24 decembrie, Târgul de Crăciun, care se va desfășura în Cetate și în Piața Teatrului. Parteneri în organizarea evenimentului sunt Asociația Mercur și Asociația Parapács.

Sub această denumire se vor desfășura toate evenimentele dedicate Sărbătorilor de iarnă: Târg de Crăciun, Orașul copiilor, decorarea festivă a orașului și multe alte surprize pentru mici și mari.

Programul din acest an este divers și multicultural. În Piața Teatrului, dar și pe Bulevardul Cetății, meșteșugarii vă așteaptă cu produse specifice, “Orășelul copiilor” este împodobit pentru a-i bucura pe cei mici, patinoarele îi așteaptă pe cei dornici de mișcare într-un decor de sărbători, colindele vor răsuna în ambele locații ale Târgului (Cetate și Piața Teatrului), iar tehnologia - videomapping ne va aduce fantastice jocuri de lumini pe zidul exterior al Cetății. Trenulețul Moșului pornește în data de 5 decembrie și are 2 trasee/oră:

* Piața Teatrului - Piața Bernády - strada Nicolae Iorga - Bulevardul Cetății - Cetate;

* Cetate - Orășelul copiilor - strada Avram Iancu - Piața Teatrului.

Începând de astăzi, 3 decembrie, se vor deschide 2 târguri de Crăciun: În Piața Teatrului va fi un Târg de artizanat tradițional, cu producători și artizani locali, iar celălalt va fi în zona Bulevardului Cetății, în cadrul “Orășelului copiilor”, unde cei mici vor avea parte și de alte surprize.

Evenimentul festiv de aprindere a instalațiilor speciale de lumini a orașului și a brazilor împodobiți (Piața Teatrului, Palatul Administrativ și Cetate) va avea loc duminică, 5 decembrie, ora 17.00, în Piața Teatrului.

Pagina Facebook a evenimentului este deja funcțională, cei interesați pot afla detalii cu privire la toate manifestările dedicate sărbătorilor: https://www.facebook.com/targuldecraciunmures?feed-demo-ad=23849126085190388

SERVICIUL RELAȚII INTERNE ȘI INTERNAȚIONALE

Lasă un comentariu