- Ție place prăjituri? A întrebat mama.
- Sigur, dar vara, pe căldurile caniculare, prefer prăjiturile cu fructe sau cu brânză de vacă. Vă plac prăjiturile cu brânză de vacă?
- Nu, a răspuns Reka. Noi nu mâncăm niciun fel de brânză.
- De ce? A întrebat mirat, Sextil.
- Brânza este alimentul ciobanului și al țăranului prost, înapoiat, a iobagului. Brânza este alimentul claselor sociale a treia și a patra. Pentru mine și familia mea, brânza ne aduce aminte de adunătura aceea de țărani de la Alba Iulia, ne aduce aminte de momentul când țara a fost ciopârțită de dictatul țărilor Antantei și dată Slovacilor, Sârbilor, Slovenilor, Croaților și Românilor.
Sextil a rămas fără glas. Nu credea că există atâta vehemență în convingerile Rekăi. Discutaseră până atunci de Rebreanu și de Eminescu, de Ady Endre și de Jokai Mor, de Topârceanu și de Kosztolány, de Beethoven și Liszt, de Ionel Perlea și Ormandy, dar nu au abordat nicicând problema transilvană.
Sextil credea că lucrurile sunt clare, că Trianonul nu a dat, ci s-a supus și a confirmat voința de libertate a tuturor popoarelor din imperiu. Trianonul a dat o rezolvare dreaptă pentru Slovacii, Cehii, Slovenii, Bosniacii, Croații, Sârbii și Românii din imperiul Austro-Ungar. El era convins că faptele au fost înțelese și au devenit imuabile. Și-a revenit repede din uluială și, pe un ton liniștit și convingător, a spus:
- În Transilvania sunt aproape opt milioane de români și un milion de maghiari și secui. Ungaria are zece milioane de locuitori, din care două milioane sunt minorități. Cum credeți că ar arăta astăzi un stat cu români și maghiari, juma-juma, sau după “visătorii bolnavi de trianonită”, un stat cu o treime slavi, o altă treime români și o treime maghiari? Și ăsta ar fi un aspect minor pe lângă teama conlocuitorilor că iarăși și iarăși s-ar instala activitatea de deznaționalizare sau de limitare a drepturilor și libertăților, așa cum au fost impuse odinioară slavilor și românilor din imperiu.
- Ce crezi tu, Sextil, că minoritățile din imperiul Austro-Ungar n-au avut drepturi? A întrebat Reka, autoritar și virulent. Din contră, noi am învățat la școală că minoritățile de pe teritoriul transilvan și din tot imperiul s-au bucurat de drepturi depline.
- Nu cred că s-a învățat în școli despre Supplex Libellus Valachorum, document care rămâne una din mărturiile conștiinței naționale. El a devenit programul politic fundamental al mișcării românești de emancipare din Transilvania. Documentul demonstra caracterul autohton al națiunii române și dovedea întâietatea existenței sale în Transilvania. El proba cu recensământul din 1760, făcut de maghiari, că poporul român era nu numai cel mai vechi, dar și cel mai numeros. Petiția cerea acordarea de drepturi politice și civile românilor și recunoașterea lor ca cea de “a patra națiune” a țării, alături de unguri, sași și secui. Ruga a fost trimisă la Schönbrunn, dar Leopold al II-lea, duplicitar și oportunist, a retrimis-o Dietei de la Cluj și îți imaginezi ce soluție a primit. Ba, mai mult, i-a mai cerut sasului Elder să-și bată joc de ea. Și încă ceva despre drepturile românilor din Transilvania: în Manhattan, în West Side, este un monument al lui Kossuth Lajos. Pe soclu scrie textual “Marele luptător pentru libertatea popoarelor”. Oare americanii știu cât de negândit a fost Kossuth cu acordarea celor mai elementare drepturi românilor și slavilor? Oare americanii știu cât au umblat după el Bălcescu și Bolliac și cât s-au rugat ca să dea drepturi și libertăți popoarelor din imperiu, subjugate, care, ar fi dorit și ele, pentru binele lor, reușita revoluției? Oare americanii știu cât a fost el de refractar la cerințele și aspirațiile acestui conglomerate de popoare? Oare americanii știu cât de încăpățânat a fost Kossuth la punerea în practică a idealurilor revoluției din '48? Oare americanii știu cât de refractar a fost Kossuth la sfaturile generalului Bem și chiar ale compatriotului lui, contele Teleki Lászlo? Ce știu americanii acum despre Kossuth sunt ideile lui după ce i-a venit mintea la cap, în exil, la Paris. Atunci Kossuth a regretat amarnic încăpățânarea lui. Eu cred că cel mai mare dușman al maghiarilor a fost Kossuth. Altfel ar fi arătat astăzi Ungaria dacă ar fi fost un politician abil și nu un patriot cu idei feudale. Altfel ar fi arătat astăzi Ungaria dacă semnăturile lui Kossuth, a lui Bălcescu și a lui Bolliac de pe “Proiectul de pacificare” ar fi fost puse cu câteva luni mai devreme. Nu cred că armata țaristă ar fi rezistat la Albești dacă alături de unguri ar fi luptat slovaci, sârbi, iar din coastă îi lovea Avram Iancu. Așa cred că a văzut lupta generalul Bem, un militar deștept, care era capabil să facă tot ce se poate pentru reușita revoluției, așa cum nu i-a reușit în țara lui. Dacă pe soclul monumentului lui Kossuth, din Manhattan, s-ar scrie un NU mare - nu a fost - s-ar spune adevărul.
(Va urma)
Dr. ONORIU I. COFARIU
