Luni de zile, negocierile între PNL, USR, UDMR nu s-au finalizat pentru că fiecare a urmărit interesele proprii, mai exact spus, ministerele cu fonduri de miliarde, motivând că “o fac spre binele românilor”. De fapt, pe niciun partid nu-l interesa că țara era și este un dezastru: economic, social, sănătatea și învățământul aflate în colaps din cauza virusului ucigaș și a lipsei fondurilor, a creșterii prețurilor de zeci de ori la energie electrică, gaz metan, carburanți, lemne, la alimente etc.
Într-un cuvânt, România se află în colaps în prag de sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, când unui număr de aproape două milioane de pensionari nu le ajung banii primiți din pensie să-și plătească factura la energie și să-și cumpere medicamente, nici vorbă să se gândească la masa de sărbători. Lor li se adaugă alte milioane de români cu venituri nete sub două mii de lei. Situația este și mai gravă în mediul rural, unde 50% dintre locuitorii satelor spun cu părere de rău că ar fi mai bine să se treacă peste acest Crăciun, când nu au nici atâția lei să cumpere o ciocolată cadou pentru copii.
Aceasta este situația în care România s-a cadorisit cu un nou guvern, condus de generalul Ciucă, fost ministru al Apărării, unde de fapt îi era locul acum, când la granițele țării sunt pe cale să izbucnească conflicte armate. Cine și cu de interes a numit la Minisetrul Apărării un sociolog, un intelectual care a făcut parte din mai multe guverne (în al lui Cioloș a ocupat funcția de viceprim-ministru), deși putea fi numit și la educație, sănătate, de fapt la oricare minister. La fel se poate spune și de Sorin Grindeanu, vice-premier și ministrul Transporturilor, care, nu de mult, a fost prim-ministru și înlăturat din funcție de propriul partid - PSD, să nu mai amintim de ministrul de la agricultură. Până zilele trecute, Adrian Câciu - ministrul Finanțelor, seară de seară, la postul TV Plus, ne prezenta lecții, la tablă, despre problemele dramatice din sistemul pensiilor, mai ales, incompetența lui Cîțu, care nu a majorat alocațiile pentru copii și modul netransparent în care s-au cheltuit bani din buget alocați pentru sănătate - Covid-19, și mai ales, cei împrumutați (peste un miliard de euro) de fostul guvern. Ce măsuri a luat domnul ministru acum, când ocupă fotoliul de la finanțe: a “uitat” de promisiunea PSD, partid din care face parte, de majorarea pensiilor cu 40%, încă din 2021, conform Legii făcute de Olguța Vasilescu și promulgată de președintele Iohannis, de majorarea doar de la 1 ianuarie 2022, cu 10%, ca și de dublarea alocației pentru copii și a majorării altor alocații, și, mai ales, cea a compensării facturilor la gaz metan și energie electrică, sens în care era supărat foc pe guvernul Cîțu. În schimb, a decis, imediat, ca pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 de lei să plătească contribuția de 10% la sistemul de sănătate, care anulează majorarea de 10% a pensiilor. Dacă cumulăm și impozitul de 10% impus pentru pensiile ce depășesc 2001 lei, se anulează aproape în întregime majorarea de 10% acestora. De asemenea, noul ministru al Finanțelor, împreună cu președintele Ciolacu au în proiect introducerea taxei de solidaritate (începând cu ce venit și cu ce procent?) și dublarea impozitului pe casele de peste 120 mp, în timp ce susțineau cu fermitate că nu vor introduce impozite noi și nu le vor majora pe cele existente. Ce mai urmează să majoreze actualul Guvern (liberalii se opun categoric la aplicarea acestor majorări, depinde însă de PSD), poate le vine ideea să pună și taxă pe fum, ca pe vremea domnitorului Caragea.
Atât alegătorii PNL, cât și cei ai PSD sunt nedumeriți și ofensați cum, peste noapte, cele două partide, ce se urăsc de moarte, mai ales președintele Iohannis, care s-a jurat că nicicând nu va colabora cu PSD - “Ciuma roșie”, nici de cum să-l lase la guvernare. Ca să vezi și să nu crezi că acum s-au “unit” ca frații vitregi în “Coaliția pentru salvarea României”. Care Românie, care nu i-a interesat niciodată, decât să obțină cât mai multe voturi, încât să intre la guvernare, ca și acum când Ciolacu a obținut partea leului pe motiv că (tună și fulgeră) are cei mai mulți parlamentari (peste 170), iar PNL a rămas cu vreo 80.
Cum și de ce s-au “unit”? Răspunsul mai clar l-am aflat de la Dragnea - fost mare președinte PSD - care, duminica seara, 28 noiembrie, la postul TV Plus spunea: “Acest guvern s-a făcut și lucrează la comanda celor cu grade (făcea referire la SRI, SIE și Iohannis), care au ales și miniștrii. Exemplu și în Guvernul Ponta, nu a fost numit nimeni ministru fără aprobarea serviciilor. Ponta mi-a spus că eu nu pot face parte din guvern, că nu este de acord Gh. Maior, deocamdată. Informație primită și de mine la telefon de la Gh. Maior”. Întrebat de Anca Alexandrescu cine conduce PSD, Dragnea a spus că: “Generalul Pahonțu și Iohannis. De aceea a intrat PSD la guvernare, nu că a vrut Ciolacu, a hotărât Iohannis”.
Este clar că domnului președinte Iohannis îi plac generalii, dovadă numirea dlui general Ciucă pentru funcția de prim-ministru. Prima dată nu i-a ieșit, a doua oară a fost cu noroc, cu bunăvoința PSD-ului. De asemenea, recent a mai avansat la gradul de general mai mulți colonei. Se spune că, acum, armata română are un general la 40 de ofițeri activi. La noi, mulți generali le-a mai pus pe epoleți câte o stea. Între aceștia se află și generalul (cu o stea) Dumitrache de la serviciul “Doi și-un sfert”, care a fost implicat în mai multe procese de “afaceri necurate”, ca să nu le numim altfel. Mai mult, socrul lui (dacă nu greșim, Luca, fost președinte de Federație Sindicală) a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru afaceri dubioase din care și-a construit un conac pe mai multe hectare, lângă Ploiești, conac donat nepoților (copiii generalului Dumitrache) pentru a nu fi confiscat de stat pentru afacerile necurate ale socrului.
De ce vor să-l readucă pe Ponta în PSD? “Dragnea: Ponta nu a fost exclus niciodată din PSD, a fost trimis să înființeze partidul Pro România, de generalul Oprea, care l-a sfătuit să își dea demisia, sub presiune, nu de teama demonstrațiilor în urma evenimentelor tragice de la “Colectiv”.
Nu sunt de acord cu ideea de globalizare totală, când întreaga lume să fie condusă de grupul celor bogați, care conduc și acum. Sunt de acord cu globalizarea schimburilor comerciale, cu protejarea mediului, agriculturii, sănătății și învățământului modern, dar nu în detrimentul suveranității, cum se întâmplă acum în UE, de unde ne este impus interesul țărilor bogate: ce producem, ce mâncăm, ce inflație se admite, în general totul, să facem numai ce ne permit țările bogate și multinaționalele care ne aduc alimente nesănătoase, pline de chimicale. De ce produsele agricole românești sănătoase nu sunt primite în marile magazine, la export, nici atât, pentru că nu suntem organizați cu depozite, unde să se adune marfă în cantități să o putem exporta. Și astfel, banii românilor se duc afară, în loc să fie investiți la noi pentru a face locuri de muncă, să câștigăm mai mult pentru a trăi mai bine.
Iată explicații de ce creșterile economice (PIB) importante ale țării nu ajung în buzunarele românilor, pentru că profitul pleacă afară la marile companii multinaționale, neimpozitate la noi (datorit protecției acestora de către guvernanți). Așa am ajuns să avem deficit bugetar și comercial de miliarde de euro. În concluzie, românii muncesc pentru alții, veniturile lor, și așa mici, îi îmbogățesc pe nemți, englezi, francezi, belgieni, care, prin poziția lor în Uniunea Europeană, ne comandă ce avem voie și ce nu să facem. De ce nu am face parte și noi din Grupul celor patru țări de Vișegrad, care sunt stăpâne la ele acasă și nu permit, nu stau cu capul plecat în fața celor mari de la conducerea Uniunii Europene. Și guvernele noastre ar trebui să procedeze la fel. Acest fapt nu înseamnă că suntem împotriva Uniunii Europene.
La fel și cu problemele energetice: noi trebuie să importăm gaz și curent electric când suntem pe locul doi în Uniune cu această avuție, atât de importantă, pe care noi, acum, să o cumpărăm de la intermediari la prețuri de neimaginat, nu cu mult timp în urmă. S-a făcut cea mai mare crimă că au închis minele de cărbuni și termocentralele (la comanda UE), care funcționau cu acest combustibil și gaz natural, iar Iohannis să se poată lăuda că suntem pe locul doi în Europa în privința poluării.
În schimb, nu am făcut nimic pentru a construi alte capacități de a produce energie, exemplu la Cernavodă, și cu extragerea gazului din Marea Neagră, pe motiv că cedăm, pe gratis, cum cer anumite companii străine, un miliard de euro”.
Încă nu e prea târziu ca politicienii, parlamentarii și guvernanții noștri să se trezească la realitate să facă, să aplice legi prin care România să fie stăpână pe bogățiile solului și subsolului ei. Încă nu s-a vândut și furat totul. Cu acest guvern făcut la comandă și manipulat, format din miniștri (în majoritate) care au făcut parte și din alte guverne dovedindu-și incapacitatea și neseriozitatea, e greu de crezut că va realiza ceva serios, mai ales că el a fost învestit numai până-înfloresc ghioceii!?
IOAN HUSAR