Se apropie Crăciunul! Unde se aud colinde pare să fie deja aici! Tot sufletul saltă de bucurie, de bucuria eliberării din ghearele morții veșnice, căci Mântuitorul lumii s-a născut!
Hristos, Fiul lui Dumnezeu și al Omului, se naște în lumea gârbovită de păcate, legată, supusă, amenințată, apăsată de propria-i boală, de care se face vinovată: neascultarea! Încă se naște pentru că încă suntem neascultători! Dar până când!? Până la moarte? Pentru că Nașterea Domnului nu se agață simplu de creanga bine mirositoare a bradului de Crăciun sub forma unui glob, unei lumini artificiale ori a unei bomboane colorate, ci se revarsă tainic în moarte și apoi în Înviere! Și e vorba acum de moartea noastră și învierea noastră, dar nu atât a celor biologice, ci mai cu seamă a morții și învierii noastre spirituale, acum și aici, nu doar ca niște simpli privitori la pachetele “mascate” de sub brad, ci mai ales ca popor, neam, frați de credință și suferință bimilenară!
Avea Immanuel Kant o vorbă: “Gedanken ohne Inhalt sind leer, Anschauungen ohne Begriffe sind blind/ Gândurile fără conținut sunt goale, Imaginile fără Idei sunt oarbe”. Cu alte cuvinte, Crăciunul/ Colindele ne mai zic azi ceva? Ce fel de conținut istoric-religios-teologic-filosofic mai trezesc în mintea noastră? Pe de altă parte, Imaginea sărbătorilor de iarnă ne mai face să ne mai gândim la ceva? La ce!? În ce măsură a devenit Crăciunul sec. al 21-lea gol de conținut și plin de imagini oarbe?
Hristos e Mântuitorul lumii, adică al tuturor! Aici trebuie să includem și natura suspinândă! Să nu fim egoiști și să îi dăm cu piciorul...! Se va răzbuna, așa cum, se pare, deja o face! Nu știu în ce măsură Crăciunul se împacă cu postumanismul ori transumanismul, de aceea îmi pun retorica întrebare: ce Crăciun va avea “omul” de după om!?
Vine Crăciunul! Nu pot decât să îmi imaginez cum venea în vechime! S-au schimbat multe de atunci! În alte vremi venea simplu, așa ca ființa lui Dumnezeu! Azi pare mult mai sofisticat și scump! Dar bine că încă vine, mai ales pentru copiii noștri nevinovați, care încă îl mai percep așa cum este el în realitate: bucurie genuină, pură. Bucuria lor vibrează minunat cu acea a însuși bradului de Crăciun care face vizibil momentul Tainic și Sfânt! E o bucurie inexplicabilă în cuvinte, dar care depășește orice granițe impuse, de orice natură ar fi ele, o bucurie plină de conținut și semnificații, nu metafizică, așa cum ar putea afirma vreun filosof, ci transcendentă, copiilor mult mai accesibilă și familiară decât nouă, adulților.
Colinde colinde, e vremea colindelor... parcă îl aud pe marele Eminescu colindând! Vin colindătorii cum veneau odată..., e convins de asta Radu Gyr! Colindul însuși, Minunea care sparge pereții închisorilor de zid ori de suflet, bate la ușa Porții veșnice, iar și iar, cu fiecare glas ridicat la cer de pe pământ! El face legătura dintre ceresc și pământesc, el, Colindul, e un fel de Paște de Crăciun, care ne (re)învie spiritual mereu, mereu, mereu.
Un Crăciun binecuvântat tuturor!
Pr. EMANUEL SORIN BUGNER
