Radu obișnuia să trimită la toate congresele din străinătate lucrări cu rezultatul cercetărilor din domeniul medical efectuate de el. Organizatorii îi adresau permanent invitația de a participa la aceste reuniuni științifice, dar timp de 14 ani, Radu nu a primit aprobarea serviciului de pașapoarte de a ieși din țară la aceste manifestări științifice.
Comisiile de evaluare ale materialelor trimise la congrese, extrem de exigente, care nu acordau bonificații pe alte criterii, socoteau bune aceste lucrări din moment ce li se punea OK-ul pentru a fi incluse în programul reuniunii, pentru a fi tipărite în volumul ad-hoc al manifestării științifice sau pentru a fi publicate în reviste de specialitate de prestigiu. Drumul către aceste congrese și simpozioane, care făceau dovada muncii lui și a colectivului din care făcea parte, i-a fost întotdeauna închis.
Muncă de un an, muncă de doi , muncă de trei ani care se solda în final cu trei-patru pagini scrise, în care se arătau scopurile, metodele, rezultatele, interpretările și concluziile despre un subiect neclar, nedeslușit, neabordat sau eronat expus în literatura medicală.
- Este aspră viața de cercetător?, l-a întrebat Toru.
- Muncă de zi și muncă de noapte. Muncă până la epuizare. Știința nu se poate pierde în procedee scolastice, rupte de realitate, rupte de viața practică. Sunt unii care încearcă să se prezinte la congrese sau să publice teze false sau îndoielnice, servindu-se de subtilități logice, argumente abile și sofisticate. Rezultatele cercetării științifice nu sunt o operă literară în care se descriu întâmplări, intrigi, scenarii sau acțiuni epice de cele mai multe ori inventate sau copiate. Cercetarea are ca premise existența frământărilor, căutărilor, discuțiilor, controverselor. Cercetarea științifică se încheie uneori cu bani luați de la gură, de la distracții sau de la nevoi. Știința te chinuiește cu incertitudini și ezitări și de multe ori îți pune sănătatea în pericol.
- Ei, na. Cum să-ți pună sănătatea în pericol?
- Munca dincolo de limite, ratarea previziunilor sau succesul, neajunsurile materiale și uneori intrigile colegilor sunt tot atâtea stări de stres cauzatoare de infarct sau de metastaze. Întreabă-mă de câte ori am făcut experiențe pe mine sau pe medici voluntari?
- Este chiar așa de grea viața de cercetător?
- Este fascinantă. Ce-ți mai pot spune sigur este că omul de știință, cercetătorul, este chinuit mereu de întrebări. Cercetarea este un mod de viață, un mod de gândire, un mod de manifestare. Adevăratul cercetător,
indiferent de studii, caută în permanență. El se aseamănă într-o oarecare măsură cu un copil. Amândoi se găsesc în fața neștiutului, a tainicului și întreabă: De ce? Pentru ce? Cum? Singura deosebire dintre cercetător și copil este că primul se întreabă, iar al doilea întreabă. Nu toți care caută adevărul științific sunt deschizători de drumuri. Cei mai mulți adaugă, deschid drumuri paralele sau colaterale.
După o asemenea muncă epuizantă, la intenția ta de a-ți valorifica constatările în forurile științifice internaționale, nu este prea ușor să auzi din partea celor care îți decid cursul vieții;
- Dumneavoastră, la Sovata! Nu aveți ce căuta în străinătate.
- Păi să vedeți, eu, lucrări... știință... am invitație de la organizatori.
- Dumneavoastră, la Sovata, scurt, imperativ și tranșant.
- Vă temeți că voi rămâne pe-acolo?
- Dumneavoastră, la Sovata. Nu mai puneți întrebări!
- Și uite așa, responsabilii cu păzitul granițelor au ținut-o întruna timp de 14 ani.
- Și nu ți-au dat drumul să participi la nici un congres atâta amar de vreme?, l-a întrebat Toru.
- Exact! Aș fi dorit să particip și eu la congresul care a avut loc la Ankara, dar nici de această dată nu mi-au dat viza. Înainte de a primi verdictul - cererea se respinge - am sperat că poate voi putea pleca la congres, așa că am citit și m-am documentat despre acest ținut superb care se numește Anatolia și despre capitala țării. Ce cuvânt frumos, cu sonorități dulci. Am aflat cu surprindere că Anatolia este cuvânt grecesc și însemnă răsăritul soarelui. În centrul acestei regiuni se află Angora care, cu timpul, a devenit Ankara. Turcia, mi-am zis, trebuie să fie o țară fascinantă.
Cu toate că trimisesem la congres o lucrare ca prim autor și eram coautor la alte două, am fost înlocuit cu altcineva. Eram de-acum familiarizat cu porunca “dumneavoastră, la Sovata”. Dezamăgirea nu a fost chiar așa de mare, pentru că mă așteptam la un asemenea verdict. Știam și obiceiul, de acum împământenit la noi, ca în locul celui care trebuia să plece în străinătate, la congrese, se substituia, de către organele interesate, cineva căruia i se încredința o misiune oficială din partea autorităților care vegheau la securitatea statului sau un alt coleg, mai de încredere, la cererea acestuia. În primul caz, organele interesate profitau de conjunctură ca să-și trimită “intențiile” printr-un profesionist sub acoperire. În cazul al doilea, oportunistul și profitorul, care vedea lumea ca pe un bun de furat, solicita celor care hotărăsc pentru serviciile aduse sau pentru prestările viitoare, în avans, trimiterea lui în străinătate. Fără pic de rușine, necontând dacă are sau nu ceva de spus, el lua manifestarea științifică ca un pretext.
- La reîntoarcerea lui “altcineva”, i-am pus fel de fel de întrebări, fiind curios cum a fost la congres și cum arată Turcia.
- Ați fost chiar în Ankara?
- Da, acolo s-a ținut congresul medical.
- Ați văzut monumentul lui Ataturk?
- Îmm, da, mi-a răspuns încurcat și evaziv tovarășul “altcineva”. S-a văzut de la o poștă că nu știa cine a fost fondatorul statului modern Turc.
- La cei un milion de locuitori, Ankara nu este o capitală chiar așa de mare.
- Da de unde. Este foarte mare. După cât am văzut, zice tovarășul “altcineva”, are mai mult de cinci milioane de locuitori.
Radu a rămas fără răspuns, bouche bée. Și asta-i adevărat că omului ager la minte, și-a zis Radu, nu-i trebuie prea multe precizări și lămuriri ca să afle adevărul, dar chiar așa de isteț ca dintr-o privire, prin “târg”, să ghicească numărul locuitorilor dintr-un oraș, parcă-i prea de tot. Pe loc, lui Radu i-a venit în minte o glumă.
- Hai, să vă spun un banc bun: în acceleratul de Constanța, într-un compartiment, un bărbat văzând pe câmp o cireadă de vite, a decretat - 4.520 de vaci.
- Vreți să spuneți că în cireada aceea sunt 4.520 de vaci?, a întrebat o cucoană de pe bancheta de vizavi.
- Exact, sunt 4.520 de vaci.
- Și cum le-ați numărat așa de repede?, a întrebat cucoana uimită.
- Foarte ușor, a răspuns omul noastru. Am numărat picioarele vacilor și am împărțit la 4.
- Bună, bună gluma, a răspuns trimisul nostru la congresul din Ankara, dar se vedea cât de colo că nu a înțeles aluzia.
Nu cred că omul nostru a putut număra picioarele tuturor locuitorilor capitalei Turciei și-apoi să împartă la doi ca să afle numărul lor, și-a zis în batjocură Radu, dar a ajuns el la congres? A ajuns!
- Știi, Radule, dictatura este o autoritate nelimitată prin legi, iar hotărârile sunt discreționare, îl consola Toru.
- Doctorul Alfred, prietenul meu, râzând și jucându-se cu volanul Mercedesul, în timp ce conducea cu peste 200 de kilometri la oră în drum spre Bamberg, mi-a zis mai în serios, mai în batjocură:
- La voi, în România, mămăliga nu explodează, ca să-l alungați pe dictator.
- Torule, mi-am ieșit din pepeni când am auzit inepția și i-am replicat: Ce, la voi, pe vremea lui Hitler, cartoful a explodat ca să-i alunge pe criminali? Alfred nu a avut replică. Trebuia să i-o tai neamțului ca să-i demonstrez că rele sunt peste tot, nu numai la noi.
Dacă nu pun toți mâna pe bardă, în același timp, pentru a alunga răul, nu ai altă soluție de supraviețuire decât să te stăpânești și să înduri.
Susține et abstine - îndură și stăpânește-te, zic stoicii.
(Va urma)
Dr. ONORIU I. COFARIU
