ÎN MEMORIA DOAMNEI ILEANA HARȘIA

Distribuie pe:

Cu mulți, aproape 20 de ani în urmă, când doamna Ileana Harșia se afla printre noi, am primit de la ea o poezie intitulată: “O, munților!”, scrisă de Theodor Zank-Chiviacopol, care locuia în Germania, prieten de familie.

Doamnul Zank îi scria, atunci, doamnei Harșia: “Doamnei Ileana Harșia, în semn de mare admirație pentru talentul, optimismul și dragostea sa de oameni!

Cu dorul țării, Th. Zank, în amintirea unor zile din Elveția.

Am cunoscut-o și eu pe distinsa doamnă Ileana, în urmă cu peste 30 de ani, fiind colaboratoarea mea la ziar, care îmi scria săptămânal articole de înaltă ținută, despre învățământul de altădată și din anii de după 1989, precum și despre cultura românească.

O vizitam destul de des, locuia într-un apartament confort doi, din cartierul “7 Noiembrie”, din Târgu-Mureș. Familia Harșia a fost una dintre familiile de vază din zona noastră, prietenă cu oameni deosebiți de înaltă cultură din Ardeal, ca de exemplu marele poet Octavian Goga, a cărui operă a închinat-o pătimirilor țăranilor și intelectualilor români.

Despre întâlnirile și acțiunile acelor personalități discutam ore în șir, despre vremurile de altădată și despre lumea de atunci și din timpurile noastre. De la doamna Ileana am avut ce afla și asculta, pentru că a fost un om de înaltă cultură și dragoste de oameni, cum spunea și prietenul Zank.

În continuare publicăm poezia “O, munților!”, în care se redă dorul de țară.

Doamnei Ileana Harșia, în semn de mare admirație pentru talentul, optimismul și dragostea sa de oameni!

Cu dorul țării, Th. Zank

“O, MUNȚILOR”

O, munților din străină țară,

Vă privesc în cețurile dimineții,

În strălucirea amiezilor,

În amurguri de seară.

Câte lumini, câte umbre vă cuprind,

Cât verde și albastru licăre blând,

Pe culmile și văile voastre,

Tot atâtea frânturi de gând,

De altădată, din altă țară,

Sufletul meu îmi cuprind.

Peregrin al potecilor voastre,

Conturul ființei mi se destramă în ceturi,

Vă mângâi cu privirea, vârfuri în neguri,

Și sufletu-mi pierd, în înalturi albastre.

Pulberi argintii se ridică din văi,

Mânate de-a voastră suflare,

Ce urcă în ceruri filtrând,

Lumina din soare.

O umbră de nor plutind peste vale,

Renaște în mine un duh călător

Și alunecarea ei mă-nfioară

Și inima-mi umple de dor.

Departe, departe în zare,

Sunt alți munți, din draga mea țară,

Unde pasu-mi adastă și dorul mă cheamă,

Pribeag călător, la vatra cu fumuri de seară.

Munți frumoși, munți falnici,

Munți din străină țară!

Prefaceți-mi pașii nostalgici,

În zbor, peste valea-mi natală!

THEODOR ZANK-CHIRIACOPOL

B.R. 9.06.1990

În amintirea unor zile din Elveția

Lasă un comentariu