BUCURIA DE A DĂRUI

Distribuie pe:

Motto: “Fă tot binele de care ești în stare prin orice mijloace, în orice fel, în toate locurile posibile, oricând, oricui, atâta vreme cât poți”. (J.W. Goethe)

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, mult așteptată atât de cei mici, cât și de cei mari, a prilejuit, pentru Parohia nr. 1 din Luduș, desfășurarea unor evenimente aparte. Aceasta a coincis cu sărbătoarea de hram a bisericii, al cărui patron spiritual este Sfântul Nicolae.

În straie de sărbătoare, într-un decor deosebit, din care nu lipsesc bradul împodobit și numeroasele aranjamente florale, s-a desfășurat, în prezența unui număr mare de copii și credincioși, Sfânta Liturghie, care a fost oficiată de părintele protopop Lucian Voșloban, părintele paroh Mihai Cercel și părintele Vasile Cercel. Pe parcursul acesteia, la momentul potrivit, corul, condus de Mihai Poșteanu, a interpretat numeroase colinde, care au adus în rândul credincioșilor atmosfera sărbătorilor Crăciunului, care vor marca nașterea Celui fără de sfârșit, Mântuitorul Iisus Hristos.

 A urmat cuvântul de învățătură rostit de părintele protopop. În cadrul acestuia au fost prezentate aspecte din viața și activitatea Sfântului Nicolae, accentuându-se pe numeroase legende, dar și pe fapte consemnate în documente. Menționez câteva dintre cele pomenite: salvarea fetelor sărace, învierea unui corăbier, scă-parea de la moarte a 3 tineri, vinde-carea unor bolnavi și a unor demo-nizați, întemnițarea sfântului și pri-mirea Evangheliei de la Hristos și a Omoforului de la Maica Domnului etc.

Aducând în discuție faptele sfântului, s-a făcut o trecere la zilele pe care oamenii le trăiesc în timpul pandemiei, la necesitatea de a prelua modelul sfântului și la nevoia de a dărui. În final, părintele protopop a adresat felicitări preotului paroh și enoriașilor cu ocazia sărbătorii de hram.

Subscriu celor afirmate și insist și eu asupra nevoii pe care o avem în aceste vremuri tulburi, de dăruire. Putem dărui zâmbete, o bătaie pe umăr, cuvinte de încurajare, îmbrățișări, de care duc lipsa tot mai mulți oameni în această perioada de însingurare, în care, zilnic, mass-media ne bombardează, preponderent, cu vești rele, deși avem numeroase fapte bune, care ar trebui să ne facă cinste și să fie promovate.

Putem, desigur, dărui și bunuri materiale celor defavorizați, dar nu vom ști niciodată cât de valoroase sunt gesturile noastre simple enumerate mai sus, inclusiv o rugăciune spusă pentru alinarea celor aflați în situații limită. Poate ar trebui să intrăm în acel proces de NACEBO, prin care să folosim la maximum forța sugestiei pozitive și să reducem la minim forța sugestiei negative. Specialiștii spun că se poate să ne îmbunătățim starea prin renunțarea la a urmări știrile negative și a intra în contact cu persoanele care se văicăresc și ne produc o stare de discomfort. Să nu uităm că avem nevoie unii de alții, de interacțiune și de empatie.

Unul dintre momentele mult așteptate a fost cel al înmânării darurilor lăsate de Moș Nicolae sub brad. Peste 40 de copii, unii coordonați de doamna pro-fesor pentru învățământul primar Dorina Dobrău, s-au înșiruit și au stat cuminți (niciunul nu a primit nuielușă) să primească, din mâna preotului paroh Mihai Cercel, pungile cu cadouri așezate sub brad prin grija unor inimoși credincioși din parohie.

Pentru credincioșii parohiei, Moș Nicolae a adus o superbă lucrare în mozaic din sticlă fuzionată, lucrare ce-l reprezintă pe Sfântul Arhanghel Mihail. Mulțumim Sfinte Nicolae!

Pentru cei grăbiți s-au distribuit felii de cozonac și sucuri, iar pentru ceilalți s-a organizat, cu respectarea regulilor din pandemie, o agapă frățescă, în cadrul căreia s-a putut socializa. Cu toții am înălțat rugăciuni către Sfântul Nicolae, rugându-l să ocrotească creștinii, să-i facă mai buni și să ajute la încetarea acestei bolii. Doamne ajută!

ANA PANDREA

Lasă un comentariu