Asociația “FEMEIA MILENIULUI III” din Tg-Mureș derulează, de câțiva ani, un proiect numit “Nimic nu justifică violența”.
În cadrul campaniei 16 zile de activism împotriva Violenței de gen, domestice și de orice tip, care se desfășoară de la sfârșitul lunii trecute, când a fost Ziua Internațională de Eliminare a Violenței împotriva Femeilor, până în 10 decembrie, când se marchează Ziua Internațională a Drepturilor Omului, Asociația “FEMEIA MILENIULUI III” a dat startul campaniei printr-o festivitate de premiere a câștigătorilor concursului de eseuri și desene “O lume fără violență”, inițiat de Asociație la începutul lunii noiembrie.
La eveniment, ce a avut loc la Teatrul Ariel, nouă copii cu vârste între 12-18 ani au primit cărți, jocuri, dulciuri și o mască portocalie, pe care o vor purta de-a lungul întregii campanii, culoarea portocalie fiind desemnată de secretarul general al ONU ca simbol al speranței și al unui viitor fără violență.
Pe lângă reprezentantele Asociației, a participat și doamna Elena Micheu, coordonatoarea programului de Prevenire și Combatere a Violenței Domestice din județul Mureș, care le-a spus celor prezenți câteva cuvinte despre specificul violenței domestice din județul nostru.
AGATHA BIANCA BOGDAN, președinta Asociației “Femeia Mileniului III”
SECȚIUNEA ESEURI
CEA MAI FRUMOASĂ POVESTIRE - titlul eseului: POVESTEA ANDREEI - BRIANA RUCOI - clasa a VI-a, Școala Gimnazială “DACIA”
CEL MAI ORIGINAL ESEU DIANA DRĂGHIȚĂ - titlul eseului: O lume fără violență - Clasa a XI- a Liceul Tehnologic “Gh.Șincai”
CEL MAI HOTĂRÂT MESAJ - BIANCA LAVINIA GHIURCĂ - titlu: O lume fără violență - clasa a XII-a, Liceul Teoretic “Gh. Marinescu”
SECȚIUNEA DESENE
1. IUSTINA BORDEA - CLASA a XII-a, Liceul teoretic Gh. Marinescu, TGM - Titlu: DON'T SUFFER IN SILENCE - PREMIUL CEL MAI ORIGINAL MESAJ
2. IOANA NICOLE LOGHIN - clasa a VI-a, Școala Gimnazială “DACIA”, - TITLU: STOP VIOLENȚĂ PREMIUL CEL MAI HOTĂRÂT MESAJ
3. ANAMARIA CLAUDIA MICLEA, clasa a X-a Colegiul Național Pedagogic “Mihai Eminescu” - Titlul: IUBIRE ȘI DURERE, PREMIUL CEL MAI EXPRESIV MESAJ
4. CSIKI MIHAELA, CLASA a XI -a, colegiul agricol Traian Săvulescu - Titlu: FIICA TA ESTE CU UN BĂRBAT ASEMĂNĂTOR ȚIE. TE BUCURĂ SAU TE ÎNTRISTEAZĂ? PREMIUL CEL MAI EMOȚIONANT MESAJ
5. LAURA IOANA MAN – clasa a VI-a, Școala Gimnazială “DACIA” - Titlu: STOP VIOLENȚĂ TÂRGU-MUREȘ PREMIUL CEL MAI INEDIT MESAJ
6. IRINA MARIA MAN - clasa a VI-a, Școala Gimnazială “DACIA”, Titlu: VIOLENȚA LA GUNOI - CEL MAI MOBILIZATOR MESAJ
POVESTEA ANDREEI
Andreea, este o mamă, care, după o perioadă lungă, a reușit să depășească momentele grele din viața ei, datorită vecinului ei, Alex. Haideți să vă spun și vouă povestea ei.
Andreea, o fată de șaptesprezece ani, s-a îndrăgostit de Mihai, un băiat chipeș, care o trata ca pe o prințesă. El i-a promis că o să aibă grijă de ea, toată viața. Când au terminat liceul, au făcut o nuntă ca în povești. La doi ani după căsătorie, Andreea a aflat că este însărcinată și va aduce pe lume o pereche de gemeni. Atât ea, cât și Mihai, erau extrem de fericiți, fiind nerăbdători să-și vadă copiii. La cinci ani de la nașterea copiilor, Mihai și-a pierdut locul de muncă și s-a apucat de băut. De fiecare dată când venea beat acasă, nu-i convenea nimic: ba nu era caldă mâncarea, ba nu era călcată cămașa care trebuie, ba copiii făceau prea multă gălăgie, ba prea multă dezordine, iar lista continuă. Pentru toate acestea, dădea vina pe Andreea, pedepsind-o. Totul a început cu o palmă, apoi au urmat și altele..., iar de fiecare dată “era vina Andreei”. Până într-o zi, când, ieșind în curte, Alex, vecinul ei, îi văzuse vânătăile și o întrebă ce a pățit, dar ea l-a mințit, spunându-i că s-a lovit.
Ajungând din nou beat acasă, Mihai a ridicat mâna la copii, iar când a sesizat Andreea, l-a amenințat că dacă mai ridică o dată mâna la ei, îi ia și pleacă. În schimb, lui Mihai nu i-a păsat, continuând să se comporte la fel, atât cu ea, cât și cu copiii. Într-o seară, Mihai a venit acasă, mai beat decât de obicei, iar copiii se jucau în camera lor, făcând gălăgie, ceea ce l-a scos din minți și a ridicat mâna la copii. Pentru a-l împiedica să facă acest lucru, Andreea l-a împins, luând copiii și ieșind în fugă din casă. Neștiind unde să meargă la acea oră târzie, aceasta a bătut disperată la poarta vecinului ei, Alex, rugându-l să îi găzduiască până dimineață, când se poate întoarce acasă. După ce au culcat copiii, Alex a reușit să o convingă pe Andreea să îi spună adevăratul motiv pentru care a plecat de acasă. Într-un final, Alex a reușit să o convingă pe Andreea să sune la poliție și să spună la ce abuzuri sunt supuși ea și copiii.
Ajungând poliția foarte repede, au reușit să îl prindă pe individ încă în starea de beție și să îl bage la închisoare. Mulțumită lui Alex, care i-a deschis ochii și a ajutat-o să scape de toate abuzurile prin care a trecut, Andreea și copiii ei pot răsufla acum ușurați, știind că nu le mai poate face nimeni rău. În liniștea casei, femeia se gândea ce bine că i-a dat Dumnezeu un vecin ca Alex.
“Fii și tu ca Alex! Ajută-ți aproapele! Spune STOP violenței!”
RUCOI BRIANA
O LUME FĂRĂ VIOLENȚĂ
Avea ochii triști, iar pe fața ei se citea că nu mai are putere pentru a schița un zâmbet. O vedeam în fiecare zi speriată, iar gesturile ei arătau frica și agitația care se ascunde în ea. De fiecare dată când îi zăream chipul pe stradă îmi spuneam că ea este încă o femeie care merită mai mult, că este încă o femeie care s-a mulțumit cu puțin și care este blocată în acel labirint fără de scăpare.
Ca și în cazul multor alte femei, labirintul este acel bărbat care vine seara de la muncă, acel bărbat pentru care gătești toată ziua, iar la sfârșitul zilei îți aruncă farfuria în față și îți spune cu cel mai mare dezgust ca ești un nimic.
Femeia cu ochii triști purta mereu aceleași haine și cumpăra aceiași biscuiți de la magazinul “din curbă” al satului. Era mai mereu grăbită, iar de mână își ducea copiii la școală. Un băiat și o fetiță. Îmi dădeam seama că băiatul este mai mare decât surioara lui, mă uitam cu milă la ei și mă întrebam…Oare cu ce au greșit? Aveau aceiași ochi triști și aceeași frică le ardea sufletul. Frica aceea îngrozitoare de care nu o să scape niciodată. Mă neliniștea gândul că acea frică o să îi împiedice să își creeze o viață mai frumoasă decât cea a mamei lor. Mama chinuită, mama care nu și-a cumpărat niciodată haine noi, mama care căuta lemne pentru a încălzi camera copiilor ei, acea mamă care adormea și se trezea lângă acel om care nu o aprecia, ci doar o bătea, omul de care îi era frică.
Au trecut câteva zile, iar femeia cu ochii triști parcă a intrat în pământ, nu mai cumpărase biscuiți și nici nu o mai vedeam grăbindu-se.
Într-o seară am trecut pe lângă casa ei, auzeam țipetele copiilor implorându-și tatăl să le lase eroina în pace. În acel moment am văzut-o fugind din acel chin numit acasă”.
Bucata aceea fragilă de femeie s-a întors în acel infern, nu putea să-și lase copiii pe mâna lui, dar nu putea să îi ia cu ea, deoarece știa că nu are educație, știa că nu poate să aducă un venit stabil.
În mintea multor femei sunt astea: “Copiii au nevoie de un tată.”, “Nu sunt destul de puternică să îl las.”, “Nu am unde să merg.”; dar ele nu conștientizează câtă putere zace în ele, nu realizează că viața nu se rezumă la același sat în care au copilărit și la acel bărbat care le oferă doar violență fizică și verbală.
Oare dacă femeia care în frică se scufunda avea educație? Oare mai avea acei ochi triști?
Oare o mai cunoșteam? Oare se mai bucura de clipele în care el lipsea de acasă?
Consider că educația este singura scăpare din acel viitor infern din care nu o să mai poți scăpa, educația este calea prin care o să poți să îți iei biscuiți din mai multe locuri, nu doar din acel magazin ponosit, în care vânzătoarea îți aruncă dezgustată ceea ce ai cumpărat în față.
“I was far too scared to hit him/But I would hit him in a heartbit now.” (,,Seventeen going under” by Sam Fender)
Asta îmi spuneam de fiecare dată când își amintea că acel el a atins-o fără acordul ei. Se uita în gol și îmi spunea că nimeni nu merită așa ceva. În acele momente se simțea neputincioasă, el era mare și tare, iar ea era doar o fată fragilă care trecea prin cele mai chinuitoare momente. Simțeam cum voia să dispară și să nu mai apară niciodată.
Întrebarea mea este: va exista vreodată o lume fără violență de orice fel? O lume în care toți să fim egali, o lume plină de înțelegere, pace și bunătate?
Va exista o lume în care drepturile femeilor o să fie respectate în totalitate?
O să existe vreodată femei cărora nu o să le mai fie frică de acel el? Vom vedea femei cărora să nu le fie frică să meargă singure pe stradă? Până o să apară acea lume fără de violență, trebuie să învățăm să fim puternice, să ne apreciem mai mult, să ne dăm seama cât de speciale suntem. Trebuie să învățăm să nu ne lăsăm călcate în picioare de nimeni. Dacă noi nu arătăm puterea, atunci cine?
DRĂGHIȚĂ DIANA
[…] multe despre concurs puteți într-un articol din ziarul Cuvântul […]