- Ridică-te și umblă!
Câțiva pași și Radu și-a dat seama că tulburarea de mers nu este chiar atât de severă. Coapsele erau aproape lipite, genunchii nu se presau puternic, gambele erau ușor flectate pe coapse, iar mersul spastic nu era chiar așa de supărător.
Ce este de făcut? Ce este de făcut? Trebuie vindecat sufletul acestui copil nu cu șocuri electrice și nici cu tranchilizante majore. Este o fată foarte frumoasă, inteligentă și bine educată. Párcele au fost darnice cu ea, dar s-au răzgândit în ultimul moment și au pedepsit-o. Pe ea? Pe părinți?
- Îmi dați mână liberă?, a repetat întrebarea Radu.
- Liberă!, a spus hotărât tatăl, care până atunci nu scosese niciun cuvânt.
- Vreți să așteptați afară câteva minute? Aș dori să am o discuție numai cu fata, tete-á-tete.
S-au așternut câteva minute de liniște, apoi Radu a întrebat fata:
- Vrei să-mi spui încă odată, să înțeleg mai bine cum vine asta că nici un băiat nu se uită la tine și nu se va uita toată viața? Cum vine asta că nu vei cunoaște dragostea și familia și că nu te vei bucura de copiii tăi niciodată?
- Așa cum ați auzit și ați înțeles. Mie nu o să-mi dea atenție, nu o să-mi acorde simpatie și dragoste, nu o să-mi facă curte nici un băiat. Nu voi ști ce este sărutul, nu voi ști ce este dragostea pentru că nici un băiat nu mă dorește. Eu nu voi avea familie și nu voi avea copii, pentru că nici un bărbat nu mă vrea. Aceste picioare bolnave mă fac o handicapată.
- Și dacă faptele nu stau tocmai așa? Dacă te înșeli? Dacă, totuși, ai avea o viață cum crezi că nu o vei avea niciodată, te-ai mai sinucide? Răspunde-mi clar!
Fata a rămas cu ochii în pământ. Se vedea pe fața ei că se frământă.
- Ceea ce îmi spuneți dumneavoastră este o utopie.
- Nu este nicio utopie. Răspunde-mi la întrebare prin da sau nu și vom continua dialogul.
Radu urmărea să o determine să renunțe la gândul sinuciderii.
- Dacă s-ar face o minune cu mine și aș putea și eu să intru, cât de cât, în rândul fetelor, al femeilor, la periferia normalului, nu m-aș mai sinucide.
- Precis?
- Precis!
Asta-i, și-a zis Radu.
- De ce nu-ți începi viața? Aș pune pariu cu tine că din zece bărbați, zece nu te resping. Poate că din zece, unul s-ar și căsători cu tine, dar sigur că din zece, nici unul nu te va respinge ca femeie. Ești tânără, ești foarte frumoasă, ai o ținută și un comportament plăcut, iar dacă nu ai fi așa de depresivă și plângăcioasă, ai avea farmec și chiar sexapil.
- Nu cred!
- Să încercăm și dacă nu am dreptate... vom mai vedea. Au trecut câteva luni bune și Radu s-a trezit la ușă cu mama fetei. Avea în mână un tort mare cât o zi de post.
- Se apropie sărbătorile de Crăciun, domnule doctor, și ne-am gândit să vă mulțumim cumva pentru darul pe care ni l-ați făcut. Fata este mai bine. Merge la cinematograf, la concerte și la câte un restaurant. Îi fac curte mai mulți băieți. Este cam nestatornică. Astăzi este cu unul, mâine este cu altul, dar nu ne pasă. Bine că trăiește.
După doi ani, Radu a auzit că fata s-a măritat. A găsit un băiat înalt, frumos, sportiv, care i-a spus că o iubește, că este femeia pe care a așteptat-o și că pe el nu-l interesează defectul picioarelor.
Se îngâna primăvara cu vara. Era cald. Natura explodase de verdeață. Flori peste tot. Radu, obosit după o muncă epuizantă, luase drumul către casă. Deodată, în centrul orașului, a zărit-o pe fată. Era cu un bărbat, înalt, bine legat, cu o față blândă de om bun, care împingea agale un cărucior cu parasolarul ridicat. În cărucior se vedea un sugar îmbrăcat într-un costumaș alb care, fără astâmpăr, dădea din mâini și din picioare. Când a ajuns în dreptul lor, Radu a salutat-o discret, dând ușor din cap. Pe fața fetei a apărut, în colțul gurii, un zâmbet conspirativ. I-a tras cu ochiul, discret și șmecherește. Și-a lipit arătătorul de degetul mare de la mâna dreaptă și cu o mișcare scurtă, aprobativă din mână l-a făcut pe Radu să înțeleagă că totul este OK. Încă o dată i-a mai tras cu ochiul subversiv și și-a continuat drumul, ținându-și posesiv soțul de braț.
Uneltirea secretă și mai puțin ortodoxă, pusă la cale de doctor și de pacientul handicapat, îndreptată împotriva prostiei, mitocăniei și lipsei de educație, care putea să ucidă un copil, a reușit. Și Radu își amintea acum bine vorbele fetei:
“Ce va fi cu mine în viitor? Ce va fi viața pentru mine? În afară de umilință, rușine și becisnicie voi cunoaște eu vreodată bucuria, plăcerea, amuzamentul? Voi cunoaște eu neastâmpărul și vioiciunea primăverii? Voi întinde eu fața cândva să primesc pe ea, cu râs și strigăt de bucurie, primii fulgi de zăpadă? Voi cunoaște eu dragostea și familia? Voi avea eu bucuria să am copii, să-mi văd fetițele, la vârsta de 4-5 ani cum umblă cu pantofii mei sau cum îmi folosesc pe ascuns pudra și rujul?
Repară-ți picioarele, schiloado, și-apoi să dansezi cu mine! Ce mitocănie!
(Va urma)
Dr. ONORIU I. COFARIU
