PRELEVARE DE ORGANE LA SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Duminică, 12 decembrie, mai multe echipe de medici de la Târgu-Mureș, Cluj și București au prelevat ficatul și rinichii de la o pacientă aflată în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Este vorba despre o femeie de 65 de ani, internată în Secția Clinică ATI, informează Biroul de presă al SCJU. Ficatul prelevat a fost trimis la București, la Institutul Clinic Fundeni, iar rinichii au fost trimiși la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj.

Mobilizarea tuturor echipelor medicale a fost maximă în aceste momente, cu atât mai dificile ținând cont de contextul epidemiologic actual și de toate măsurile de protecție împotriva SARS-CoV2, aducând o nouă șansă la viață altor persoane.

Prelevarea de organe realizată duminică este a șaptea din anul 2021, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, notează sursa citată, cu mențiunea că donarea de organe este benevolă și gratuită și se face numai în scop terapeutic.

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu