CONCURSUL “ARMONII LITERARE”, 2021 - TALENTUL NU ARE LIMITE

Distribuie pe:

Ediția 2021 a concursului online de creație “Armonii Literare”, organizat de Asociația HIFA-România, în parteneriat cu Liga Scriitorilor Români și Biblioteca Județeană Mureș, s-a situat peste așteptări, atât în privința calității textelor de proză înscrise în concurs, cât și în privința premiilor în cărți oferite de Liga Aeriană Română-Filiala Cluj-Napoca. Mulțumim din suflet comandorului (R) și scriitorului Ștefan Popa pentru volumele oferite premianților.

Juriul a fost condus de poetul Mircea Dorin Istrate, președintele Ligii Scriitorilor - Filiala Mureș, căruia îi mulțumim pentru colaborare. De asemenea, Liga Scriitorilor Români - Filiala Mureș mulțumește Asociației HIFA-ROMÂNIA pentru că ne-a invitat să fim parteneri în acest proiect cultural.

Ediția a 3-a a concursului “Armonii literare”, destinat autorilor cu și fără dizabilități, a avut două secțiuni: autori români și autori maghiari, iar participanții s-au înscris cu lucrări de poezie și proză. Participanții care au trimis lucrări de poezie și proză provin din județele: Alba, Arad, Brăila, Bihor, Dolj, Harghita, Iași, Mureș, Prahova, Vrancea. Am primit creații de la autori de peste hotare, respectiv din Germania, Ungaria și Republica Moldova.

Suntem onorați să îi menționăm pe câștigătorii din acest an:

AUTORI ROMÂNI: Poezie: Premiul I: Dan Lăzărescu, Premiul II: Mugurel Pușcaș, Dorian Marcoci, Premiul III: Antoche Sibiana Mirela, Premul special al juriului: Claudia Vodă, Diplomă de excelență: Văduva Andreea, Ani Vanda, Premiul de originalitate: Ana Maria Dămoc, Premiul pentru poezie patriotică: Mariana Țâbulac-Ciobanu, Premiul pentru pastel: Valeria Fencea.

Proză: Premiul I: Lucian Domșa, Premiul II: Jane R. Damon (Roxana Dobrică) și Cristian Mladin, Premiul III: Ciuraș Corina Ileana, Premiul pentru literatură memorialistică: Elena Ghițescu Lămureanu, Premiul pentru roman: Serediuc Ilie,

AUTORI MAGHIARI: Poezie: Premiul I: Toth Eniko, Premiul II: György Emõke, Premiul III: Szabó Blanka, Premiul juriului pentru debut și creativitate au obținut concurenții: Zsigmond Falviu, Biró Kinga, Sükösd Rebeka.

Proză: Premiul I: Simon Judit Gyöngyi, Premiul II: Márton Timea, Premiul juriului pentru debut și creativitate au obținut concurenții: Biró Melinda Éva, Nagy Kinga, Mihály Tünde Beáta, Kovács Andrea.

Îi felicităm pe scriitorii premianți și pe toți cei care s-au înscris în concurs, le dorim multă sănătate și generoasă inspirație. Și la ediția din acest an a concursului de creație literară am reușit să demonstrăm că talentul nu are limite, nu ține cont de vârstă, starea de sănătate sau de alte contexte socio-culturale, fapt demostrat de lucrările înscrise în concurs, care s-au dovedit extrem de valoroase și ne-au întărit convingerea că literatura română se află pe mâni bune.

LILIANA MOLDOVAN, vice-președinte Asociația HIFA-ROMÂNIA și secretar Liga Scriitorilor Români, Filiala Mureș

Lasă un comentariu