“GUVERNUL ADOPTĂ MIERCURI OUG PRIVIND FORMULARUL DIGITAL DE INTRARE ÎN ROMÂNIA”

Distribuie pe:

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, la începutul ședinței de guvern, că Executivul urmează să aprobe Ordonanța de Urgență privind implementarea formularului de intrare în România pentru pasageri.

Conform proiectului de OUG, începând cu data de 20 decembrie, persoanele care intră în țară trebuie să completeze formularul digital, un document utilizat deja în alte 18 state membre UE.

“Astăzi vom aproba formularul de intrare în România, prin proiectul de OUG pentru implementarea formularului de intrare în România pentru pasageri. Astfel, începând cu 20 decembrie, persoanele care vin în țara noastră trebuie să completeze formularul digital de intrare în țară, document utilizat deja la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană. Noua tulpină SARS-CoV-2 și situația epidemiologică din țară impun măsuri de protecție cât mai eficiente în România, mai ales acum, când se apropie sărbătorile de iarnă”, a spus Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, documentul va permite eficientizarea anchetelor epidemiologice și măsurile de protecție a populației. Ciucă a menționat că formularul va putea fi completat electronic, accesând site-ul plf.gov.ro. El va fi prezentat, la intrarea în țară, personalului autorizat din punctele de trecere a frontierei. Datele completate în formular vor fi accesate doar de către angajații autorizați ai Direcțiilor de Sănătate Publică și vor putea fi folosite strict cu scopul desfășurării anchetelor epidemiologice, a precizat prim-ministrul.

“Direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu SARS-CoV-2. Formularul digital de intrare în România este dezvoltat de Serviciul de Telecomunicații Speciale și trebuie completat de toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloacele de transport pentru persoane - rutiere sau navale”, a spus Ciucă. (AGERPRES)

AUR CRITICĂ DECIZIA ROMÂNIEI DE A ACHIZIȚIONA AVIOANE F-16 DIN NORVEGIA, VECHI DE PESTE 40 DE ANI

AUR critică decizia României de a cumpăra avioane F-16 din Norvegia, care au o vechime “de peste 40 de ani și se apropie de finalul perioadei de serviciu” și anunță că va vota în Parlament împotriva aprobării acestei achiziții.

“România intenționează să cumpere 32 de avioane F-16 din Norvegia cu 354 milioane de euro. Potrivit guvernului norvegian, avioanele au peste 40 de ani vechime și se apropie de finalul perioadei de serviciu. AUR va vota în Parlament împotriva aprobării acestei achiziții”, precizează, marți, AUR într-un comunicat de presă.

Potrivit senatorului Claudiu Târziu, co-președinte AUR, România putea cumpăra 10 avioane noi, în loc de 32 vechi, dacă negocia mult mai bine.

“Cumpărăm niște avioane care au o vechime de peste 40 de ani, aflate la nivelul maxim de zboruri, ca să investim încă pe atât în modernizare, reparații și mentenanță. Ce fel de afacere este asta? Am uitat oare vorba românească «suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine»? Puteam cumpăra 10 avioane noi, în loc de 32 vechi, și puteam negocia mult mai bine. Zilele trecute, de pildă, armata americană a donat Greciei vehicule militare blindate în valoare de un miliard de dolari. Și noi suntem un partener foarte valoros pentru Statele Unite ale Americii”, susține Târziu.

În același comunicat, deputatul George Simion, co-președinte AUR, declară că guvernanții insistă să încheie “afaceri proaste pe spinarea contribuabilului român”.

“Nu era de ajuns că România este poarta de intrare pentru gunoaiele Europei și că o treime din evaziunea fiscală are legătură cu Portul Constanța. Nu am învățat nimic nici din precedentele achiziții de avioane. Guvernanții insistă să încheie afaceri proaste pe spinarea contribuabilului român. Ceea ce noi cerem este o afacere corectă, care să implice pe cât posibil compensarea prin mecanismul off-set. Vrem să vedem tehnică militară produsă în România, de brațe românești. Vrem ca 80% din banii investiți să se întoarcă în țară. Vrem să vedem patriotism și demnitate, nu plecăciuni și achiziții de fiare vechi ale altora”, afirmă Simion.

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a transmis vineri Parlamentului o solicitare de aprobare prealabilă, în vederea achiziționării unui pachet de 32 de avioane F-16 de la Guvernul Norvegiei și a pachetului de bunuri și servicii de la Guvernul Statelor Unite ale Americii. (AGERPRES)

UNGARIA OBLIGĂ HIPERMARKETURILE STRĂINE SĂ CEDEZE PENTRU ACȚIUNI SOCIALE ALIMENTELE CARE EXPIRĂ ÎN 48 DE ORE

Parlamentul ungar a aprobat marți o creștere a impozitării marilor lanțuri de hipermarketuri, majoritatea străine, care în plus vor fi obligate să predea pentru acțiuni sociale destinate persoanelor nevoiașe alimentele care expiră în 48 de ore, relatează agenția EFE.

Conform noii legi, pentru lanțurile comerciale care au o cifră de afaceri anuală de peste 273 de milioane de euro, taxa specială pe venituri va crește la 2,7%, față de 2,5% în prezent.

Deși legea nu discriminează între companiile naționale și cele străine, în practică, ea va afecta doar marile lanțuri comerciale cu acționariat străin, precum Aldi, Auchan, Lidl, Penny Market, Spar sau Tesco.

Noua lege mai prevede că aceste lanțuri comerciale vor trebui să predea zilnic Centrului de Recuperare a Alimentelor produsele alimentare care expiră în următoarele 48 de ore, cu excepția celor care au din momentul producerii o dată de expirare de mai puțin de două zile, cum ar fi de exemplu produsele de panificație.

Actul normativ nu afectează cele trei lanțuri comerciale ungare cele mai mari, respectiv CBA, COOP și Real, acestea fiind francize și având cifre de afaceri sub plafonul stabilit în lege.

Guvernul condus de Viktor Orban insistă de mulți ani că Ungaria trebuie să sprijine lanțurile locale de hipermarketuri, dar legat de noua lege, care intră în vigoare pe 1 ianuarie, afirmă că ea are rolul de a diminua risipa de alimente și de a direcționa către persoanele nevoiașe alimente care altfel ar ajunge să fie aruncate.

Însă unele media ungare, precum website-ul de știri Telex, susțin că obligativitatea de a preda alimentele care urmează să expire ar putea fi neconstituțională, invocând proprietatea privată asupra acestor produse.

Potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în Ungaria sunt aruncate anual peste 1,8 milioane de tone de alimente, o risipă care pe ansamblul Uniunii Europene este estimată la circa 90 de milioane de tone. (AGERPRES)

Lasă un comentariu