O LUME FĂRĂ VIOLENȚĂ

Distribuie pe:

Una din numeroasele întrebări care stau pe buzele tuturor celor care luptă pentru o viață mai bună, pentru drepturi egale și pentru șansa la libertate a fiecăruia dintre noi este “Cum ar arăta o lume fără violență?”

Cunoaștem sau, cel puțin, am auzit cu toții despre anumite cazuri în care violența este folosită ca metodă de “corecție” pentru absolut orice motiv, indiferent dacă e întemeiat sau absurd. Victimele diferă de la caz la caz: poate fi soțul, soția, bunicul, bunica, fiul sau fiica. În aceste cazuri, asistăm la ceea ce se numește “violență domestică”.

Dar ce este, mai exact, acest tip de violență? Violența domestică este atunci când o persoană încearcă să controleze și să-și impună puterea asupra partenerului său într-o relație intimă. Poate fi vorba de abuz fizic, abuz emoțional sau abuz financiar. În majoritatea cazurilor este săvârșită de bărbați și experimentată de femei. Orice femeie poate fi afectată și se poate întâmpla în orice cămin.

De cele mai multe ori, femeile nu realizează care sunt semnele care “prevestesc” ceea ce urmează. Se poate ajunge foarte ușor de la o vorbă urâtă, de la o palmă sau de la o îmbrâncitură la ceva mai grav. Sau poate știu, dar aleg să rămână lângă agresor din diferite motive: fie pentru că îl iubesc prea mult, în ciuda a ceea ce face, fie că nu pot supraviețui singure din punct de vedere financiar, fie că au copii, iar lista poate continua.

De cele mai multe ori, femeile aleg să ascundă semnele abuzurilor lăsate pe corpul lor. Se simt rușinate de faptul că ele au parte de așa ceva, considerând că e vina lor, că au greșit și cred că lumea le va judeca. În realitate, violența domestică poate să apară în orice relație, în orice căsnicie, nu ține cont de avere, bani și reputație. Violența asupra femeilor apare, de obicei, în cuplurile în care bărbații se cred superiori, cred că au “drept de viață și de moarte” asupra partenerelor sau soțiilor lor și nu știu care sunt principiile și valorile unui bărbat adevărat.

Un citat care are o mare însemnătate și reprezintă un fapt adevărat spune că “Nu te mai poți considera bărbat din momentul în care ai lovit o femeie”. Aceste cuvinte reprezintă adevărul pur, deoarece, la urma urmei, un bărbat și o femeie aleg să formeze o familie pentru a trăi împreună, fericiți, pentru a face față greutăților vieții ținându-se de mână, pentru a se sprijini reciproc și pentru a se ajuta la nevoie.

O femeie are nevoie de un bărbat care ii poate oferi o lume fără violență. O lume în care să se simtă în siguranță, să se simtă protejată, să știe că bărbatul de lângă ea o susține în orice situație și că se poate baza pe el, o lume în care femeia se simte liberă, egală bărbatului și cu drepturi depline.

Cu alte cuvinte, aceasta ar reprezenta o lume ideală. Există multe motive pentru care violența este considerată o tortură, în special pentru femei, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.

O lume fără violență ar reda tuturor femeilor puterea de a evolua, de a-și îndeplini visurile, de a-și atinge obiectivele și, nu în ultimul rând, de a avea încredere în propria persoană și de a se iubi mai mult și a se pune pe primul loc mai des. Prin afecțiunea, susținerea și protecția oferită de omul iubit, fiecare prezență feminină se transformă, evoluează, devine o versiune din ce în ce mai bună și reușește să facă imposibilul posibil. Datorită faptului că este înțeleasă, susținută și iubită, orice femeie înflorește, are o stimă de sine mult mai ridicată și știe că este capabilă de orice își dorește. Faptul că oamenii sunt cu ea, nu împotriva ei, îi dă aripi și o poate duce pe culmile succesului.

Pentru a ajunge unde îți propui, ai nevoie, pe lângă determinare și ambiție, de susținerea celor dragi, de încurajare și laude auzite de la persoane importante. Astfel, te simți mai motivat, simți că e bine ceea ce faci, că te faci mândru atât pe tine, cât și pe cei din jur.

Prin urmare, o lume fără violență ar fi, fără dar și poate, o lume perfectă. Ar fi o lume în care oamenii ar fi egali și s-ar simți mereu iubiți, apreciați și încurajați în toate aspectele vieții lor. Ar fi o lume mai bună, în care fiecare primește și oferă la schimb afectivitate, înțelegere și suport, ceea ce reprezintă unii dintre cei mai importanți factori în drumul spre succes, dar și spre împlinirea emoțională.

GHIURCA BIANCA LAVINIA, Liceul Teoretic “Gh. Marinescu” Târgu-Mureș (Premiul “Cel mai hotărât mesaj”, secțiunea Eseuri a concursului “O lume fără violență”)

Lasă un comentariu