SE ZICE CĂ VIAȚA OMULUI ESTE PRECUM O CORABIE

Distribuie pe:

Dacă nu are un cârmaci cu inimă bună și priceput cu brațele și cu minte care s-o îndrume, ea plutește în derivă pe nesfârșita întindere a apelor mișcătoare ale mărilor și oceanelor lumii, iar mai devreme sau mai târziu, o înghite valurile furtunilor. Spre a vă convinge de această realitate, faceți bine și purtați-vă privirea numai cât țin fruntariile țării românilor și veți vedea că proștii, făloșii și hoții cârmuitori ai acestui neam au “scufundat” mult temuta flotă oceanică pescărească, petrolieră și mineralieră românească; au demolat industria și au distrus agricultura, pădurea, învățământul, sănătatea și cultura. Iar ceea ce este și mai grav, au împuținat Omenia, Românismul și Credința în Dumnezeu. Trimițându-ne fiii și fiicele în îndepărtate țări străine, unde să-și găsească îndestularea, cei rămași în vatra strămoșească devenind tot mai singuri. Iar ca și când n-ar fi fost îndeajuns, i-am scos pe sfinții domnitori și pe cărturarii neamului românesc dintre coperțile manualelor școlare, punând în locul lor niște anonimi, ce se vor celebra.

Și, totuși, am și o plăcută și înălțătoare veste a acestei ierni ca neiernile. În curând vor trece, din nou, prin inimile noastre, colindele românești ale Crăciunului. Cele care ne vor urca, imaginar, pe colinele pline cu măslini ale Betleemului. Încă o dovadă că mai avem un Dumnezeu, în Ceruri și pe Pământ, care ne iubește! În curând, El revine în pragul caselor noastre. Vă rog primiți-L!

IOAN VULCAN-AGNITEANUL

Lasă un comentariu