Printre obiceiurile din vechime, păstrate în satele mureșene, un loc deosebit îl are colindatul cu turca.
Odinioară, acest obicei era întâlnit în aproape toate satele, acum, îl mai întâlnim numai la Idicel Pădure, Deleni, Pietriș Vale, Vătava, notează specialiștii din cadrul Muzeului Etnografic “Anton Badea” din Reghin.
Pregătirea pentru “umblatul cu turca” începea pe la jumătatea postului Crăciunului, când erau chemați feciorii la gazda turcii, aceasta fiind căutată din timp, dintre gospodarii care aveau fecior în grupul de colindători. Se prefera o casă mai mare, unde feciorii erau găzduiți, primeau o încăpere în care se adunau să învețe colinde, să facă repetiții (sub îndrumarea gazdei) și să pregătească turca.
“Turca este confecționată dintr-un lipideu țesut manual, fixat pe o botă în așa fel încât să acopere corpul celui ce o va juca. Pe lipideu sunt cusuți cănaci colorați, zurgălăi, o piele de iepure sau căprioară și “prâsnele” - rozete făcute din bureți uscați pe care erau încrustate motive străvechi: soarele, luna, bradul etc. Capul turcii are un clonț din lemn a cărui falcă de jos, activată printr-o sfoară, produce un “clămpănit” în timp ce e jucată. Coarnele sunt împodobite cu cănaci din lână. La casa gazdei erau aleși conducătorii cetei - doi feciori mai buni de gură - numiți vătafi. Se mai alegeau doi colceri - cei ce adunau băutura în timpul colindatului; doi căprari - cei care strângeau carnea dată colindătorilor; un colăcar - cel care ducea colacii în desagi, și un “bgiduș” - cel care merge înaintea turcii și care cere permisiunea gazdei pentru a juca turca”, detaliază muzeografii.
“Bgidușul”, explică aceștia, “este un personaj hazliu, ce însoțește jocul turcii prin pantomimă și strigături. El este îmbrăcat în pantaloni și haină, zdrențos și “cârpit” în unele locuri cu petece multicolore. Pe cap poartă un chipiu, pe față are un obrăzar din pânză albă sau neagră. În mână ține o botă ce are legată de ea un ciorap umplut cu cenușă și câteva boabe de fasole. Cu ea bate la ușa gazdei, cerând permisiunea de a intra și lovește cu ea femeile și copiii”.
Ceata de colindătorilor intră în casă, urmată de turcă și ceterași, și începe prima colindă, prin care se urează pentru întreaga casă. Dacă în familie sunt fete sau feciori, “bgidușul” cere să li se colinde mai întâi feciorilor, apoi fetelor, iar ultima colindă este adresată gazdei.
După aceste colinde, începe să fie jucată turca, în acompaniament de vioară și fluier. Jocul turcii este însoțit de zgomote specifice, produse de izbirea puternică a bățului de pământ și de “clămpănirea” clonțului. După un timp, jocul își pierde din vioiciune, turca se clatină, se întinde la pământ și mimează moartea. “Bgidușul” se apleacă deasupra ei, o atinge cu bățul, rostește un descântec ce are puterea să învie turca.
Jocul cu turca sau capra, simbolizează moartea și renașterea timpului (a anului vechi) și a Divinității la solstitiul de iarnă.
În casele unde sunt fete de măritat sau neveste tinere, acestea sunt jucate de către feciori, iar la sfârșit se face “plata” colindătorilor. Pe lângă bani, se dă colindătorilor un colac mare, cârnați și carne de porc, folosite la masa ce se va organiza la jocul de la Bobotează, pentru toți care au primit turca.
Colindatul feciorilor cu Turca este unul dintre cele mai iubite și așteptate obiceiuri de peste an și se spune că ceata nu trebuie să ocolească nicio casă din fereastra căreia arde o lumină. Dacă colindătorii nu vor trece pragul casei, gospodarilor nu le va merge bine în anul care vine, deoarece numai colindătorii pot alunga răul și aduce binele, sănătatea și norocul. (sursa - muzeulreghin.ro) (I.S.)
ILEANA SANDU
