La 22 decembrie 1927 s-a înființat Societatea de Difuziune Radiofonică din România, redenumită ulterior Societatea Română de Radiodifuziune.
De fapt, radiofonia românească debutase încă în 1908, prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanța, aparținând Serviciului Maritim Român. În anul următor, marina militară a instalat trei posturi la Călărași, Giurgiu și Cernavodă. În 1912, din pricina întreruperii totale a legăturilor telefonice și telegrafice prin fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliații săi. Cu concursul inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reușit să instaleze în Parcul Carol I un post de emisie-recepție de 12 kW. De energia electrică necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în 1928, în România fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicații.
În 1921, dintr-o initiațivă guvernamentală, s-a înființat o rețea de posturi radiotelegrafice care acoperea teritoriul țării. Între 1925 - 1928, un grup de radioamatori al cărui inițiator a fost Dragomir Hurmuzescu (1865 - 1954) au militat pentru înființarea postului național de radiodifuziune. Profesorul Hurmuzescu a creat, la sfârșitul anului 1924, Asociația Prietenii Radiofoniei, în cadrul Institutului Electrotehnic, înființat tot de el. Din inițiativa acestui grup s-a deschis, în 1920, un curs de radiocomunicații la Universitatea București.
La 19 noiembrie 1925, ora 15, în cadrul expoziției Luna Bucureștilor, a fost efectuată prima emisiune în limba română, cu un post de tip Levy de 50 de wați, efectuată de inginerul C. Cottescu, cu un program de divertisment.
Așadar, la sfârșitul anului 1927 s-au pus bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniștri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România. Un an mai târziu, aceasta comandă firmei Marconi's Wirelles Telegraph Company Ltd. din Londra un post de emisie cu o putere de 12 kW și cumpără imobilul din Str. General Berthelot nr. 60, unde își instalează sediul central, și un teren de 10 ha, situat în comuna Băneasa, unde se instalează o antenă puternică.
În 1930 se construiesc primele studiouri adecvate sau săli de audiție, cum se chemau în acea perioadă, în imobilul din strada General Berthelot nr 60. Pe 21 martie 1930, are loc prima transmisie a unei opere din studio (“Bărbierul din Sevilla” de Gioacchino Rossini). Pe 11 februarie 1932, se inaugurează Studioul Mare, din strada General Berthelot. 1932 este și anul când se difuzează primele emisiuni în limbi străine (franceză și germană), care pot fi considerate precursoarele postului Radio România Internațional: niște “miniaturi de emisiuni vorbite”, cu referire la specificul românesc, difuzate pe frecvența Radio România. Pe 11 iunie 1933 are loc prima transmisie a unui meci de fotbal internațional: România - Iugoslavia.
Pe 31 decembrie 1936, Societatea Română de Radiodifuziune va trece în subordinea directă a Președinției Consiliului de Miniștri. Doi ani mai târziu, pe 28 august 1938, un decret promulgat de regele Carol al II-lea prevede ca toate instituțiile publice cu caracter propagandistic să treacă sub directa supraveghere a Subsecretariatului de Stat al Presei și Propagandei. Decretul viza, desigur, și Societatea Română de Radiodifuziune. În pofida dictaturii, radioul își continuă misiunea. În programul din anul 1938, partea vorbită deținea un procent de 22,37%, iar muzica 52,32%.
Emisiunile experimentale ale primului studio regional Radio Basarabia au început la Chișinău în primele zile din iunie 1939.
Pe 12 februarie 1939 se lansează o emisiune românească pentru America, ca mijloc de propagandă pentru participarea României la Expoziția Universală de la New York. În program: Poema română de George Enescu, o melodie populară în interpretarea Mariei Tănase, orchestra lui Grigoraș Dinicu interpretând o horă caracteristică, arii populare românești, cu concursul Valentinei Crețoiu Tassian și a lui G. Folescu.
Tot în 1941 se înființează și Corul Radio.
Pe 24 august 1943, sediul Societății Române de Radiodifuziune este distrus de un bombardament german. După război, coordonata politică devine din nou determinantă pentru toate emisiunile. Pe 11 iunie 1948 se produce naționalizarea Societății Române de Radiodifuziune.
Pe 27 noiembrie 1952 se dă în folosință actuala clădire a Radioului, construcție începută în 1949 după planurile vechi ale SRR (din timpul administrației lui Vasile Ionescu). Arhitecți: Tiberiu Ricci, Mihai Ricci, Leon Garcia, Jean Beral.
În 1954, Societatea de Radiodifuziune emitea deja pe două programe. În acest an încep să apară, treptat, studiourile regionale, odată cu dezvoltarea emițătoarelor pe unde medii în teritoriu: pe 15 martie se inaugurează Radio Cluj, pe 6 iunie Radio Craiova, în anul următor, pe 5 mai 1955 Radio Timișoara, iar pe 10 decembrie 1956 se redeschide Radio Iași.
În 1956 apare Televiziunea Română, cu care Radio România fuzionează, formând împreună instituția numită Radioteleviziunea Română.
În fine, pe 2 martie 1958 apare și Radio Târgu-Mureș.
În după-amiaza zilei de 12 ianuarie 1985 se desființează, din ordin politic, studiourile regionale. Programele 1 și 2 își reduc drastic emisia: program numai între orele 6.30 și 23.30, ulterior între orele 6 și 24 în fiecare zi.
Data de 22 decembrie 1989 a însemnat pentru Radio România și pentru societatea românească, un moment de răscruce și un examen. Din acel moment, Radio România își redeschide stațiile regionale, iar evoluția instituției este una ascendentă: în 1990 se înființează Studioul regional Constanța; tot atunci începe să emită și Antena Bucureștilor - devenită mai târziu, în 1998, Radio București. Ulterior mai apare un alt canal, destinat populației rurale și intitulat Antena Satelor.
Povestea continuă. La mulți ani Radio-ului românesc, oriunde s-ar afla!
(Sursa: Wikipedia)
MARIANA CRISTESCU
