PREMIILE UNIUNII SCRIITORILOR, FILIALA TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Juriul Filialei Târgu-Mureș a Uniunii Scriitorilor din România, întrunit în ziua de 21 decembrie a.c. (fizic și online), analizând cărțile membrilor primite la concurs, apărute în anul precedent, a hotărât acordarea următoarelor premii: pentru poezie: DAVID DORIAN - Ultime poeme (Editura Charmides, Bistrița, 2020); pentru eseu: DORIN ȘTEFĂNESCU - Texte și contexte. Abordări hermeneutice (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2020) și AUREL HANCU - Solilocvii. Cartea unei vieți (Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2020).

De asemenea, juriul a hotărât acordarea a două DIPLOME DE EXCELENȚĂ publicațiilor periodice: VATRA - revistă de cultură, și TÂRNAVA - revistă de filosofie și literatură, în semn de apreciere pentru activitatea publicistică desfășurată cu perseverență timp de 50 de ani, respectiv de 30 de ani, în spațiul cultural românesc.

Pentru manifestările consacrate Zilei Eminescu, juriul a hotărât acordarea DIPLOMEI SPECIALE “EMINESCU - 2022”, scriitorului ION ILIE MILEȘAN, autorul exegezei literare Mihai Eminescu - autor dramatic.

Juriul a fost constituit din scriitorii: Eugeniu Nistor (președinte), Iulian Boldea, Ioan Găbudean, Kocsis Francisko, Ileana Sandu.

Premiile vor fi decernate la bustul lui Eminescu, din fața Casei de Cultură “M. Eminescu” din Târgu-Mureș, în cadrul unei lecturi publice la care sunt invitați să participe toți membrii breslei scriitoricești, în ziua de 15 ianuarie 2022, ora 12.00.

CRONICAR

Lasă un comentariu