* “Cine ești tu, omule? - Cunoaștem toate, numai pe noi nu ne cunoaștem... Cum se adună moleculele de se formează țesuturile și organele omului; cum colaborează conștiința cu celulele cerebrale; cum lucrează spiritul asupra organelor și voința asupra corpului; cum se dezvoltă scheletul, mușchii, nervii și organele simțurilor precum și organele nutritive și nervoase; care este misterul celulei sexuale și al celulelor creierului; nevoile etice, religioase, estetice, viața interioară, afectivă și morală; cum se naște gândirea, inteligența, mirosul... și multe, foarte multe altele”.
Alexis Carrel (1873-1944), chirurg, biolog francez, laureat al Premiului Nobel.
***
*. “Țăranii și muncitorii” sunt stâlpii României. De la dânșii să învățăm a ne iubi patria! Fiind în raport necontenit cu pământul țării noastre, ei știu a-l iubi și cinsti! Pământul acela pe care zace cenușa părinților lor, care suge, pe toată ziua, sudoarea ce le pică de pe frunte, din care răsare spicul de grâu ce le va da hrana lor și a copiilor, acel pământ este pentru dânșii un obiect sfânt, de adorație. Ei formează adevăratul popor; Ei și hronicarii sunt două izvoare naționale pentru trecut, prezent și viitor.
Alexandru Odobescu (1834-1895), scriitor și om de știință român.
***
* “Un credincios apucase a trece cu barca peste un lac. Barcagiul era, din întâmplare, un ateu, care îl tot pisa pe omul nostru cu îndemnuri contra lui Dumnezeu, a Bisericii și preoților. Credinciosul tăcea. Pe la mijlocul lacului, zise: - Uite cum se leagănă barca dumitale!... De unde știi ce s-ar putea întâmpla? Eu cred că ar fi mai bine dacă am sări în apă și să trecem lacul înot... - O, nu! - răspunse barcagiul. În barcă avem toată siguranța. Ar fi o nesocotință să lăsăm barca și să riscăm trecerea cu înotul. - Ei bine - răspunse credinciosul - întocmai așa aflu și eu că tot mai bine e să rămân în barca Bisericii, decât să mă arunc în nesiguranța valurilor apelor și a valurilor vremii”.
Lumea fără de Dumnezeu este o lume destrăbălată, o lume sortită eșecului; o lume care se împarte în bogați, săraci, creștini, atei, indiferenți, cu alte concepții; o lume care merge pe mai multe drumuri și are tot atâtea ținte. Dacă am avea o singură țintă care este Hristos - calea, adevărul și viața, lumea ar fi alta și oamenii ar fi alții. Ce folos că în istorie niște atei au dărâmat Bisericile din România și din alte țări? Ele s-au ridicat înapoi, dar cu alte cheltuieli, care tot de la popor se fac, dar cu vrerea lui Dumnezeu. S-au dărâmat la noi în România fabrici, uzine, instituții vitale, spitale, ca nicăieri în lume, ca ulterior să se refacă sau să treacă în particular la tot felul de nababi hoți. Ce folos că Maria Tereza și extremiștii unguri au ars și dărâmat peste 300 de biserici și mănăstiri? Ele s-au refăcut și ne-au întârit și mai mult. De ce oare nu se dorește să fie omul-om, așa cum a fost creat de Dumnezeu? Pentru că la urma urmei, că vrem, că nu vrem, tot în pământul din care am fost făcuți vom merge, și tot sub stăpânirea și judecata Creatorului - Judecător vom fi. Cu Dumnezeu - Creatorul, la timona vaporului vieții noastre vom reuși să ajungem la ținta dorită. Altfel, știți ce s-a întâmplat cu constructorul Titanicului, care a spus: “Nici Dumnezeu nu-mi poate distruge vaporul meu”, și... la prima ieșire în larg, totul s-a făcut praf. Nu ne putem lua la trântă cu Dumnezeu, domnilor cugetători ai aceste lumi. Până atunci, să ne aducem aminte de ce ne spunea Sfântul Ardealului: “Cine are minte să ia aminte”.
P.S. “Cu adevărat, Dumnezeu nimic nu iubește, fără numai pe cel ce petrece întru înțelepciune. Ea este mai frumoasă decât soarele și decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, înțelepciunea o întrece. Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înțelepciunea rămâne nebiruită în fața răutății” (Înțelepciunea lui Solomon cap. 7, vers. 28-3).
PĂRINTELE ILIE
