În seara de Crăciun, sufletele tuturor credincioșilor creștini se simt înfiorate de o sfințenie, ce vine de undeva de departe prin veacuri, cucerindu-le prin vestea minunată a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Minunea întrupării Fiului lui Dumnezeu, descoperită în Sfânta Scriptură și slăvită în imnurile liturgice ale Bisericii Ortodoxe Române, a înaripat fantezia creatoare a melozilor populari români, care au îmbrăcat în colindele de Crăciun și în cântecele de stea toată sensibilitatea religioasă, cugetarea, evlavia și trăirea creștinească a poporului românesc. Fără să formuleze teologic adevărurile de credință sau să decreteze dogme noi, colindele religioase românești respiră puternic duhul creștin, fiind prelungiri firești ale cântărilor de strană din care s-au inspirat și pe care le-au adaptat la nevoile psihologice ale poporului nostru, la nivelul intelectual și pe înțelesul acestuia. Spiritualitatea țăranului bazată pe o trăire ancestrală se manifestă cu precădere prin forme de exprimare orală, transmisă în lungul șir al generațiilor, timpul estompându-se în simboluri înveșmântate în formule religioase. Solstițiul de iarnă sărbătorit și de populațiile primitive din timpuri imemorabile, devine al Nașterii Mântuitorului, de marcare a unui nou ciclu de activitate umană. De altfel, de trecerea dintre ani sunt legate organic cele mai frumoase creații ale spiritualității țărănești, exprimate sub forme diferite: mersul după colăcei în Ajunul Crăciunului, colinda dominată de o concepție pastorală, plugul purtat de-a lungul satului, jocul “turcii”, lăsarea porții deschise pentru cumpăna dintre ani. Felul de a-și construi casa, de a se îmbrăca conform tradiției dacice comprimă originalitatea specifică a poporului nostru, prin care își atestă continuitatea.
Datinile și colindele de Crăciun ne copleșesc prin bucuria care se revarsă din mesajul Nașterii Domnului, din acel gingaș cântec de leagăn al Pruncului Iisus, născut în ieslea din Betleemul Iudeii. Praznicul Nașterii Domnului, cântat în colinde - acele flori alese, răsărite în ogorul sufletului credincios aflat în fața tainei descoperite prin glasul îngerilor -, umple cu voioșie binecuvântată sufletele tuturor credincioșilor, de la copiii din frageda pruncie, până la tinerii și vârstnicii încărunțiți de povara anilor. De Nașterea Domnului se bucură mamele creștine, care văd în Pruncul Iisus pe ocrotitorul și sprijinitorul propriilor lor copilași. Se bucură copiii, care simt în colundele pe care le cântă din casă în casă, vraja nelămurită a fericirii copilăriei lor nevinovate. Se bucură vârstnicii, care retrăiesc clipele emoționante din vremea copilăriei lor, când au primit cu sufletul curat vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. Colindele de Crăciun descriu cel dintâi eveniment din istoria mântuirii neamului omenesc - Nașterea lui Hristos -, vestind lumii praznicul luminos al bucuriei, al păcii și înțelegerii între oameni, praznicul împăcării omului cu Dumnezeu.
Prin Nașterea Mântuitorului, adevărul a venit în lume. Adevărul a apărut în formă văzută ca să ne îndemne să dorim lucrurile cele nevăzute. Înțelepciunea divină s-a făcut trup și s-a născut într-o iesle. De acolo luminează pe tot omul care vine în lume. Prin Nașterea Mântuitorului, harul lui Dumnezeu s-a revărsat peste întreg pământul, peste toate sufletele și se revarsă și azi prin Sf. Taine. Iisus nu are o bucurie mai mare decât de a fi mereu cu noi, de a fi în ființa noastră, în sufletul nostru. Nașterea lui Iisuse, începutul marii sărbători a dezrobirii de păcat a neamului omenesc și a împăcării noastre cu Dumnezeu.
În atmosfera de suavă feerie a colindelor de Crăciun zărim cu ochii credinței pe Prea Curata Fecioară cu dumnezeiescul Prunc în brațe, pe blânzii păstori care i s-au închinat și pe magii de la răsărit care i-au adus daruri: aur, smirnă și tămâie. Imaginile pe care le zugrăvesc colindele românești sunt fermecătoare în amănuntele și ansamblul lor: cerul deschis, îngerii vestind Nașterea împreună cu colindătorii, Dumnezeu Tatăl coborând pe o scară de lumină și binecuvântând lumea; scene mărețe, în care umanul se amestecă și se înfrățește cu divinul și în care parcă însuși Dumnezeu pornește să colinde împreună cu glasurile de argint ale copiilor colindători. Înzestrați cu un adânc simțământ de familie, credincioșii ortodocși români socotesc, în unele din colindele lor de Crăciun, pe Copilul Iisus ca pe propriul lor copil, învăluindu-l cu o rară duioșie în dragostea lor părintească. La evenimentul minunat al Nașterii Pruncului Iisus se asociază natura întreagă, reînnoită și reînsuflețită, cunoscând că Nașterea Domnului reface și întărește legătura dintre cer și pământ. Staulul dobitoacelor se preface ca prin farmec într-un palat strălucitor, iar natura întreagă tresaltă de bucurie, florile și albinele aducându-și prinosul de închinare și mireasmă la picioarele Celui nou născut.
Colindele creștine picură în sufletele credincioșilor ceva din fericirea și bucuria simplă a primilor creștini, ceva din pacea și lumina mângâietoare a raiului pierdut. Atunci când ascultăm aceste colinde melodioase și pătrunzătoare, ne simțim una cu moșii și strămoșii noștri, cu toți fiii Bisericii noastre ortodoxe, mai ales că multe dintre aceste colinde au trecut de-a lungul veacurilor prin trecătorile ascunse ale munților fiind aduse de preoții, călugării și credincioșii de rând din cele trei țări românești, cimentând și pe această cale unitatea neamului nostru românesc. Iar prin sfințenia divină a mesajului lor, colindele religioase leagă laolaltă sufletele tuturor popoarelor creștine, peste marginile timpului și hotarele țărilor, într-un pios sentiment de trăire ecumenică, de pace și bună înțelegere între toți oamenii de pe pământ, fii ai aceluiași părinte ceresc și frați întreolaltă. Iată pentru ce înaltele semnificații religioase și morale ale colindelor ne cheamă să le ascultăm cu dragoste și să le păstrăm cu sfințenie, ca pe o comoară de simțire și năzuință creștinească.
FLORIN BENGEAN
