Legenda românească a bradului de Crăciun se află printre cele mai frumoase dintre legende. Aceasta spune că demult, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai pășeau pe acest pământ, a început din senin o furtună imensă.
Vântul sufla cu putere, iar grindina era cât oul de porumbel, iar cerul se întunecase complet. Atunci Iisus Hristos și Sfântul Petru au cerut adăpost arborilor dintr-o pădure, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliți și mai înfricoșați.
Stejarii falnici și fagii nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia își puteau păzi frunzișul bogat de urgia cerurilor. Merii și perii au spus că trebuie să-și apere fructele, sălciile și plopii s-au făcut că nu-i bagă în seamă și au tăcut.
Însă, dintre toți, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: «Fructe mândre pe care să le apăr nu am, frunzișul meu e făcut din ace ascuțite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc și mă socotesc nefolositor, dar dacă vreți să-mi cinstiți acoperământul cu prezența voastră, eu vă voi primi cum voi ști mai bine și am să învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese».
Astfel că, Domnul Iisus și Petru au fost păziți cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit, din nou, mândru pe cer. Atunci, ieșind din adăpostul cetinei, Iisus cuvântă astfel către brad: «Dintre toți copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti.
Fie ca de azi înainte, iarna, tu să nu-ți mai lepezi frunzișul ca ceilalți copaci, ci să-l păstrezi veșnic. Apoi, fie ca acele tale înțepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere și să le vindece bolile, astfel încât ei să te prețuiască cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pămîntului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească și să pună pe ramurile tale toate bunătățile, iar atunci când se vor strînge în jurul tău, ei să se gîndească la Mine, pentru că tu ești copacul cel mai drag Mie».
Numai ce zise acestea și Iisus dispăru, împreună cu Petru, într-o geană de lumină. A rămas în pădure însă bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum și această poveste murmurată de frunzișul copacilor, înfiorați de minunea dumnezeiască. (editiadedimineata.ro)
