Cercetătorii olandezi de la Centrul medical al Universității din Maastricht, citați de descopera.ro, susțin că temperaturile scăzute cauzează o ardere semnificativ mai mare a caloriilor, care nu se mai depozitează astfel sub formă de grăsime, accelerând metabolismul și menținând greutatea constantă.
“Potrivit studiului nostru, care a durat aproximativ 10 ani, expunerea corpului la temperaturi scăzute, mai ales în interiorul locuințelor, favorizează pierderea în greutatea, având în vedere că organismul consumă mai multe calorii pentru reglarea termică.
Cel puțin în rândul tinerilor și al persoanelor de vârstă medie, producerea căldurii corporale, ca reacție la senzația de frig, poate consuma până la 30% din rezervele de energie ale corpului.
Cercetarea noastră sugerează că asigurarea unei temperaturi scăzute în clădiri, mai ales pe timp de iarnă, este benefică pentru menținerea unei greutăți optime și chiar pentru pierderea kilogramelor în plus.
Acest lucru înseamnă că temperaturile scăzute cauzează o ardere semnificativ mai mare a caloriilor, care nu se mai depozitează astfel sub formă de grăsime.
Studiul l-am pornit de la ipoteza că mediul termic afectează sănătatea umană și, mai precis, expunerea frecventă la frig moderat afectează semnificativ cheltuirea rezervelor noastre de energie pentru perioade prelungite.
Pierderea grăsimii corporale a fost constatată după ce voluntarii au petrecut mai multe ore pe zi, timp de șase săptămâni, într-un mediu cu o temperatură constantă de 17 grade Celsius.
După ce participanții la studiu au petrecut șase ore pe zi, timp de zece zile, într-un spațiu cu temperaturi scăzute, nivelul țesutului adipos brun din organism, care generează căldură, a crescut, astfel încât subiecții au început să suporte din ce în ce mai bine temperatura ambiantă.
Însă, în absența expunerii la o temperatură ambiantă variată, grupuri întregi de oameni s-ar putea îmbolnăvi de o serie de afecțiuni, precum obezitatea. În plus, aceștia devin vulnerabili la schimbările bruște de temperatură”, au concluzionat oamenii de știință olandezi. (L.P.)