Migrația ilegală către Uniunea Europeană a căpătat în 2021 nuanțe de destabilizare politică odată cu tentativele de trecere a frontierei estice a UE, dinspre Belarus, însă Marea Mediterană continuă să fie cel mai mare cimitir pentru migranți, care încearcă să ajungă pe Bătrânul Continent, inclusiv prin Oceanul Atlantic.
Cei peste 1.300 de migranți morți în Marea Mediterană, potrivit Organizației Mondiale a Migrației (OIM), consolidează poziția dramatică a acestei mări ca numărul unu mondial în privința deceselor, însă pe ruta atlantică spre Insulele Canare și-au găsit sfârșitul aproape 800 de persoane în 2021, dublu față de anul precedent, notează agenția de presă EFE.
Mii de persoane au ajuns în Italia de pe coasta Africii de Nord. În aprilie, peste o sută de migranți au murit într-un naufragiu, în pofida faptului că autoritățile din regiune au fost alertate cu două zile înainte că exista acest risc.
Fenomenul se intensifică, astfel că până la 29 noiembrie au debarcat 62.941 de migranți, dublu față de aceeași perioadă a anului trecut și de șase ori mai mult decât în 2019, potrivit datelor oficiale.
CONSECINȚELE PANDEMIEI DE CORONAVIRUS ȘI ALE CRIZEI ECONOMICE ȘI INSTITUȚIONALE
Motivele au foarte mult de-a face cu pandemia de COVID-19. Coronavirusul a intensificat criza economică din Tunisia, lovind dur sectorul turistic, iar acum fluxul migraționist nu mai pornește doar din Libia, cuprinsă de violențe, ci și din țara vecină.
Astfel, un sfert dintre migranții care au debarcat în Italia (15.055) sunt tunisieni care fug din calea unei dure conjuncturi economice și instituționale, explică pentru agenția de presă spaniolă Matteo Villa, de la Institutul pentru Studii de Politică Internațională.
Însă există și alte motive. Un al treilea grup de migranți este format din cetățeni din Bangladesh care au abandonat sectorul petrolier libian și, în plus, traficanții nord-africani au la dispoziție o “înfloritoare industrie navală”, oferind călătorii mai sigure și încurajând oamenii să se îmbarce, remarcă expertul citat.
Subiectul reprezintă una dintre temele prioritare pentru guvernul italianului Mario Draghi care, cu toate că face apel la o mai mare solidaritate în cadrul Uniunii Europene, nu reușește să-și atingă principalul obiectiv: modificarea Regulamentului Dublin.
Acordul, care reglementează dreptul de azil în Europa, prevede că prima țară în care un migrant pune piciorul trebuie să se ocupe de analizarea dosarului persoanei respective și să decidă dacă îi acceptă sau îi respinge cererea de azil. Tocmai acest lucru speră să schimbe Italia, ca poartă sudică de intrare pe continent, însă fără prea mare succes, în timp ce extrema dreaptă italiană continuă să facă presiuni asupra guvernului de la Roma cu sloganurile sale antiimigrație.
RUTA ATLANTICĂ SPRE INSULELE CANARE, CEA MAI PERICULOASĂ
Ruta tradițională de migrație dinspre Maroc către Spania, traversând Marea Mediterană, a ajuns în 2021 pe locul al doilea drept cea mai periculoasă din lume pe cale maritimă, după ruta care leagă coastele marocane - și într-o mai mică măsură cele mauritane, senegaleze și gambiene - cu Insulele Canare, via Oceanul Atlantic.
Sunt cel puțin 100 de kilometri din Maroc și peste 1.000 de kilometri din Senegal sau Gambia, însă numărul migranților proveniți din aceste regiuni este în continuă creștere. Apogeul a fost înregistrat în anul 2020, cu 23.023 de migranți sosiți în ambarcațiuni improvizate pe insulele spaniole (de opt ori mai mulți decât în 2019).
În 2021, aceste cifre se mențin (19.865 de persoane până la 30 noiembrie, la fel ca în aceeași perioadă a anului 2020), însă ruta a devenit mai letală. Potrivit OIM, cel puțin 785 de persoane au murit în încercarea de a ajunge pe țărmurile spaniole în intervalul ianuarie-octombrie 2021, dublu față de aceeași perioadă a anului 2020.
Este posibil ca această situație să fie o consecință a faptului că tot mai mulți migranți pornesc la drum fără minime cunoștințe de navigație și fără GPS sau a creșterii numărului de bărci pneumatice, mai fragile și care se scufundă mai ușor. Multe sunt înghițite de Oceanul Atlantic sau eșuează, după câteva săptămâni, cu numeroase cadavre la bord, în locuri îndepărtate precum Capul Verde sau chiar în Caraibe.
Și numărul migranților care călătoresc pe ruta mediteraneană către Spania a rămas în principiu la fel (15.893 de persoane în intervalul ianuarie-noiembrie), cu o ușoară tendință în creștere pe ruta care leagă coastele algeriene cu Insulele Baleare. Rămâne stabil și numărul traversărilor - pe cale terestră sau maritimă - către enclavele spaniole Ceuta și Melilla, din nordul Spaniei, unde în primele 11 luni ale acestui an au sosit 2.345 de persoane.
Totuși, în această ultimă cifră nu a fost inclus episodul anormal petrecut în luna mai, când circa 10.000 de persoane au traversat frontiera din Ceuta pe fondul pasivității autorităților marocane, situație circumscrisă unui conflict diplomatic între Maroc și Spania pe cale de rezolvare, notează EFE.
Presiunea dinspre Belarus, noua rută a migrației
O nouă rută de acces al migranților către UE a apărut în acest an dinspre Belarus, cu contribuția regimului de la Minsk, ca răzbunare la sancțiunile impuse de la Bruxelles președintelui Aleksandr Lukașenko.
Această rută a fost până acum mult mai puțin letală decât cea care vine din Africa, însă la fel de dramatică dată fiind tragedia trăită de mii de persoane, sosite din Orientul Mijlociu - mai ales din Irak, Siria și Afganistan - și care speră să ajungă în UE.
Acest aflux cu punct de pornire în Belarus a început în septembrie și s-a accentuat în ultimele luni, afectând Letonia și Lituania, dar mai ales Polonia.
Potrivit datelor oficiale, în 2021 s-au înregistrat circa 40.000 de tentative de trecere ilegală a frontierei poloneze dinspre Belarus, din care 17.300 numai în octombrie și peste 8.000 în luna noiembrie.
Un număr nedeterminat de migranți, pe care guvernul polonez îl estimează la “peste 2.000”, staționează în continuare în apropierea frontierei polono-belaruse, în corturi sau centre improvizate păzite de armata belarusă.
Cel puțin 13 persoane și-au pierdut viața în această criză, din cauza hipotermiei, consumului cu ciuperci otrăvitoare sau bolilor derivate din condițiile precare în care trăiesc.
Wojciech Kononczuk, vicepreședintele Centrului de Studii Estice din Varșovia, a explicat pentru EFE că “ceea ce se întâmplă poate fi perceput drept o criză a migrației, însă această definiție nu explică întru totul situația”.
“Aceasta este o criză creată artificial de Lukașenko care a început cu eliberarea de vize (din Belarus) pentru cetățeni din Irak și Siria și (a continuat) cu participarea agențiilor de turism belaruse susținute de guvern... Așa că această criză nu ar fi avut loc fără sprijinul expres al guvernului belarus”, conchide expertul. (AGERPRES)
