ELVEȚIENII ÎȘI VOR PUTEA SCHIMBA LEGAL SEXUL PRINTR-O SIMPLĂ VIZITĂ LA OFICIUL STĂRII CIVILE

Distribuie pe:

Elveția se alătură Irlandei, Belgiei, Portugaliei și Norvegiei ca una dintre puținele țări europene care permit unei persoane să își schimbe legal genul fără terapie hormonală, diagnostic medical, evaluare ulterioară sau alți pași birocratici.

În conformitate cu noile reguli înscrise în Codul Civil al Elveției, orice persoană peste 16 ani care nu este sub tutelă legală își va putea modifica sexul și numele prin autodeclarare la oficiul stării civile.

Persoanele mai tinere și cele aflate sub protecția adulților vor avea nevoie de acordul tutorelui, potrivit Reuters.

Această decizie marchează o schimbare față de setul actual de standarde din Elveția, care necesită adesea un certificat de la un medic care să confirme identitatea transgender a unei persoane. Unele cantoane impun, de asemenea, unei persoane să se supună tratamentului hormonal sau tranziției anatomice pentru a putea modifica sexul.

Elveția, cunoscută pentru mult timp drept o țară conservatoare, a votat în septembrie pentru legalizarea căsătoriei civile și a dreptului la adopție pentru persoanele de același sex, fiind una dintre ultimele țări din Europa de Vest care a făcut acest lucru.

Odată cu noile reguli de schimbare a genului, Elveția se alătură doar câtorva state din întreaga lume care decuplează alegerea de gen de procedurile medicale.

În timp ce alte țări europene, precum Danemarca, Grecia sau Franța, au eliminat cerințele medicale, inclusiv operațiile de schimbare a sexului, sterilizarea sau evaluarea psihiatrică, regulile lor tot necesită pași sau condiții suplimentare.

În 2018, Germania a devenit prima din Europa care a introdus o a treia opțiune de gen, dar în iunie 2021 a renunțat la două proiecte de lege care urmăreau să introducă autoidentificarea genului. Un nou membru transgender al parlamentului german speră să pună din nou în discuție această chestiune.

Lasă un comentariu