Timpul trece repede! The winer takes it all... timpul câștigă întotdeauna. Vom fi trecuți deja... când ne vom da seama de asta cu adevărat! Unii dintre noi se duc... precum necuvântătoarele. .. alții mai apucă să scârțîie câte vreun secătuit oftat printre zbaterile efemere ale vieții trecânde... . Și unii și alții vom simți, dacă mai apucăm, cât de prețios a fost neprețuitul timp pierdut... pierdut printre prejudecăți, răutăți, frici, răzbunări meschine, zâmbete schimonosite, forțate, complezente... . Ne poticnim în tradiții răstălmăcite... derutate, deraiate, formaliste, superficiale, ratate încă din fașă! Părem fericiți și uneori chiar suntem... mai ales atunci când ne adie pe creier mireasma mândriei de sine și a unui like primit la un colț de stradă rătăcit de la vreun necunoscut și necunoscător... .
Ocupați atât de mult, reținuți de însăși situația în sine, ne trece timpul flirtând pervers cu însuși propriul destin... amăgindu-l cu povești de dragoste și succes, pășind în viitor agale, autosuficienți, creduli și aroganți la brațul încă destul de atractivei Fetei Morgana! Și ce dacă? Important e că suntem fericiți!
The winer takes it all... ca într-un joc: nu câștigă toți! Știm prea bine că a pierde...nu e corect politic, chiar dacă, din mai te miri ce motive, ne prefacem că suntem învingători! A învinge timpul... căci de el este vorba aici, nu stă în puterea noastră! Îl pierdem însă cu mare plăcere!? Da, așa e! Timpul joacă mereu în defavoarea noastră! Cel puțin așa-mi pare!
Dacă ne uităm în ochii părinților noștri, al bunicilor care mai trăiesc, apoi în oglinda ochilor copiilor pe care i-am adus pe lume... și dacă privim la crucile înaintașilor plecați dintre noi constatam același lucru, atât de ignorat azi, nesimțit de ignorat, și anume: the winer takes it all! Totuși... există mereu un totuși! Poate nu cel mai fericit... totuși! Dar faptul că există încă ne mai dă o minimă speranță la a spera că totuși... .
Azi, o lacrimă curge pe obrazul omenirii! A mai curs, nu asta e problema! V-a mai curge, probabil! E chiar bine că încă ne mai curg... ! Mă întreb însă ce v-a fi cu o omenire care va uita, nu va mai avea curajul sau nu va mai putea să plângă!? Încercăm să facem haz de necaz, ironii impotente, sforțări sărace în conținut, dezbinate, lipsite de duhul dreptății, de spirit autentic sau de credință nu ne ajută să învingem timpul, timpurile...!
La secția paleativ totul e dezinfectat, curat, ordonat, pus la punct! Bolnavul, oarecum resemnat, primește medicație... deși doar o minune îl mai poate salva, reîntoarce la viață! El și noi, toți, știm asta! Totuși și el și noi, cu toate că nu mai credem în Moș Crăciun, sperăm la o minune..., tehnică cel puțin!
În fine! The winer takes it all! Este ceva mai important ca viața!? Crucea lui Hristos ne e răspunsul! Ea e singura care de mai bine de 2000 de ani încoace învinge! E drept, pentru mulți nu mai contează! Alții, poate, preferă paleativul... .
EMANUEL SORIN BUGNER
