LA CUMPĂNA DINTRE ANI

Distribuie pe:

Certitudini sau doar bănuieli: Rar se întâmplă ca în Calendarele Bisericești ale românilor de pretutindeni prima zi a sărbătorii Crăciunului, ca și cea a Anului Nou (Revelionul) să cadă în zilele de sâmbătă ale penultimei, și respectiv, ale ultimei săptămâni a anului. Așa cum, de fapt, se va întâmpla peste numai câteva zile. Așa se face că românii-bugetari, rămași în țară, ca și cei reveniți din lumea largă (inclusiv elevii și studenții), vor putea petrece (cu respectarea tuturor restricților pandemiei) două lungi “reprize” a câte patru zile și tot atâtea nopți fiecare, puse cap la cap. Iar după atât de “multă trudă și oboseală” (în a petrece scump în bani și cu teamă în suflet) trebuie să ne mai și odihnim! Dar nu vom avea răgazul necesar din moment ce în a patra zi a Crăciunului (marți, 28 decembrie), Cetele Junilor și Juneselor satelor Mărginimii Sibiului se prea-poate să ne invite la tradiționala lor întâlnire de la Săliștea. Urmează, apoi, Botezul Domnului și Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, atunci când în satul Tălmăcel are loc secularul obicei al “Udatului Ionilor și Ioanelor”, iar în Cârța, din lunca mijlocie a scurgerii Oltului, așezare situată înainte de urcușul abrupt al Transfăgărășanului, să admirăm “Întâlnirea burduhoșilor satului, cu obrajii mâzgâliți de funininginea cenușei sobelor și de crema neagră a încălțărilor picioarelor”.

IOAN VULCAN-AGNITEANUL

Lasă un comentariu